Minciuni guvernamentale

Ar fi trebuit, până acum, să ne obişnuim cu ele, adică să nu ne mai mire ori să ne irite. Minciunile guvernamentale ar fi putut să ne facă imuni. De fapt, cam aceasta-i adevărul. Am devenit indiferenţi la ele. În copleşitoarea lor majoritate, cetăţenii României nici nu le mai iau în seamă.

Mitraliind cuvintele în stilul său de modest avocat de barou, primul ministru, Emil Boc, ne-a anunţat că, începând cu întâi aprilie, România a ieşit din recesiune. Măi, să fie! Mulţi au înţeles că am fi ieşit din criză. Pardon, ne-au zis guvernanţii! Cu criza vom mai vedea cum va fi. Ieşirea din recesiune înseamnă doar că România nu se mai rostogoleşte spre fundul prăpastiei.

Deci, nu ne mai prăvălim de la un an la altul, de la o lună la alta ş.a.m.d. De acum, asemenea unei pâini bine frământate, România va creşte şi va creşte, dacă nu va mai fi lovită de alte crize cu rădăcini externe. Cauzele interne au fost eradicate, zic tot ei, guvernanţii. O să avem parte de o creştere sănătoasă, ne asigură cu gura până la urechi şi cu convingere nestrămutată în priviri. Pe mine, cel puţin, povestea asta cu creşterea sănătoasă mă nedumereşte. Aş fi preferat, asemenea milioanelor de pensionari şi bugetari şi o creştere bolnavă numai să nu se fi tăiat din pensii şi salarii. Dar te pui cu guvernanţii! Ei o ţin pe-a lor, cu creşterea sănătoasă, de parcă i-ar fi oferit României o unică şansă în istorie. Şi, dacă stăm strâmb şi judecăm drept, în felul lor, ei au dreptate.

De la întâi aprilie, data istorică de când e prognozată creşterea sănătoasă, a dat şi colţul ierbii şi-a venit vremea urzicilor, a leurdei, salatei şi lobodei, care compensează, consumate cu prioritate, lipsa de vitamine şi minerale din hrana de pe timpul iernii. Dacă am ieşit sau nu din recesiune rămâne o simplă socoteală guvernamentală. Românii ştiu doar cu certitudine că, deocamdată, au ieşit din iarnă…

Ce-i aşteaptă însă în viitorul apropiat nu-i face deloc optimişti. Ieşirea din recesiune, atât de clamată de cei de la putere, coincide nu numai cu consumarea sănătoasă a verdeţurilor, ci şi cu deja anunţatele scumpiri la gaze şi energie electrică, scumpiri care, în bună tradiţie românească, atrag după ele, asemenea unui magnet, un lung lanţ de scumpiri la toate serviciile şi produsele necesare traiului cotidian al fiecărui cetăţean.

Aşa-zisa creştere sănătoasă se bazează, în fapt, pe scumpirile care vor umfla cifrele de afaceri şi ne vor goli buzunarele prin care, oricum, bătea doar păgubosul vânt al crizei. Ca să mai atenueze niţel spaima de viitorul pe care ni-l pregătesc, guvernanţii au început să umble la promisiuni. Domnul Emil Boc a declarat că, începând cu întâi ianuarie, salariile bugetarilor vor reveni la nivelul celor din iunie 2010. Domnia sa spune că în anul acesta ele s-ar fi mărit cu 15%, şi-n anul viitor se va mai adăuga 10%. 15 + 10 este egal cu 25%, adică exact suma tăiată din salariul fiecărui bugetar. În capul premierului României, socoteala e simplă. O face până şi un elev din clasa întâi. În realitate, ea se dovedeşte foarte complicată dacă se ţine seama de faptul că „majorările” salariale din acest an au fost cu mult sub 15%. Foarte exacţi la tăiere, având grijă ca nimeni să nu scape de „cotizaţia” de 25%, guvernanţii nu se sfiesc să ciugulească, măcar câteva boabe, din ceea ce au luat.

Nu sunt uitaţi nici pensionarii. Acestora, Emil Boc le promite o indexare cu rata inflaţiei plus jumătate din 50% din salariul mediu pe economie, în anul viitor. La prima vedere s-ar putea crede că a dat fericirea peste pensionari, numai că… Premierul nu precizează care rată a inflaţiei se ia în calcul, cea din 2010 sau cea din 2011. Dacă s-ar face o sumă a lor, încă ar fi un gest corect faţă de o categorie extrem de vulnerabilă, cum e cea a pensionarilor. N-ar fi tocmai rău nici dacă s-ar lua în calcul inflaţia din 2010, care s-a ridicat la aproape 10%. Dar dacă se va ţine seama doar de inflaţia din 2011, care, conform înţelegerilor cu F.M.I., ajunge abia la jumătatea celei din 2010, pensionarii vor fi păcăliţi de „băieţii deştepţi” ai puterii. Cât despre cealaltă promisiune cu jumătate din jumătate, ce s-ar mai putea spune!?

Exista o lege, grosolan încălcată de actuala putere, conform căreia punctul de pensie ar fi trebuit să reprezinte 45% din salariul mediu pe economie. „Creşterea sănătoasă” însă nu permite aşa ceva. ea permite doar furtul pe faţă din vămile româneşti, investiţii grandioase în terenuri de sport în localităţile din zonele rurale, unde ţăranii au stringentă nevoie de ele să facă niţică mişcare dacă tot li se plăteşte vreo sută de euro pe hectarul de pământ cultivat cu buruieni.

Iar acesta e abia începutul minciunilor guvernamentale. Pe măsură ce ne vom apropia de anul electoral 2012, acestea se vor revărsa peste capetele noastre din belşug. Niscaiva praf se va arunca în ochii românilor. Pe ici, pe colo va picura din cornul bunăstării. „Rezerva” de la F.M.I. va permite o oarecare largheţe, după care, Dumnezeu cu mila! Sper ca românii să priceapă grosolănia unei tactici total depăşite.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5