Mârâiala fuduliei

Mai întâi, să lămurim aceste două cuvinte.
Primul, desigur, provine de la verbul „a mârâi”. E o manifestare proprie a câinilor, dar dicționarul acceptă a fi valabil și pentru bipezi, însemnând a protesta, a cârti.
„A fi fudul” înseamnă a fi mândru, îngâmfat, arogant. (Deci, nu mă refer la conotația „testicule la unele animale” – potrivit Dicționarului Explicativ al Limbii Române.)
Rândurile de mai sus s-au vrut a fi un preambul.
În zilele acestea, s-au întâlnit la Cluj-Napoca lideri ai celor trei formațiuni maghiare politice din România, într-o dezbatere (zis) publică, după ce au semnat lunea trecută așa zisa rezoluție comună pentru autonomia unei zone, botezată de ei „Ținut secuiesc”. În centrul boscorodelilor s-a pus problema actuală a relațiilor româno-maghiare.
Așadar, e vorba de Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, Partidul Popular Maghiar din Transilvania și Partidul Civic Maghiar. Trei determinative: „democrată”, „popular” și „civic”. Le consider semnificative pentru demagogia șefilor politici ai etniei maghiare împrăștiată în România (Adjectivul ultim nu e o exagerare, câtă vreme, iată, nu mai departe decât următoarea realitate: după Budapesta, numărul cel mai mare de unguri se află la… București; nu la Tg. Mureș, Oradea sau Cluj)).
La adunarea respectivă a fost prezent președintele comisiei de politică externă a parlamentului budapestan (Treaba e oablă, amestecul Ungariei în treburile interne ale țării noastre nu se mai face sub acoperire, ci pe față). La discuții au asistat fostul viceprimar al municipiului Cluj-Napoca, universitari clujeni, reprezentanți ai bisericilor maghiare și chiar portarul Ambasadei maghiare la București.
Îngâmfarea, obstinația nu cunosc politețea și protocolul, de aceea nu a fost invitat nici un reprezentant al vreunui partid sau entități românești, al vreunei instituții românești administrativ-culturale îndrituite a fi prezente.
Stră-strănepoții celor care au dat buzna în Europa cu carnea crudă, drept mâncare, ținută sub șaua cailor, au mârâit iritați de acea zicere a „fostului” Mihai Tudose: „Cine înalță steagul secuiesc va flutura alături de el”. Noi, românii, ne obișnuiserăm, condescendent, cu astfel de rostiri din bardă, care, la M.T. se voiau doar metafore glumețe și răstite. A fost o spusă, totuși, ambiguă dar, iată, riscantă, de vreme ce s-a umflat orezul la câțiva sensibili dansatori de ceardaș fățarnic. Zic așa, pentru că nu rețin ca vreunul dintre liderii mârâitori de acum să fi luat o atitudine dezaprobatoare, când un imbecil din Miercurea Ciuc a înscenat o spânzurare în piața localității a unei fantoșe, care-l închipuia pe eroul nostru național Avram Iancu. Nu. Iar acum, reuniții de la Cluj-Napoca făceau pe (țineți-vă bine, cât de european sună) ungurescul „felfuvalkodottsag”, adică o atitudine din familia ungurescului „gog” („o”, cu două accente ascuțite pe scăfârlie), adică… fudulie.
Închei translatând o zicere românească: Obraznicul nu-i fudul până nu-i obraznic destul.