Sărutul versului

Scriitoarea Suzana Deac aduce, prin intermediul Editurii Pim din Iaşi, în volumul intitulat „Sărutaţi de ploaie”, întâlnirea cu litera, cu gândurile şlefuite în versuri: „Doar cuvinte/ mii de cuvinte albastre”. Aici, în casa poeziei, ne simţim ocrotiţi de sacralitatea cuvântului atunci când „petale pe ramuri/ petale pe pământ/ sărutaţi de ploaie/ ne desprindem pe rând”.

Poeziile Suzanei Deac aduc o nouă viziune asupra vieţii, chiar şi atunci când se vorbeşte despre lucrurile fără culoare, acestea primind o altă conotaţie: „frunzele în doliu galben/ îşi striga în cor plânsul”. Precum un pom, poeziile răsfiră visele pe crengile cărţii, astfel încât hotarul dintre cuvinte este spart. Lumina versului străbate dincolo de limita existenţei, precum corzile viorii pe treptele timpului întru aşteptarea rodului: „Gândul se coace ca şi pâinea/ cu miez şi scoarţă”. Versul Suzanei Deac este al imperativului, al pozitivului: „Dacă poţi/ spune lumii o singură noutate/ nu defila cu suferinţe”. Fiecare pas este important pentru creaţie, astfel încât „cu înverşunarea sufletelor/ care nu vor lăsa să moară” se regăsesc tainele prin care vom reuşi să ieşim din izolare: „Mă mut în florile de mai/ să miros a tinereţe”. Legătura dintre cer şi pământ este una importantă, astfel încât geamul întredeschis al creaţiei dă posibilitatea unirii creaţiei şi dizolvării hotarelor: „Se prelinge gândul de pe buze/ apa te cuprinde cu toate aripile/ mângâierea lasă să geamă nisipul”. Poezia devine una cu trupul, astfel încât omul este acaparat de poet: „Eşti corp în corpul meu ciobit/ sunet în ecoul nedesăvârşit”.

Suzana Deac aduce în acest volum de versuri bucuria scrisului, cuvintele fiind aşezate într-o ordine a construirii sentimentelor.