Acasă la Rusu Bârgăului

Localitatea Rusu Bârgăului – Poarta de intrare în Edenul bârgăuan, aşezare binecuvântată de Dumnezeu, peste care a turnat, din cupa Sa plină cu nectar, din toate darurile alese, a adunat în ea ca-ntr-o cetate, oameni demni, credincioşi, harnici, mândrii, hotărâţi, care nu şi-au plecat fruntea decât în faţa lui Dumnezeu şi a păstorilor lor sufleteşti.

Vasile Rău Fabian, de la a cărui trecere în eternitate s-au împlinit, în această lună, 75 de ani, este un dar ridicat din mijlocul acestei comunităţi faţă de care avem o imensă obligaţie morală pentru că a fost şi rămâne ambasadorul localităţii noastre. A purtat cu el numele localităţii Rusu Bârgăului, prin toate şcolile şi oraşele pe unde a umblat şi studiat, nu ca un anonim ci „excelând între toţi conşcolarii săi atât cu purtarea cuviincioasă, cât şi cu înălţimea minţii şi se poate spune cu geniul întru învăţătură” (Ioan Marian, coleg de şcoală la Năsăud şi Blaj).

Copilul Vasile s-a născut la 31 decembrie 1795, în Borgo de Jos (azi, Rusu Bârgăului), jud. Bistriţa-Năsăud, fiind fiul caporalului Petru Rău în Regimentul Grăniceresc şi nepotul preotului Toader Rău, a cărui misiune nobilă a fost continuată de fiul său Ioan… o familie de preoţi şi grăniceri vestiţi. Crescut şi educat, până la vârsta de 10 ani, la „Academia” familiei şi aşezării Borgo de Jos, părinţii şi fruntaşii comunităţii i-au fost modele de corectitudine, de purtători ai credinţei ortodoxe străbune, de conştiinciozitate, de cinste şi omenie, mândrie ce nu acceptă compromisuri şi umilinţe.

Mama sa, Anisia, a fost fiica preotului Toader Bob, văr al cunoscutului episcop al Transilvaniei, cel care a contribuit la schimbarea destinului acestui tânăr înfiat de bunicul Toader Bob, paroh în Maieru, asigurându-l de un viitor strălucit, dar condiţionat. Tatăl adoptiv îl trimite la şcoala din Maieru, apoi la Năsăud şi Blaj, după care urmează studii juridice şi filozofice la Cluj. Părăseşte Clujul în ultimul an de studii, dintr-o întâmplare nefericită, convins că va învinge singur. Eforturile sale de a-şi continua studiile la Oradea sau de a găsi un post la Năsăud ori în Bârgău au fost zadarnice. Dezamăgit, face o primă încercare – latinizarea numelui primit de la bunicul său (Bob), care după confesiunea făcută fostului său elev, Vasile Popescu Scriban, ajunsese „numai o belea pe cap, că în loc să-mi ajute ceva, îmi făcea mai mult „stinghereală şi pe lângă slava numelui ce purtam, zdranţele ticăloşiei numele cu atâta mă arătau întru o mai mare urgisire”.

Visurile studentului se înecau în apele tulburi ale ambiţiilor şi intereselor politice, dispăreau acoperite de norii negri ai orgoliilor celor puternici care i-au schimbat destinul – momente şi dezamăgiri care l-au marcat foarte tare. Prizonier în colivia ambiţiilor unchiului său, episcopul unit de la Blaj, a cărui propunere n-o acceptă, descoperă că virtuţile sale nu sunt suficiente arme pentru a birui, dar ecoul strămoşilor a salvarea: „Tu, Dumnezeule, eşti scutul meu de apărare!” Dumnezeul cel înviat i-a întins mâna salvatoare prin propunerea eruditului Gh. Asachi (1820), care-l apreciată ca pe un tânăr foarte inteligent şi temeinic, pregătit şi l-a ales, alături de alţi 3 tineri ardeleni, să participe la organizarea învăţământului din Moldova.

Contractul cu învăţământul, cu literatura şi cultura îi deschide noi orizonturi ale formării sale, îi oferă şansa valorificării potenţialului intelectual.

Foarte repede devine asistentul lui Asachi. Din 1828 este numit profesor de latină, matematică şi geografie la Academia Domnească din curtea Mitropoliei şi apoi la Academia Mihăileană; este autor de manuale (aritmetică, gramatică latino-română, geografie, ultimul tipărit în 1831), este traducător, autor a multe articole publicate în „Albina românească” ca redactor al acesteia şi alte preocupări didactice care i-au dat calificativul de strălucit profesor.

Din creaţia sa lirică au străbătut prin timp doar 2 poezii în limba latină şi 4 poezii în limba română cu o tematică profund patriotică potrivit vremilor trăite după cum se poate constata în poeziile: „Moldova la anul 1821”, „Moldova la anul 1829” sau „Supliment la geografie întru memoria răposatului şcolariu Ştefan Sendrea”… aşezat în „Istoria literaturii române” (1941) la Capitolul „Clasicii întârziaţi”.

A zăbovit puţin printre pământeni, nici 41 de ani împliniţi, dar puţinele versuri ale titlurilor amintite ca şi cele scrise în limba latină „Allusio” şi „Carmen Onomasticon” i-au asigurat locul între valorile literaturii noastre.

În primii mei ani de studenţie am trăit o mare bucurie descoperind că Rusu Bârgăului este localitatea în care s-a născut poetul Vasile Rău… şi am aşteptat în taină ocazia de a-l face cunoscut, şi Dumnezeu mi-a oferit şansa, prin inspiraţia, de a-l aduce „ACASĂ”… Acasă este locul cel mai drag. Acasă se întoarce fiecare om din cele mai îndepărtate colţuri ale lumii. Acasă e spaţiul sacru… al copilăriei.

La 28 mai 1988, am organizat, la Şcoala din Rusu Bârgăului, comemorarea a 162 de ani de la moartea poetului „Vasile Bob Fabian”. Am pregătit cu multă responsabilitate această specială sărbătoare a şcolii, căreia i s-a atribuit numele poetului pentru a rămâne mereu printre noi şi printr-o placă ce s-a dezvelit după o rugăciune de pomenire a poetului şi a dascălilor plecaţi în veşnicie, Elevii au prezentat un recital din poezia sa, un program artistic popular, iar pentru cunoaşterea vieţii şi activităţii poetului, în cadrul sesiunii de comunicare, au contribuit: doamna prof. ex. general adj. Doina Petrean, scriitorul Teodor Tanco (pentru a 3-a oară în şcoala noastră), profesorul şi scriitorul Vasile Raţiu şi prof. Rafila Mureşan (subsemnata). Invitaţiile trimise din timp au adunat foşti dascăli, colegi de la alte şcoli, fii ai satului, reprezentanţi ai Primăriei.

Cu această ocazie am compus un acrostih:

„Vasile Rău ne cheamă de la Iaşi,

Aşteaptă un semn de preţuire.

Şi primului poet ce poţi să-i laşi

Într-o comemorare, doar iubire

Lui oferită ca un cântec de caval.

El, protectorul şcolii satului natal!

Rămâne veşnic printre noi,

Ambasador al satului numit şi Fabian

Unul e Rău şi Fabian, nu doi”…

Prof. Rafila Mureşan