Maialul elevilor năsăudeni
Manifestarea culturală a elevilor năsăudeni este una dintre cele mai vechi sărbători din Ţara Năsăudului, avându-şi rădăcinile chiar în anii 1860-1867, după reprimarea Revoluţiei de la 1848, când românii din Transilvania luptau să-şi protejeze limba maternă, context în care Liceul Grăniceresc a organizat primul Maial în 1876 în amintirea şi susţinerea Marii Adunări de pe Câmpia Libertăţii de la Blaj din 15 mai 1848.
An de an, populaţia Ţării Năsăudului a susţinut iniţiativa dascălilor şi elevilor liceului, păstrând cu sfinţenie tradiţia, sărbătorind Maialul elevilor năsăudeni.
În acest an, singura manifestare a şcolilor de pe Valea Someşului, cuprinsă în Calendarul activităţilor Ministerului Educaţiei, va împlini frumoasa vârstă de 152 ani şi va fi sărbătorită în 17 mai 2015.
Programul cuprinde: între orele 9.00-10.30 - şedinţe cu părinţii pe clase; orele 10.45 – 12.00 - parada portului popular, pe traseul CN „G. Coşbuc” – B-dul Grănicerilor – până la Lupa Capitolina şi retur, până la Primăria oraşului; orele 12.00-12.15 – premierea olimpicilor; orele 12.15-12.30 – premierea costumelor populare; ora 12.30 – program artistic susţinut de către formaţiile şcolilor năsăudene.
Ordinea intrării în spectacol: 1. Colegiul Naţional „George Coşbuc”; 2. Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu”, 3. Colegiul Economic, 4. Colegiul Silvic Transilvania, 5. Clubul Copiilor Năsăud – dans modern – Ansamblul „Inedit”. Invitaţi: ansamblul „Izvoraşul „ Rebrişoara, ansamblul „Doina Rebrei”.
Nu vor lipsi competiţiile sportive desfăşurate în Sala de sport a Colegiului Economic.
Spectacolul va avea loc pe scena amplasată în curtea Colegiului Naţional „George Coşbuc” Năsăud.
Citiţi şi:
- Maialul elevilor năsăudeni
- Maialul Elevilor Năsăudeni
- Maialul elevilor năsăudeni, la a 138-a ediţie. 2500 de elevi, în cele mai frumoase costume populare din Ţara Năsăudului, au însufleţit oraşul academicienilor
- O ediţie de nota zece plus!
- Maialul Elevilor Năsăudeni, la a 136-a ediţie. Sute de elevi îmbrăcaţi în costume populare au însufleţit oraşul academicienilor
Adaugă comentariu nou