Medalion literar, Emil Bălăi

         Domnul Emil Bălăi este profesor de limba și literatura română, însă dânsul poate fi văzut foarte bine și ca scriitor, cronicar, istoric literar, publicist, eseist. A profesat timp de 41 de ani la Rodna unde a adus contribuții valoroase privind cultivarea limbii române în rândul elevilor, militează activ pentru păstrarea și cultivarea limbii moștenite din moși-strămoși, vedem la dânsul virtuți didactice privind interpretarea textului literar apelând la aplicații practice, de pildă studiul său ,,Liviu Rebreanu o viziune a ruralului” și comentează atent volumul ,,De la Ion al Glanetașului la Apostol Bologa, Doi eroi, două destine”, anul 2017, al istoricului literar Săluc Horvat, director executiv și fondatorul revistei ,,Nord literar.”

         În ,,Plouă în munți”, Emil Bălăi ne introduce spre dulcele suflu al copilăriei, ,,Ne credem copii și râdem de ploi” și plătește tribut semnelor iminente, ,,Semne sunt în orice parte/Ce mă încolțea spre moarte”, în ,,Istov în sacru.”  În ,,Floare de colț” poetul nostru se vede ,,Lacrima de Dumnezeu/Încolțită sub Ineu.”

         Istoricul literar și cronicarul Emil Bălăi aduce pe scenă personalități din Rodna, sau care sunt legați de Rodna, de pildă Ion Pop Reteganul, marele și harnicul folclorist ,,poposește cu tot folclorul și la școala din Rodna, între anii 1886-1892” și mai departe, domnul Bălăi face o analiză deosebit de atentă despre ,,Limba și stilul scrierilor lui Ion Pop Reteganul.” De asemenea, scriitorul nostru aduce un elogiu eruditului și harnicului învățător Silvestru Leontin Mureșianu, în special pentru ,,Dicționarul genealogic rodnean, 1690-1990”, apărut în anul 2001, remarcabilă și inedită lucrare privind viețuitorii rodneni, acoperind o perioadă de trei sute de ani din viața familiilor rodnene, muncă foarte serioasă și dificilă pentru autorul acestui Dicționar. Profesorul Bălăi se oprește și asupra fiului învățătorului Mureșianu, regretatul conferențiar universitar doctor Mircea Mureșianu, fost profesor la Rodna, unul dintre cei patru autori ai Monografiei comunei Rodna, alături de tatăl său și de soții Rodica și Emil Bălăi, monografie apărută în anul 1966, fiind prima monografie tipărită a comunei Rodna. Domnul Bălăi face recenzia deosebitei lucrări științifice a lui Mircea Mureșianu, ,, Districtul grăniceresc Năsăudean (1762-1851)”, considerată cartea cea mai importantă a distinsului universitar din Rodna.

         Profesorul și scriitorul Emil Bălăi ne aduce pe scena literară a Rodnei și alte personalități. Iată-l pe profesorul și folcloristul Liviu Păiuș, autorul unei remarcabile și complete Monografii a comunei Rodna, domnul Păiuș a scris mult, printre altele, ,,Folclorul Văii Rodnei”, culegerea ,,Lacrimi și durere. Folclor din război”(2003), aici observăm că se valorifică unele versuri ale unor soldați rodneni participanți la cele două Războaie Mondiale, de asemenea profesorul Bălăi face o recenzie și aduce reeditarea ,,Poveștilor ardelenești” (2003) ale lui Ion Pop Reteganul, puse în lumină de profesorul Păiuș.  Domnul Bălăi se apleacă minuțios și asupra lucrării profesorului Păiuș, ,,Folclorul Țării Năsăudului” (2008), ,,adevărat poem de peste o mie de pagini”. Vine la rând și pictorul-poet de sub ,,Sfânta Măgură”, regretatul nostru prieten Florea Gușă, grafica sa intrând pe copertele cărților de versuri ale poetului Bălăi. ,,În mine se ascunde iar tristețea/Când răul mă-ntâlnește peste tot.” Profesorul-scriitor Emil Bălăi mi-a prezentat și mie cartea ,,În lacrima timpului, Brezoaiele și Rodna” la lansarea cărții mele din anul 2015 la Școala din Rodna. Țin minte că domnul Bălăi a fost tare impresionat și a zâmbit larg citându-mă cu ,,Țața Stanca, vecina noastră, făcea niște gogoși tare înfuriate”.

