A minţi cu dezinvoltură şi lipsă de bun simţ

Într-un articol publicat deunăzi în “Răsunetul” (nr. 4952 – 11.11.08), intitulat “Cine sunt veleitarii?!”, semnat de A. Borgovan, mă trezesc cu tot soiul de invective dintre cele mai meschine şi mai năstruşnice la adresa mea. Menţionez de la început că articolul cu pricina, care se vrea polemic, este de la capo-al fine plin de scorneli, de jigniri, de maliţiozităţi cu totul abjecte şi nefondate. În primul rând, dumnealui face grave abateri de la deontologia jurnalistică, permiţându-şi luxul să scrie după ureche şi după zvonuri total neverificate. Şi, s-o luăm metodic, de la capăt. În primul rând şedinţa Societăţii Scriitorilor din Judeţul Bistriţa-Năsăud se scrie cu “J” mare, domnule A.B., nu “j” mic, aşa cum l-ai notat dumneata), a avut loc la Centrul Judeţean pentru Cultură, nu în data de miercuri, 5 noiembrie a.c., ci marţi, 4 noiembrie a.c. Iată o primă dezinformare a lectorului şi o elementară greşală deontologică.

În al doilea rând, de unde ştii că au fost prezenţi 13 membri din 40 pentru că dumneata n-ai fost prezent la întrunire, din cauză că nu faci parte din această societate. Aici sunt obligat să fac iar o precizare la o grosolană minciună a d-lui A.B. că i-aş fi refuzat o caracterizare la un dosar al domniei sale în vederea înscrierii în Societate. Ştiu doar că toate aceste dosare au fost analizate într-o Comisie de validare înfiinţată la nivel de societate şi eu n-am făcut parte din această comisie, domnule A.B. Aşadar, ar fi bine să te informezi mai mult, domnule A.B. înainte să acuzi pe cineva în public. Cu celălalt dosar sau volum satiric “O lume de râs”, pe care l-ai prezentat, chipurile, la Festivalul “Mărul de Aur”, iar pui în circulaţie o acuză pe cât de neadevărată, pe atât de josnică. În primul rând, că volumul n-a rămas în geanta subsemnatului, aşa după cum minţi dumneata cu neruşinare, ci se află la Casa de Cultură a Sindicatelor în arhiva Festivalului “Mărul de Aur” – Ediţia – 2007. Urmează în continuare o altă dezinformare, o scorneală din capul unui personaj clinic, cum că eu aş fi fost secretarul juriului şi aş fi făcut parte din juriu.

Ei, bine, stimabile, află şi dumneata că la Ediţia din 2007, din motive personale, n-am făcut parte din juriu, nici ca membru, nici ca secretar. Deci, tot ce-ai scris dumneata acolo e rodul unei imaginaţii bolnave. Iar în legătură cu “gradele (DAL)” e o problemă pe care o vom rezolva în instanţă.

În legătură cu întrunirea care a avut loc la Centrul Creaţiei a SSBN, în care am luat atitudine împotriva proliferării veleitarismului, atitudine cu care a fost de acord întreaga asistenţă, (dumneata dacă n-ai fost prezent, n-ai de unde să ştii decât din auzite), eu nu am folosit niciun nume. Sunt o mulţime de martori care pot confirma acest lucru. Atunci cum îţi permiţi să scrii textual un neadevăr ordinar şi acuzator la adresa mea, susţinând că ai fost “citat ca exemplu negativ”. D-le A.B. dacă eşti bolnav, du-te şi te tratează, nu te refula în presă împotriva unui om care n-are nici în clin, nici în mânecă, cu viaţa dumitale!

E o neobrăzare şi o neruşinare care nu cadrează cu vârsta şi demnitatea dumitale de care faci atâta caz!

În altă ordine de idei, mă întreb ce-i cu regretatul critic şi jurnalist Dumitru Andraşoni pe care dumneata îl amesteci în toată povestea asta? Ce legătură are cu subiectul în cauză şi cum îţi permiţi dumneata să-mi faci mie un astfel de neruşinat proces de intenţie? Şi încă în presă? Cine îţi dă dumitale dreptul să mă analizezi pe mine şi să-mi pui în cârcă la modul cel mai josnic şi incalificabil, acuze atât de insolente şi nefondate?! Păi eu, în calitate de bun amic cu regretatul D.A., mi-am făcut, după posibilităţi, datoria. L-am urmat pe ultimul său drum, am cuvântat la căpătâiul său, am publicat un amplu necrolog în ziar, am avut grijă să fie prezent şi într-o serie de antologii apărute postum ş.a.m.d. Dacă aş fi avut posibilităţi financiare, Dumnezeu mi-e martor, că m-aş fi ocupat şi de locul său de veci. Dar cred că n-ai pretenţia ca, din pensia mea nenorocită, să-i fac mormântul lui Andraşoni?! Atâta timp cât are o nevastă care-i trăieşte, are un frate care-i trăieşte, are aici în Bistriţa, nişte cumnate care-i trăiesc.

