Suzana Deac în Colecţia „Cititor de proză”

Scriitoare polivalenta, cu proză, poezie şi studii psihologice în limba română şi limba maghiară, Suzana Deac aduce prin volumul de proză scurtă „Podul suspendat” apărut la prestigioasa Editură Transilvania, bucuria întâlnirii cu frumuseţea vieţii. Cartea, din Colecţia „Cititor de proză”, coordonată de Emanuel Pope, care trăieşte la Londra, beneficiază de o prefaţă aplicată din partea criticului Virginia Paraschiv. Suntem părtaşi la un ritual de al fantasmelor morbide induse de programatorul de suflete Suzana Deac, care ascunde în metaforele venite de la soare toată trăirea oamenilor obişnuiţi.

O carte bine conturată, în care descoperim poveşti care capătă o întorsătură a spaţiilor mioritice în care suntem cu toţii creaţi. Suzana Deac este un programator care reuşeşte să-şi ghideze personajele întru salvarea sufletelor spunând răspicat: „Pastila nu trebuie înghiţită”, adică mai bine să trăim natural decât în iluzii. Lecţiile de fericire sunt multe, însă ele eşuează în momentul în care tu însuţi nu mai eşti părtaş la bucuria ta.

Ana este unul dintre personajele cărţii, care apare în multe proze în ipostaze diferite, nefiind întotdeauna cu aceleaşi trăiri, însă, legând prin nume, ca un liant, întreaga carte. De la dansul suav cu doctorul, la întâlnirea la Balaton în vederea căsătoriei cu un necunoscut, vin rând pe rând alte şi alte poveşti de dragoste care o fac pe eroină să fie un personaj în care se regăsesc multe din tinerele de aici sau de aievea. Proza Suzanei Deac se individualizează prin faptul că intervine psihologul, cel care îi dă trăire fiecărui personaj, înţelegându-l şi lăsându-l să meargă pe drumul lui neforţat. Cât de frumoase sunt sentimentele dintre gândac şi firul de iarbă care se împletesc într-un ritual al dragostei, şuşotind dezinvolt despre natură, râzând la soare, fără griji apăsătoare. Dialogul are menirea de a ne apropia şi mai mult de personaje, de a le cunoaşte prin profesiunile lor. Atâta timp cât va fi dialog între oameni, cât drumurile dintre noi nu vor fi pline de iarbă, lumea mai poate fi salvată. De la Bistriţa la Mureş, Budapesta sau în Alpii austrieci găsim oameni care nu fac altceva decât să descopere miezul ferecat din inima lor. Un pod al sentimentelor care este acoperit cu frumuseţi ancestrale întru descoperirea iubirii, sentiment care se produce greu, anevoios, întâmplător. Dragostea este cea care te ia de mână, de toate celulele tale, blânde şi sălbatice şi te poartă spre necunoscut. În concepţia filozofului, viaţa este o fiinţă care moare un pic în fiecare zi ca să te părăsească smucindu-se cu o infidelitate neînchipuită. Poate tocmai de aceea ar trebui să avem nu ani mulţi în viaţă, ci viaţă multă în ani. Impresionantă este şi trăirea căţeluşei Viola, cea care îşi dă frâu liber sentimentelor, atunci când este răsplătită cu dragoste de stăpân.

O viziune a descoperirilor vieţii care va rămâne fixată în memoria de lungă durată a cititorilor. Cartea Suzanei Deac este precum apa dintr-o fântână gustată cu dragoste, care stâmpără setea de literatură, precum fetiţa cu bicicleta care doreşte descoperirea a noi provocări. Suzana Deac, precum învăţătorul din lecţiile de viaţă, vine cu noi şi noi provocări...