Mărturii nostalgice

Un articol publicat anul trecut în „Răsunetul” nr. 5261/21-22 noiembrie 2009, semnat de prof. Vasile Găurean şi intitulat „Remember de toamnă: Teofil Herineanu - un Arhiepiscop al smereniei, milostivirii şi rugăciunii” mi-a stârnit în suflet aduceri aminte ale copilăriei mele, petrecută la sfârşitul anilor ’60 în satul meu natal Ciceu Poieni, când tatăl meu, Teodor, era prim corator al bisericii din sat, ales de către săteni pe motive numai de ei ştiute, probabil credinţa, spiritul gospodăresc, într-o perioadă când păstorea în sat vrednicul preot Augustin Danciu, în vârstă atunci.

Îmi amintesc că se lucra la reparaţii capitale la biserica din sat, reamintind faptul că actuala biserică, de cărămidă, s-a zidit în anul 1910, sfinţindu-se în 1921, considerată în Protopopiatul Dej „cea mai frumoasă”, biserica veche din lemn fiind dăruită în 1709 satului Mănăştur.

În istoricul ortodoxismului local, ar trebui reamintit şi faptul că la Ciceu-Poieni, în anul 1475, era atestată şi existenţa pe dealul „Mănăstirea” a unei mănăstiri, prima şcoală de dieci şi preoţi din Transilvania, existentă înaintea stăpânirii Ciceului de Ştefan cel Mare, care a avut un rol însemnat asupra istoriei şi culturii locale.

Aşa se face că într-un periplu transilvan, arhiepiscopul Teofil Herineanu, originar din localitatea bistriţeană Arcalia, a vizitat şi satul nostru, fiind chiar oaspete al tatălui meu, lucru ce mi-a dat mie, copilului, gânduri naive, asemuindu-l pe acest blând şi milostiv bătrân, în neştiinţa mea, cu Dumnezeu. Aşa-mi închipuiam că arată şi Cel de Sus, cu o barbă albă şi uriaşă, răsfrântă pe un piept uriaş şi care mă mângâia pe mine, copilul, trecându-şi degetele sfinte prin părul meu blond şi răsfăţat.

Mai târziu aveam să aflu că în discuţiile purtate cu tata se punea la cale şi înscrierea mea la Seminarul Teologic din Cluj, dar în toamna anului 1961 eram elev la Liceul din Beclean, după o aventură pusă la cale cu mama. Pesemne nu-mi era rânduit să devin preot…