         Domnul Emil Bălăi a scris versuri încă din facultate, debutând cu poezia ,,Decât iubire” în revista ,,Tribuna” din Cluj în anul 1980. În activitatea sa a publicat articole, lucrări științifice, studii diferite, recenzii literare, dintre acestea din urmă ne oprim la ,,Vămile labirintului”, în ,,Minerva”, 1996, ,,Zestrea materială și spirituală a Districtului Grăniceresc Năsăudean”, în revista ,,Zestrea”, anul 2000, ,,Rodnenii își pot căuta rădăcinile ancestrale”, în ,,Răsunetul”, 2001, ,,Ineditul dicționar al Rodnei”, în Graiul Maramureșului”, 2001, ,,Folclorul Văii Rodnei-bogăție și semnificație”, în ,,Mesagerul”, 2002. Dintre cărțile publicate amintim volumele de versuri ,,Îngerul curgerii. Versuri”, Bistrița 1993 și ,,Suflet-kilometrul zero”, Cluj-Napoca, 2001.Profesorul-scriitor Cornel Cotuțiu, referitor la versurile din volumul ,,Îngerul curgerii”, spune, ,,O poezie intimistă cu modulații blânde, cu mărturisiri calde și calme...Sentimentul erotic emană dintr-un echilibru lăuntric și o împăcare înțeleaptă cu lumea, stare existențială înfiorată de grații elegiace și impulsuri meditative”, Răsunetul 1993. Iar profesorul-scriitor Ion Radu Zăgrean referindu-se la volumul de versuri ,,Suflet-kilometrul zero”, din 2001, apreciază, ,,Emil Bălăi este un poet al rafinamentului erotic...este și poetul cuplului mereu amenințat de timp. Iubirea înseamnă ardere, durere, chemare. Sinceritatea și iubirea patronează acest spațiu al kilometrului zero al sufletului, tărâm pentru refugiul final”, Răsunetul 2001.

         Citind poeziile domnului Emil Bălăi mă gândesc că artistul poet lucrează o materie în care virtualitățile estetice se află într-o descreștere ingrată, limbajul există pentru a comunica gândirea și pentru a sugera gânduri și sentimente care rămân inexprimate în mod explicit, limba comunică și primește informația orientării practice și cu aceste mijloace create de aceste nevoi este obligat să lucreze poetul. Materia poeziei este prin excelență prozaică, de aceea situația poeziei este tragică și paradoxală privită în raport cu materia pe care o folosește. De aceea domnul Bălăi, ca poet, mai mult ca oricare artist, este obligat să lupte cu materia destinată propriei creații, iar limba este cam cea mai improprie materie artistică. Astăzi limba devine din ce în ce mai abstractă și mobilitatea sa topică se micșorează mereu, însă poetul îi redă prospețimea sensibilă și o menține vie și fluentă, domnul Bălăi, ca orice poet care se respectă, dă limbii o viață deosebită, vedem aici pecetea stilistică individuală pe care o primește și reașezarea ei pe o etapă anterioară a evoluției străbătute.  Poetul Emil Bălăi este un romantic, de aceea gândul mă poartă la Baudelaire care mărturisește, ,,Pentru mine romantismul este exprimarea cea mai recentă, cea mai actuală a frumosului”. Morala veacului presupune curs liber personalismului sensibil și imaginativ, iar slobozirea sentimentelor și imaginației din perfida disciplină raționalistă înseamnă că societățile au lăsat în urmă anumite prejudecăți, reguli de artă și convenții, acum lumea admite o viață sentimentală, îndrăzneli de imaginație, atitudini personale și originalități.

         În încheiere, mă voi opri puțin asupra unor versuri.

         ,,Vom coborî nopțile una cîte una, furiș/împământenindu-ne/între ploile toamnei”, cu toate că ,,a-nceput uitarea/Să-ngălbenească-n crânguri...”Domnul Bălăi, ca orice poet care se respectă, trece prin fiorul liric încet și suav, ,,Când ochii tăi, alunecând spre sud,/De pe catargul ploilor de ieri/Și-ar fulgera spre mine lung și crud/Lumina vinovatei mângâieri...” Emoția sentimentului iubirii este bine pronunțată și vine, în mod necesar spre idee. ,,Și acum te simt în palme și pe chip/Pierdută-n vânt și prelungită-n ploi!/O, se preface timpul în nisip/de când străbat pustiul dintre noi.” Aceste ultime versuri din ,,Clepsidra” sunt fabuloase și ne duc categoric spre efigia dorului, acesta, dorul, arde lungul drum al speranței, trece peste efemer și intră în sferele existenței umane. Natura sare în voluptate , amintirea este de față și dragostea nu poate fi risipită. Dorul, boală a inimii, dulce tristețe. Bolnav de trecere și de golul absolutului, boală a poverilor prin care poetul merge spre mit. ,,Și lasă-ți șoapta în pustiu/Netulburată prin rotire/Îngenucheați de străveziu/Nu vom mai fi decât iubire.” Iubire și dor. Dor și iubire. Poezia domnului Bălăi are acea emoție necesară , cu acel farmec al limbajului care constituie sensul celor aleși. Cunoașterea poetică este intuitivă și nu conceptuală și stă pe un raport între lumea sufletească și lumea fizică. ,,Ne doarme în sânge cuvântul nespus/Să-l risipim în culorile toate,/Cum din cunună peste măguri Iisus/Prelinge din spini bunătate.”

         Poetul stă la taifas cu absolutul în suferința care nu se consumă, dânsul, poetul, se retrage în taină în durerea care nu doare. Nevoia de dincolo, unica așteptare care nu se pierde. Poetul se va așeza, mai devreme sau mai târziu, când va avea semnul, la kilometrul zero al sufletului său, atunci ,,când va fi semn între stele,/ne vom așeza/sălașul reîntoarcerii împreună/la kilometrul zero/al sufletului.”

         ,,Îngerul curgerii” și ,,Suflet kilometrul zero” sunt două volume de versuri ale domnului Emil Bălăi care, odată citite, ne aruncă în dorul fără de sfârșit al trecerii spre altceva, împreună.