Mariaje în trecut!
Lun, 11/08/2021 - 13:17
Un moment important în viața oamenilor îl constituia căsătoria (mariajul), prin care se întemeia o familie, care secole și chiar milenii, a fost „celula de bază a societății”. Modul de întemeiere al ei a cunoscut aspecte deosebite în diferite epoci. Cât contau sentimentele sau potrivirile de caracter, contau mai puțin, mai ales când în acest eveniment erau implicați urmași ai unor familii domnitoare, dar nu numai.
Iată câteva exemple …
- Ascensiune nebănuită … În 1729, la Hetin, în Pomerania, se naște Sofia Augusta-Frederik, fiica prințului Carol de Anhalt-Zerbst, conducătorul unui stătuleț din componența Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană. Încă din adolescență îl impresionează pe regele Frederic al II-lea al Prusiei, care o recomandă ca mireasă pentru moștenitorul tronului Rusiei. În anul 1744, Sofia pornește spre Rusia. Este acceptată în religia ortodoxă și botezată Ecaterina, nume cu rezonanță rusească. Nunta are loc la 21 august 1745, iar din 1762, când îi moare soțul, ea va conduce Rusia timp de 34 de an, până în 1796, sub numele de Ecaterina a II-a.
- Surpriză … În anul 1803, în ziua stabilită pentru nunta feciorului său, protopopul Sandu, din județul Teleorman, însoțit de un alai, se îndreaptă spre casa preotului Tudor din satul Baci, jud. Vlașca, de unde urmează a „ridica mireasa”, după obicei. Ajuns în sat, află cu stupoare că în timpul nopții … Safta a fost răpită de fiul preotului Rizea, din satul Ogrezeni, județul Vlașca …
- Alegere … În anul 1839, Regina Victoria a Marii Britanii îi propune vărului ei, prințul Albert de Saxa-Coburg, să-i devină soț. Ea are 20 de ani și de doi ani se află pe tronul Angliei. Sfătuită de lordul Melbourne, care îi repeta mereu când avea ocazia, … „Coroana trebuie să aibă moștenitori”, și văzându-l la Curte pe tânăr, s-a hotărât instantaneu că trebuie să se mărite, și își alege singură soțul, pe Prințul Albert, care este un bărbat frumos, tandru și discret. Împreună vor forma un cuplu perfect consolidat prin nașterea a patru băieți și cinci fete, rodul unei mari iubiri.
- Prevestiri … În anul 1903, în satul rusesc Tarakonovo, într-o veche biserică construită în timpul Ecaterinei a II-a, are loc cununia poetului Aleksandr Blok cu Liuba Mendeleieva. Miri proveneau din lumea universitară petersburgheză și erau prieteni din copilărie. Erau foarte frumoși amândoi, mai ales el, despre care unele spuneau că este … „indecent de frumos”… După oficierea căsătoriei, alaiul se îndreaptă spre locuința lor în troici împodobite cu ghirlande făcute din ramuri de stejar. Pe terasa casei, miri sunt împodobiți cu flori de hamei. Sătenii le dăruiesc tinerilor două oi albe cu panglici la gât. Mulți văd însă în această nuntă un semn prevestitor de … evenimente misterioase.
- Încuscriri … În anul 1921 are loc căsătoria diadohului George, fratele suveranului Constantin I al Greciei, cu prințesa Elisabeta a României, al doilea copil al regelui Ferdinand și a reginei Maria. Prințul moștenitor al României, Carol, se căsătorește cu prințesa Elena a Greciei, fiica lui Constantin, consolidând legăturile dinastice plănuite de regina Maria a României …
Prof. Rus Augustin
Meniu principal
Ultimele stiri
Cultura
- Când aţi mers pentru prima dată la colindat? Care a fost prima colindă pe care aţi spus-o la...
Comentarii
prof. Radu Băeș -
Vin, 17:17
La mulți ani cu sănătate!
Leon Pintea -
Vin, 16:32
Astept cu mult interes (luni 30.12.2024) sa vad daca puterea judecatoreasca mai exista in aceasta...
Rus Augustin -
Vin, 13:41
STIMATE DOMNULE PROFESOR,
ISTORIA ... „tainic atelier a lui Dumnezeu” ne poate ajuta să...
Leon Pintea -
Vin, 10:12
Intr-un stat democratic cele trei puteri care confera statutul de stat de drept sunt :...
vasy -
Joi, 22:51
Nu vă lămurește clar art. 2? Nu vreți să vedeți decât altceva? Citiți-l, că nu are multe cuvinte....
Aniversări
Cu ocazia zilei de naştere, urăm multă sănătate, bucurii şi putere de muncă, domnului CLAUDIU POP, viceprimar al comunei Şieu Măgheruş.
La mulţi ani...
În zi de naştere, urăm dlui PETRE PETRUSE, îndrăgit interpret al cântecului popular, Cetăţean de Onoare al comunei Lechinţa, multă sănătate,...
Cu ocazia zilei de naştere, urăm multă sănătate, bucurii şi putere de muncă, activități educaționale reușite și proiecte frumoase domnului prof.
In Memoriam
Ajun de Crăciun.
Cineva schimbă aerul
de deasupra satului.
Comentarii
Dl. Rus, cu hărnicie, ,,suflă colbul de pe cronice bătrâne”...(Emin.)
Regina Victoria și prințul Albert de Saxa au fost un cuplu remarcabil, dar casă fără pic de supărare nu s-a inventat.
Odată, după o dispută mai aprigă (orgolii regale și princiare), Victoria, concesivă, s-a dus la apartamentul soțului și a bătut la ușă: ,,-Cine-i?” întrebă supărat Albert ./ ,,-Regina Angliei.” Ușa rămase închisă. Victoria bătu iar, insistent. ,,-Cine-i?”/,,-Regina Marii Britanii.” Degeaba. Bătu iar și iar. ,,-Cine-i?”/ ,,-Soția ta.” Ușa se deschise.
Adaugă comentariu nou