Meditaţie la Duminica a 18-a după Rusalii

Secretul oricărui succes este ajutorul lui Dumnezeu ,cu o singură condiţie:,,dacă ascultăm de El”
Cred că mulţi dintre noi ne aducem aminte de vrema copilăriei atunci când mergând cu părinţii noştri la lucrul câmpului primul lucru pe care aceştia îl făceau fiindu-ne oarecum un exemplu, era sau mai bine zis este şi astăzi de a se închina,de a rosti o rugăciune şi de a cere ajutorul lui Dumnezeu.Prin acest gest pe care ei îl făceau încercau să ne conştientizeze că este foarte important ca să privim mai întâi spre Dumnezeu.Aşa cum o frumoasă rugăciune pe care în special copii o rostesc ne spune:,,Totdeauna lucrul tău/Să-l începi cu Dumnezeu/Unde-I El şi harul Său/Nici un lucru nu e greu”.Textul evangheliei duminicii a 18-a după rusalii ne descrie ,sau vrea să ne arate cum secretul oricărui succes este ascultarea de cuvântul lui Dumnezeu.Şi iată ce ne spune evanghelia:
,,În vremea aceea şedea Iisus lângă lacul Ghenizaretului şi a văzut două corăbii oprite lângă ţărm, iar pescarii ieşiseră din ele şi-şi spălau mrejele. Intrând în corabia care era a lui Simon, l-a rugat s-o depărteze puţin de la uscat; apoi, şezând în corabie, învăţa din ea mulţimile. Iar când a terminat de vorbit, i-a zis lui Simon: depărteaz-o la adânc şi aruncaţi mrejele voastre, ca să pescuiţi. Atunci, răspunzând Simon, I-a zis: Învăţătorule, toată noaptea ne-am ostenit şi nimic n-am prins; dar, la porunca Ta, voi arunca mreaja. Şi, făcând ei aşa, au prins mulţime mare de peşte, încât li se rupeau mrejele. Deci au făcut semn tovarăşilor, care erau în cealaltă corabie, ca să vină să le ajute. Şi au venit şi au umplut amândouă corăbiile, de erau gata să se scufunde. Iar Simon Petru, văzând aceasta, a căzut la picioarele lui Iisus şi I-a zis: du-Te de la mine, Doamne, căci sunt om păcătos; pentru că îl cuprinsese spaimă pe el şi pe toţi cei care erau cu el, din pricina pescuitului atâtor peşti pe care îi prinseseră; tot aşa şi pe Iacob şi pe Ioan, fiii lui Zevedeu, care erau tovarăşii lui Simon. Atunci Iisus a zis către Simon: nu-ţi fie frică; de acum înainte vei fi pescar de oameni. Şi, trăgând corăbiile la uscat, au lăsat totul şi au mers după Dânsul”.(Lc 51-11). Dacă ar trebui să ne oprim la o primă concluzie la această evanghelie,am putea spune că este încurajatoare,vrând să ne înveţe că chiar dacă lucrăm mult,iar succesul ne ocoleşte să nu deznădăjduim ,să nu ne descurajăm ,ci să privim spre Dumnezeuci care ne poate ajuta.Să nu ne bazăm doar pe abilităţile şi cunoştinţele noastre, ci să ne dăm seama de slăbiciunele şi neputinţele noastre care nu pot fi depăşite decât prin ajutorul lui Dumnezeu. Hristos Însuşi ne spune: „Fără Mine nu puteţi face nimic”.Iată de ce sunt atât de importante binecuvântarea şi ajutorul lui Dumnezeu. Şi de fiecare dată când ne confruntăm cu insuccesul sau chiar eşecul eforturilor depuse, nu ar trebui să ne descurajăm, ci să-L chemăm pe Dumnezeu în ajutor. Poate ne vor părea fără de rost eforturile, sau nu vom vedea vreo nădejde de izbândă, să nu renunţăm la munca noastră, ci să cerem sprijinul lui Dumnezeu.Şi poate mulţi dintre noi,de multe ori pierdem ore în şir în zadar ca să aflăm singuri rezolvarea unei probleme.Este însă foarte important să privim spre Dumnezeu,dar mai ales să ne lăsăm în grija lui Dumnezeu şi să nu ne bazăm pe propriile noastre puteri,pentru că El v-a face ceea ce este bine.
