Mirela Parker: Familia, încotro?

Cunoaşterea naturii şi limitelor în care au loc schimbările actuale în famile, ne oferă răspunsuri necesare faţă de modul în care reacţionează societatea, în ansamblul său, şi indivizii socializaţi, la presiunile la care sunt supuse societăţile lor, comunicând informaţii relevante asupra modului în care funcţionează familia, comunitatea, relaţiile de rudenie sau de vecinătate. Tot astfel, schimbările se reflectă asupra structurii familiei, motivele disoluţiei acesteia şi relaţiile dintre indivizi şi comunităţile mai largi faţă de care se raportează în mod continuu, degajând informaţii relevante cu privire la deciziile şi politicile solicitate de familie şi membrii acestora.
Subiectul “familie” este legat de modelul convingerilor religioase şi culturale existent în Romania, model orientat spre modernizare şi europenizare, înţelesurile acestei schimbări variind în funcţie de gradul de informare, cultură, grup profesional, dar şi mediu rezidenţial. Trebuie să menţionăm în acest context rolul „contagiunii” în asimilarea de noi modele comportamentale, pe fundalul unor conflicte similare între tradiţie şi inovaţie, valori dezirabile şi modele de risc pentru structura familiei şi a membrilor săi.
Studiile sociale efectuate (de mica anvergura ce-i drept) atestă creşterea galopantă a inegalităţilor între mediul rural şi cel urban, ca urmare a declinului economiei rurale, exodului masiv al forţelor de muncă în căutarea de locuri de muncă în străinătate, degradarea infrastructurii locale şi apariţia unui sentiment de izolare a satului faţă de oraşe, a civilizaţiei „de consum” faţă de civilizaţia „de subzistenţă” rurală. Mai mult, are loc degradarea rolurilor sociale în cadrul familiei, decăderea galopantă a standardelor de viaţă şi disoluţia cuplurilor familiale, abandonarea unor activităţi şi responsabilităţi tipice anterior.
Constatăm că apariţia Uniunii Europene, ca organism politic şi economic, a condus la formalizarea unui model cultural european instituţionalizat deja al familiei, model întemeiat pe reguli şi legi, standarde şi preferinţe culturale practicate de către aceste societăţi, care s-au asociat valoric la o organizaţie multilaterală şi inclusivă. Asocierea la UE este intrinsec legată de cunoaşterea, anticiparea şi modelarea instituţiilor de bază ale societăţii românesti.
Deşi vârsta primei căsătorii nu s-a schimbat esenţial în ultimii ani, constatăm că mărimea şi imaginea familiei, ca instituţie, s-au schimbat. Modelul preferat este familia cu 1-2 copii, cel mult, chiar şi în mediul rural, caracterizat în mod obişnuit printr-o rată de natalitate sporită. Constatăm o diminuare acută a funcţiei reproductive a familiei, ca urmare a angoasei resimţite în sânul familiei cu privire la viitorul copiilor, la resursele necesare pentru a le oferi educaţie şi îngrijire corespunzătoare - până la un punct ar putea fi considerata drept o „strategie adaptivă a familiei la criza generală.
Dificultăţile materiale şi problemele sociale sunt cele mai grave obstacole în calea întemeierii unor noi familii. Problemele financiare cu care se confruntă familiile, determină adesea ca cel puţin unul din membrii acesteia să migreze peste hotare. Astfel, se formează un nou tip al familiei – „familia la distanţă” – cu comportament demografic specific şi care întâmpină dificultăţi în realizarea funcţiei educative, controlului social primar, menţinerii stabilităţii emoţionale etc.Drept rezultat se proliferează o tendinţă tolerantă a unor membri ai societăţii faţă de abandonul familiei în urma migraţiei, deşi majoritatea critică acest fenomen.
Tot mai mulţi părinţi acceptă concubinajul ca formă de convieţuire pentru o perioadă scurtă înainte de căsătorie. Gradul de acceptare în mediul rural a unui asemenea comportament premarital este mai mic, comparativ cu mediul urban.
Interesant este că, se conturează tendinţa spre repartizarea egală a rolurilor în cadrul familiei (asigurarea familiei, creşterea şi educarea copiilor), deşi în localităţi rurale se consideră că bărbatul nu trebuie să se implice prea mult în educaţia copiilor. Migraţia este si ea factor care nu permite repartizarea egală a rolurilor în familie.
Educaţia tinerei generaţii se realizează cu greu în condiţiile în care un număr semnificativ de părinţi sunt plecaţi la muncă peste hotare, creşte influenţa mediului exterior (prieteni, mass-media etc.), iar părinţii duc lipsă de cunoştinţe în domeniul psihologiei vârstelor.
Valorile pe care se pune accentul în educarea tinerilor generaţii sunt cele comunitare – cinste, omenie, respect etc. şi nu cele care ar forma o personalitate independentă, cu încredere în forţele proprii.
Privind lucrurile din afara, se pare ca familiile, în marea majoritate, nu au un plan de organizare raţională a timpului liber. În mediul rural nici nu există oportunităţi pentru a satisface nevoia de petrecere în comun de către membrii familiei a timpului liber.
Și atunci, familia încotro?

Soc. dr.Mirela Parker – Compartiment Promovarea Sanatatii si Educatie pentru Sanatate