Adică să vină cineva din afară, să-i amenajeze mormântul?! Păi, cine-i ingrat, domnule A.B., eu sau alţii. Eu am vorbit telefonic cu Ionel Andraşoni şi l-am asigurat de tot sprijinul şi influenţa de care dispun, pentru a-i amenaja mormântul fratelui său, Dumitru. Şi mă voi ţine de cuvânt, în momentul când va veni în Bistriţa şi va lua legătura cu mine. Dar nu ştiu şi nu înţeleg de ce sunt obligat să-ţi dau dumitale atâtea explicaţii, că sunt convins că te doare de mormântul lui Andraşoni, aşa după cum nu mă doare pe mine de viaţa unui pui de gâscă. De fapt şi asta-i o probă în privinţa disfuncţiilor dumitale neurologice. Şi tot în acest context, intră şi subiectul privitor la d-na Decuseară. Da, domnule A.B., nu ştiu nici astăzi, cu toate trimiterile dumitale, pe care nu ţi le-am cerut, cine-i această doamnă Decuseară şi, sincer să fiu, nici măcar nu mă interesează. Care-i problema?! D-ta nu vezi că, devorat fiind de ură viscerală la adresa mea, cu totul nemotivată, sari la modul infantil de la un subiect la altul, cu imatură lipsă de coerenţă şi responsabilitate, în coloanele unui ziar care încă te mai tolerează şi te mai suportă.

În altă privinţă, te asigur, d-le A.B., că am citit multe cărţi la viaţa mea fără să am parte de penibilele dumitale recomandări. Iar dacă dumneata ai fi citit măcar o carte din cele semnate de mine, nu cred că ai mai fi avut tupeul să arunci o bârfă cu totul neverificată la adresa mea. Iar în privinţa “Jurnalului meu” pe care-l consideri “interminabil”, aprecierea atestă o reacţie de godănac căzut între oglinzi care nu percepe că un jurnal înseamnă amintiri şi că multe din acele texte se constituie ca povestiri adevărate ce ţin, totuşi, de o proză de calitate. Dar de unde nu-i, nici Dumnezeu nu cere. Eşti venit de puţină vreme în Bistriţa şi, probabil, de aceea ţi-ai permis la modul inconştient să preiei o bârfă la adresa unei persoane şi s-o arunci în ziar. E un caz penal, d-le A.B. şi dovada certă că te asemeni celui pe care un cronicar de-al nostru l-a făcut “slab de condei şi de minte puţină”. Firesc ar fi fost să-mi dai un telefon, să stabilim o întâlnire şi să clarificăm, la o cafea, problema. Nu crezi că asta ar fi fost raţional şi omeneşte şi în spiritul breslei din care pretinzi că faci parte? Ce-ar fi ca tot ce se spune despre dumneata într-un local sau altul, să ajungă în ziar?! Ba, mai mult, să ţi se atribuie o invectivă la adresa cuiva într-un anturaj public, oficial, cu totul neadevărată, cu totul scornită?! Dumneata cam ce-ai face?

După cum te cunosc, în mod sigur, l-ai strânge de gât. Ei, bine, eu n-am procedat şi nu voi proceda ca atare, dar, oricum, pentru toate scornelile la adresa mea, pentru jignirile aduse, mai ales în privinţa “gr. DAL”, repet că ne vom clarifica în instanţă. Şi nu eşti dumneata îndrituit moral să-mi reproşezi mie nu mai ştiu ce “aburi nocivi”, pentru că ar fi cazul să te uiţi în “ograda dumitale”, să nu mai faci pe lupul moralist, adică pe cel care nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase. Mărturisesc că nu odată mi-a fost greu să stau în preajma dumitale pentru că duhneai a alcool de la 1 km!

Cu privire la lista veleitarilor pe care nu consider că i-am denigrat, vreau să precizeze că a fost o atitudine de principiu, un semnal de alarmă în scopul unei autoanalize mai atente, a unei exigenţe crescute calitativ din partea celor care se grăbesc să-şi publice cărţile. Cred că ai constatat şi dumneata că, în ultima vreme, aproape nu există zi lăsată de la Dumnezeu, ca să nu aibă loc o lansare de carte. Sigur, mă vei întreba, şi ce-i rău în asta? E rău, domnule, dacă acea carte nu se ridică la înălţimea unor minime exigenţe creatoare, nu întruneşte elementare cerinţe de a cinsti un raft de librărie sau de bibliotecă. Se poate ca tot omul care are bani, abia alfabetizat, uneori total în afara gramaticii elementare a limbii române, să-şi permită să scoată o carte! Dumneata ştii, domnule A. B. că sunt oameni în judeţ, autori de cărţi scrise de alţii, care, nefiind capabili să dea autografe, au inventat ca doctorii, ştampila?

Ei, împotriva unor astfel de indivizi şi fenomene, am luat eu atitudine, domnule A.B., împotriva celor care prin astfel de practici ce frizează impostura, încerc să mă opun pentru că discreditează, pur şi simplu, noţiunea de scriitor!

În final, ţin să repet, domnule A.B., că eu nu te-am făcut veleitar pentru că pur şi simplu nu mă interesezi nici ca om, nici ca poet. De mă crezi, de nu, crezi ce pofteşti. Dacă dumneata te simţi, nu-i vina mea, e treaba dumitale. Însă după cum ai scris şi conceput acel articol, plecând de la un zvon, nu prea cred că le ai nici cu jurnalismul. Ca să nu mai punem la socoteală o serie de neglijenţe, ce nu prea au ce căuta într-un articol polemic, care trebuie să fie beton textual şi stilistic. Sunt formule tautologice care te descalifică, domnule A.B. şi ca ziarist. Iată şi exemplele: “În aşteptarea răspunsurilor aşteptate…” sau “voi reveni ulterior”, iar eu care credeam că vei reveni anterior. Şi ar mai fi altele de acest gen, dar le las pentru data viitoare. La bună vedere, domnule A.B. şi dumitale să-ţi dea Dumnezeu gânduri mai bune!