Meteora sufletului Suzanei Deac

Talentul este în primul rând un dar venit de la Cel de Sus, care cultivat produce surprize neaşteptate spre înfrumuseţarea vieţii. Cartea, primită de la scriitoarea Suzana Deac, am citit-o în ajunul de Crăciun. Pentru mine a fost o adevărată sărbătoare, un colind format din mai multe colinde care împreună alcătuiesc volumul de poezii “Meteora”, apărut la Editura Karuna. Da, poeziile prin frumuseţea lor pot fi comparate cu colindul pentru că şi ele ne mângâie sufletul în clipele în care dorim să-l înnobilăm prin intermediul artei. “Dintr-un fir de praf îţi cresc aripi până la cer”, acolo unde întâlneşti minunile lumii, “ca o iubită fidelă se întoarce şi de data aceasta natura la tine”, iar “florile dansează în celule”. Se observă, de către cititorul avizat, peniţa şi gândul psihologului Suzana Deac, care ne îndeamnă să visăm “cu idei argintii, dar cu sentimente foarte vii”. Dragostea este căutată mereu în poezii, autoarea întrebându-se: “Dacă primul a fost cuvântul/ Unde a fost iubirea?”, fiind într-un permanent dialog cu divinitatea, căreia îi cere: “Când cuvântul se înalţă la tine/ Ajută Doamne să iasă la lumină”. Cartea abundă de metafore, sugestiv fiind versul” “Valea este plină de perle de apă”, opera recunoscută de autor fiind “Spirit de trai concomitent/ În trecut, în viitor şi în prezent”. O poveste fără margini care poate duce la infinit este poezia: “Şi te duce în rai poezia/ Şi te duci şi tu cu ea”, concluzia fiind: “Primul a fost cuvântul/ Şi cel care l-a rostit/ Poetul, preotul, pedagogul/ Sau omul cel dintâi”. Deşi are convingerea că atunci “Când scrii despre cel puternic/ Te doar, că nu-l ajungi”, Suzana Deac atinge aripile sfinţilor în momentul în care ajunge real pe culmile credinţei la complexul de mănăstiri de la Meteora, care a impresionat-o atât de tare încât i-a dat titlul “Meteora” volumului. “Când te doare cuvântul pe care nu-l poţi rosti,/ Când mirarea creşte odată cu tine şi tu n-o ajungi/ Nu poţi descifra enigma stâncii/ Când cauţi logică în silogisme sau în sentimentele călătorului/ Pe Meteora erai stăpânul lumii, aşa credeai/ Şi inspirai în tine puterile sfinte ale unui peisaj încărcat/ Spectaculos, senzaţional, înfiorător/ Te intimidai de culmi/ Aici chiar ţi-ar fi frică să ajungi/ Locul de parcare e reţinut pentru zeii de apoi”. “Dacă ar fi zăpadă sub paşii noştri/ Atunci infinitul cu noi ar sărbători…”, fiind şi noi de acord cu scriitoarea că “poezia se naşte în ape curgătoare”, plângând frumos prin intermediul celui care o filtrează, ca mai apoi să ajungă la noi pe buze nemişcate, pentru că plăsmuitorul de versuri ştie că este cel care reuşeşte să aducă cuvântul la lirism, nesfâşiindu-l. Suzana Deac este un poet care jonglează în mod plăcut cu versurile, reuşind să creeze o adevărată poezie – viaţă pe care o putem descoperi şi noi şi mai apoi să aşezăm cartea “Meteora” pe raftul cu cărţile care stâmpără sufletul.