Şi în acest sens m-aş opri la una dintre omiliile sf.Ioan Gură de Aur şi anume:,,Despre încercările omului şi ajutorul lui Dumnezeu”.Iar în această omilie Sfântul Ioan Gură de Aur reuşeşte să desluşească sensurile ascunse ale unuia din cei mai lungi psalmi a lui David (psalmul 9). Tâlcuirea este centrată pe necesitatea conlucrării noastre cu Dumnezeu în toată vremea şi în tot ceasul, conlucrare ancorată într-o nădejde în mila şi ajutorul Celui ce locuieşte în înălţimi. Deseori ni s-a întâmplat ca un lucru să nu aibă aceeaşi finalitate cu cea dorită de noi; ba, mai mult, supuşi unor nevoinţe sau trecând prin perioade de restrişte sufletească şi trupească am cârtit zicând că nu înţelegem motivul pătimirii noastre şi am cerut ridicarea poverii de pe umerii noştri. Dar Sfântul Ioan ne arată că „dacă uneori nu se dezleagă chinurile, aceasta se întâmplă pentru încercarea ta. Fiindcă ar putea să nu îngăduie să ţi se întâmple ceva, dar îngăduie totuşi, ca să te facă mai puternic”. Cel mai de preţ ajutor în astfel de momente este nădejdea în Dumnezeu fiindcă tot ceea ce ni se întâmplă are în sine o raţiune dumnezeiască; noi trebuie să înţelegem că nu suntem lăsaţi singuri în marea ispitelor ci locuim în iconomia lui Dumnezeu: „nu trebuie să căutăm cu orice preţ a fi izbăviţi de chinuri, ci să fim izbăviţi după voia lui Dumnezeu. Cea mai mare izbăvire este aceea de a fi izbăvit de Dumnezeu”.Interpretând versetul „Că n-ai părăsit pe cei ce Te caută pe Tine”, Sfântul Ioan leagă cele spuse mai sus despre nădejde de căutarea lui Dumnezeu. Înţelegând motivul pentru care suntem supuşi încercărilor înţelegem şi faptul că alipirea noastră de cele materiale şi trecătoare surpă nădejdea noastră în Hristos. Şi dacă nu o vom avea pe aceasta cum vom putea trece nevătămaţi sufleteşte peste ispite? Dar atunci cum Îl putem căuta pe Dumnezeu? Sfântul Ioan răspunde: „Prin osteneală şi râvnă şi prin lepădarea de toate cele ale vieţii acesteia”. Sfântul Părinte avertizează că El nu trebuie căutat „simplu” ci „cercetat cu râvnă”. Noi nu suntem singuri în acest demers ce ar putea părea nebunesc pentru cei ce trăiesc în neascultare de Biserică. „Cel ce cercetează nu caută numai el însuşi, ci primeşte ajutor de la alţii ca să-L afle pe Cel care-L caută”. După care Sfântul Ioan prezintă argumentul în faţa căruia orice justificare a neputinţelor noastre cade: „În lucrurile vieţii de multe ori nu găsim ceea ce căutăm, dar în cele duhovniceşti nu este astfel, ci în chip necesar aflăm ceea ce căutăm”. Da, aflăm ceea ce căutăm dar cu o singură condiţie sine qua non: „Numai dacă vom începe să căutăm” şi Dumnezeu nu ne va lăsa să tânjim mult”.Această pildă sau relatare evanghelică am putea-o numi sau asemăna chiar ca fiind şi o întâmplare pe care am experiat-o fiecare dintre noi în viaţa noastră de zi cu zi.Fiecare dintre noi am avut parte de eşecuri ,umiliri ,obstacole,-unele datorate grabei,neatenţiei sau nepriceperii ,după judecata noastră omenească,dar dacă pătrundem puţin mai adânc şi analizăm fiecare am ajunge la o constatare:,,atâta vreme cât omul se osteneşte de unul singur nu poate să facă mare lucru,-dar atunci când Dumnezeu se apropie de el şi el de Dumnezeu toate sunt cu putinţă”.
Dumnezeu este începutul,mijlocul şi sfârşitul oricărui bine(sf.Marcu Ascetul) Cu fiecare minune Dumnezeu vrea, mai întâi, să-i aducă omului aminte cel puţin două lucruri: că El veghează asupra lumii, cârmuind-o prin atotputernica-I voinţă şi inţelepciune şi că oricât ne-am strădui nu putem face nimic fără ajutorul lui Dumnezeu. Evanghelia de azi vrea să ne arate cât de zadarnice sunt strădaniile noastre fără ajutorul lui Dumnezeu. Mai pe scurt din textul evangheliei am putea învăţa că atunci când apostolii lui Hristos pescuiau ca oameni, nu au prins nimic; dar când le-a poruncit Hristos să-şi arunce mrejele a vrut Domnul să arate ucenicilor Săi — şi prin ei nouă tuturor — că prin El, cu El, toate sunt cu putinţă celui ce crede, pe când fără El toată lucrarea si strădania omenească rămâne deşartă ca mrejele pescarilor care toată noaptea se trudise şi nu au prins ni¬mic.Prin urmare înainte de orice lucru să privim spre Dumnezeu şi să-i cerem ajutorul,pentru că vrea şi poate să ne ajute.Amin !