Mereu pleci de la "Eu "

E şi normal să pleci mereu de la " eu ..." . Eşti născut să te cunoşti şi să-ţi serveşti propriile nevoi. Eşti dator ţie însuţi să-ţi ridici fiinţa la un nivel de mulţumire, care îţi uşurează viaţa, care face posibilă să creşti noi şi noi aspiraţii din seminţele realizărilor tale.

Conştiinţa crescută odată cu tine, te veghează, îţi cere socoteală, te corectează sau din contră, te îndrumă pe drumul slăbiciunilor provizorii sau fatale. Te lasă uneori sau de cele mai multe ori să duci o viaţă duplicitară, dăruindu-te atât cauzelor umaniste, cât şi celor egoiste.

Trupul omenesc suferă de o foame veşnică. Poţi oferi flori şi diamante în stânga şi în dreapta, dacă vezi o gaură mare în gura trupului tău, tot nemulţumit vei fi...şi cauţi cu înverşunare căi drepte şi nedrepte, linii vii sau moarte de a te regăsi, de a-ţi adormi nevoia, de a astupa gura neagră a foamei.

Mereu plecăm de la "eu", având o viaţă centrată pe eu (pe sinele şi pe supraeul). Într-o sferă lărgită pornim gândurile în noi şi din noi, cu sintagmele: eu sunt, eu pot, eu doresc, eu am, eu voi fi, as putea sa..., eu aspir la... eu simt, eu gandesc, eu sper, eu ajut, eu inteleg, eu nu ma tem, eu dau, eu iubesc... şi altele, si bineinteles, toate formele negative celor enumerate: eu nu pot, eu nu sunt, eu nu vreau... etc.

Să luăm un ex. orice om care pretinde, că pune nevoile altora mai presus decât pe ale lui, porneşte tot de la nevoile proprii de a face acest lucru... numai aşa se simte el bine. Bunătatea noastră se măsoară, cred, prin acest deziderat: câte fapte bune, transparente ai făcut pentru alţii?... dar să nu uităm, că mobilurile, care sunt mai puţin transparente pentru faptele bune, provin tot din nevoile şi valorile omului respectiv.

Unora e mai uşor să dea, altora să ia... şi ambele cazuri, opuse fiind, se bazează pe propria nevoie.

Ne caracterizăm prin ceea ce dăruim şi prin ceea ce simţim, gândim... prin stilul nostru de viaţă...

Ne caracterizăm prin ceea ce dăruim sau dimpotrivă, prin ceea ce luăm de la oameni, ţinând cont de faptul, că valorile fundamentale cum ar fi: bunătatea, inteligenţa, solicitudinea, solidaritatea, empatia, prietenia, teoretic, pot fi considerate infinite faţă de valorile materiale, care sunt finite.

“Este o răsplată dintre cele mai frumoase ale vieţii faptul, că nici un om nu poate încerca cu sinceritate să-l ajute pe altul, fără să se ajute pe sine însuşi” - Ralph Waldo Emerson.