Memoria istoriei

Au trecut peste 17 decenii de când o chemare tainică, venită parcă dintr-un adânc de istorie, a rupt firul vieţii poetului Vasile Rău Bob Fabian, născut în 1795 în comuna grănicerească Borgo de Jos (azi Rusu Bârgăului), jud. Bistriţa-Năsăud..
A fost fiul caporalului Petru Rău, în Regimentul Grăniceresc, lăudat pentru faptele sale de arme, iar mama Anisia, fiica preotului Toader Bob din Maieru, văr cu episcopul Transilvaniei. Este înfiat de către bunicul dinspre mamă, care-i oferă o situaţie materială nesperată.
Călătoria sa la şcolile din Maieru, Năsăud, Blaj şi la Cluj, unde face studii juridice şi filozofice este o ascensiune ce stârneşte uimirea pentru că s-a dovedit a fi un strălucit elev şi eminent student între toţi „conşcolarii”, după cum mărturiseşte fostul său coleg Ioan Marian, viitorul vicar al Năsăudului.
Format la „Academia” familiei şi comunităţii bârgăuane, cu demnitate, în credinţă sfântă în Dumnezeu şi puternice sentimente patriotice moştenite de la vitejii grăniceri, care au murit apărând credinţa, şcoala şi libertatea, nu acceptă compromisuri şi trădări de aceea este nevoit să părăsească Clujul, în ultimul an de studii.
Peregrinările sale prin Transilvania, ca să-şi termine studiile, ori să ocupe un post la Năsăud sau în Bârgău i-au fost zadarnice – ai săi l-au refuzat… Dezamăgit, în 1820, pleacă în Moldova, la propunerea lui Gh. Asachi, pentru a contribui la dezvoltarea învăţământului. Foarte repede i se recunoaşte solida pregătire, dar şi vocaţia sa poetică şi scriitoricească, pe care o practică cu plăcere şi uşurinţă, aşa cum îşi însuşise atâtea limbi străine, dovadă sunt preocupările literare care culminează cu poezia „Moldova la 1821”…
Este asistentul lui Gh. Asachi, devine paharnic, este profesor particular şi profesor de geografie, matematică, latină, la Academia Mihăileană din Iaşi. A dus o viaţă modestă şi foarte discretă. Bucuria vieţii lui se stinsese deja -, „adânc mistuit de jalea şi dorul meleagurilor natale”, dar şi pentru că „avea iubire către naţiune şi omenire”, după cum mărturiseşte fostul coleg, Vasile Pop, şi elevul Vasile Popescu Scriban, primul său biograf.
Sfârşitul său timpuriu a survenit în anul 1836, în luna aprilie. Natura i-a împodobit mormântul cu flori. Numele şi epitaful i-au fost scrise pe o hârtie. Acesta i-a fost sfârşitul celui mai vechi poet al nostru.
Din datorie morală şi profundă recunoştinţă pentru ambasadorul Bârgăului şi al Transilvaniei am făcut un prea modest gest de a-l aduce în locul de baştină, punându-i numele pe o placă de marmură comemorativă, aşezată pe frontispiciul şcolii şi în 1998, ziua de 28 mai, a fost o sărbătoare a localităţii, cu fiii satului, reprezentanţi ai ISJ, ai centrului cultural al judeţului, puterea locală etc. Am pregătit, cu elevii, un recital din lirica poetului şi un program artistic cu obiceiuri şi tradiţii locale.
În partea a II-a au fost prezentate comunicări din partea IŞJ, scriitorul Vasile Raţiu, directorul şcolii – Rafila Mureşan, scriitorul Teodor Tanco – principalul naş la botezul şcolii, care a apreciat şi felicitat iniţiativa, menţionând că aşa se cinstesc valorile trecutului. Fiind Sf. Mare Post, aş îndrăzni o ideea nu chiar potrivită: Fiul lui Dumnezeu a fost batjocorit şi răstignit de către ai Săi, din ambiţii şi interese, iar poetul a fost condamnat tot de către ai săi să trăiască umilit, departe de locurile natale, tot din ambiţii şi interese, când acest sclipitor creier putea lucra pentru Ardealul nostru. Ce nedreptate!
Acum este momentul să se repare o nedreptate a istoriei, ca să nu-l mai dezamăgim şi răstignim încă o dată, vină de care ne-ar condamna istoria şi Dumnezeu, să-i restituim ce i se cuvine – clădirea din centrul localităţii – aparţinând strămoşilor şi locuitorilor acestei aşezări, care a fost sediul primăriei fostei comune Borgo Rus, veche de peste 200 de ani, căreia să i se dea o dublă funcţionalitate - Muzeu al satului şi Casa poetului.
Aşa vom da viaţă istoriei şi culturii ca să ne reprezinte în viitor comunitatea. Este poruncă sfântă a strămoşilor noştri.
prof. Rafila Mureşan