Sentimentul şi pana povestitorului

Am primit cu bucurie volumul de proze scurte ale Suzanei Deac, „Podul suspendat”( Ed. Transilvania-2011), a patra apariţie din Colecţia iniţiată de bunul nostru prieten din Ţara Albionului, Emanuel Pope. În întroducere, Virginia Paraschiv aduce solide argumente în stabilirea statutului de scriitor al autoarei. De altfel proza însăşi se autosusţine. Este vorba de o proză scurtă autentică, nici roman comprimat, nici nuvelă mutilată, o proză cu multe valenţe poetice.

Dacă nu mă înşel, autoarea este şi psiholog de profesie, de aceea îmi explic modul de abordare a fiecărei mini-naraţiuni, a gesturilor şi vorbirii personajelor ( Ana ar putea fi alter-ego pentru autor) pornind din interior, ceea ce la americani nu se acceptă, spre paguba lor. Americanii sunt „comportamentalişti”. Suzana Deac meditează, reaşează, ne pune pe gânduri, judecă indirect, are un stil propriu, fără a evita influenţe ale literaturii europene. Nu generalizez, au şi americanii „europenii” lor. Povestirile sunt în bună parte integrate unui complex al pasiunii erotice, dar şi al iluziilor/deziluziilor neo-romantice. Pragmatismul este văzut cu ochi critic, deşi el este motorul oricărei societăţi în evoluţie. Dar poetul este adversarul pragmatismului, de aceea este poet.

Nu voi relua naraţiunile, nici semnificaţiile acestora, unele puţin prea accentuate, mă voi rezuma la metaforele care ar putea să ne-o readucă pe Suzana Deac în escadronul de aur al poeţilor. Ceea ce nu este un reproş la adresa prozatorului. Majoritatea povestirilor se susţin, au baze solide, realiste. Mi-au plăcut mai puţin „pildele”, unele amintind prea mult de Khalil Gibran.

Deci, revenind la limbaj, la „meşteşug”, voi cita – „Podul suspendat”, splendid titlu, cu suport pe text. ”Muncă măruntă, dar utilă” ( aşa este, proiectele măreţe nu aduc fericirea), „doar despărţirea îi putea reda prestigiul” ( de acord, ne caracterizează lucrurile pe care le refuzăm). Nu-mi place „ gîndacul îndrăgostit de un fir de iarbă”, pentru că mergea mai bine orice altceva, cărăbuş, gânganie, gândacul aminteşte de bucătărie, de bloc, etc. „Visul s-a spulberat definitiv deasupra graniţei dintre cele două ţări” ( excelent). „Concursul de schi” nu mi-a plăcut, este uşor schematic. „ Un dans violet”, iar un titlu poetic reuşit, iar de aici la text tonul se păstrează. Spitale, sanatorii, divorţuri, retrageri tactice, retractări, multe subiecte ce ar merita reluate în nuvele de întindere mai mare.

Cred că autoarea tatonează terenul spre a cuceri un domeniu mai larg. De altfel are în palmares şi un roman apărut în 2009, eram curios să-l fi citit. Volumul de faţă se află între poezie şi proză, cu avantaje din ambele genuri, iar spiritul de observaţie, memoria vie, necesară prozatorului îi dau şansa unor reuşite de netăgăduit. Aici avem satisfacţia unei lecturi necomplexate, cu prospeţimea şi sensibilitatea nealterate de lecturi adiacente. Aş recomanda renunţarea la o anumită poziţie moralizatoare, care ispiteşte pe mulţi prozatori. Suzanei Deac, numai succese, confratern,

scriitor Boris Marian Mehr