Masca libertăţii noastre

            Epidemia COVID-19 a dat întreaga planetă peste cap. Mai marii lumii se preocupă numai de conflicte de natură privind supremaţia economică şi militară, pentru care se cheltuiesc sume uriaşe care ar fi putut fi orientate spre alte ţeluri mai nobile, cum ar fi sănătatea oamenilor şi a naturii în care trăiesc, iar natura, iată, se răzbună. Paradoxal este faptul că nici aceştia nu au fost pregătiţi pentru a contracara efectele dezastruoase ale acestei maladii, nici până azi după luni de zile de la declanşarea fenomenului ucigaş n-au reuşit să descopere vreun antidot eficient, doar tot felul de scenarii cu privire la originea maladiei, venită de la dracu-n praznic. Rezultatul este acela că tocmai acolo, în statele cele mai dezvoltate economic, epidemia a ucis sute de miii de oameni de la declanşarea ei şi continuă să ucidă încă.

            La noi guvernul a reuşit să încropească la repezeală câteva măsuri constând în tot felul de improvizaţii din mers, pe care le-am resimţit cu toţii. Lucrul cel mai grav care a persistat şi încă persistă în întreaga perioadă de la declanşarea acţiunilor menite să contracareze efectele mortale ale epidemiei a fost comunicarea. În toată perioada celor 60 de zile îndeosebi a măsurilor severe, dar necesare, în acest sens n-a existat acea coeziune socială pentru un front comun în acest război între viaţă şi moarte, boală istorică încă de la Decebal încoace. Aceasta s-a manifestat în mod fragmentat la scară naţională care de fapt trebuia să fie o funcţie a consensului, a cunoştinţelor comune, a actualizărilor şi interacţiunii, depinzând însă de existenţa unui înalt grad de cultură care, se pare că lipseşte. Acest lucru a făcut ca acţiunile de luptă să fie doar apanajul politicului, dintr-un singur sens şi nu a întregii clase politice care s-a făcut de ruşine în faţa poporului. În mod tradiţional descrierea acţiunii recurge la metafore organice: conflictul – cap la cap; lupta – corp la corp; dreptatea – ochi pentru ochi, dinte pentru dinte; discuţia – de la inimă la inimă; solidaritatea -  de la umăr la umăr; comunitatea – faţă în faţă; prietenia – mână în mână; schimbarea – pas cu pas. Măsura cea mai eficientă luată în lupta împotriva maladiei s-a dovedit aceea a izolării, a îngrădirii libertăţii de mişcare ce a pus la grea încercare întreaga populaţie care, din fericire a respectat-o înţelegând necesitatea ei. Marea greşeală, după 2 luni de privare de libertate a întregii populaţii a acestei ţări a fost aceea că guvernul în frunte cu preşedintele său, Klaus Iohannis, a hotărât o serie de măsuri de relaxare, luate sub imperiul fricii de reacţiile neprevăzute ale gloatei, care nu pricepe nimic din ceea ce se întâmplă, care visează doar libertatea fizică nu şi cea spirituală. Vidul legislativ de opt zile de după 15 mai, când trebuia să intre în vigoare starea de alertă cu măsurile ce se impuneau în noile condiţii a relativei relaxări, a dus la un haos de neînchipuit în mintea celor care l-au creat, prin manifestări anarhice a mii de oameni care prin acţiunile lor au anulat toate sacrificiile din perioada izolării. Profitând de acea relaxare, s-au încălcat toate regulile de prevenţie a infectării, au uitat de măsurile privind distanţarea socială, de atenţia şi grija faţă de cei de lângă tine, de îngrijirea personală, de utilizarea măştii. Pericolul cel mai mare însă pentru revenirea la starea de urgenţă îl reprezintă revenirea în ţară a zecilor de mii de români grăbiţi să se bucure de acele măsuri de relaxare pentru a-şi revedea familiile, prietenii de acasă, fără a conştientiza ce-i poate aştepta prin încălcarea tuturor regulilor impuse pentru prevenirea infectării cu acel nenorocit virus. Această situaţie se datorează celor care conduc ţara care, pur şi simplu au rămas descoperiţi de acest fenomen pe care trebuiau să-l prevadă şi să organizeze eficient fluidizarea traficului de la frontiera de vest a ţării, tablou care a semănat cu cel al căderii Zidului Berlinului din 1990, ţinându-se cont că în marea lor majoritate românii s-au întors din zonele „roşii” ale Europei Occidentale în care pandemia îşi face încă de cap. Toate acestea se întâmplă tocmai acum când după 15 mai trebuiau să fie implementate măsuri ce se impun în condiţiile noii ordonanţe de alertă care constau îndeosebi în măsuri coercitive traduse prin aplicarea de amenzi începând cu 500 lei până la 2500 lei pentru cei care nu poartă masca în spaţiile închise îndeosebi, dar şi limitarea, cu unele excepţii, a ieşirilor din localitatea de domiciliu.

            Se ştie de când lumea că poporul român este credincios, mai mult însă ca o constatare generală şi mai puţin când este vorba de participarea la activitatea religioasă, îndeosebi a tinerilor. Când nicio morală nu se mai învaţă, nicio religie nu mai este crezută, nicio lege nu mai este prezentă. Se uită că suferinţele prin care trecem în viaţa noastră Dumnezeu ni le trimite pentru păcatele noastre, ca să ne apropiem de El, şi aşa numai spre folosul nostru ne pedepseşte în această viaţă. Până la urmă toate acestea fac parte dintr-o ordine imaginară fără ieşire. Atunci când dărâmăm zidurile închisorii noastre, alergând spre acea libertate subiectivă, alergăm de fapt într-o curte mai spaţioasă, a unei închisori mai mari. Atât este libertatea noastră.