Mitropolitul Dosoftei - 400
Se împlinesc la data de 26 octombrie 2024, patru secole de la nașterea Mitropolitului DOSOFTEI, cărturar, poet, traducător, care a luptat pentru introducerea limbii române în biserică.
La vârsta de 25 de ani a fost ieromonah la Probota, la 34 de ani episcop de Huși, de unde, după un an, trece la Roman. În anul 1671 ajunge mitropolit al Moldovei, dar după 2 ani, respectiv în anul 1673, trece în Polonia împreună cu Petriceicu-Vodă. Se întoarce în țară în 1675 și este închis la mănăstirea Sf. Sava din Iași. După o perioadă scurtă este eliberat și reinstalat în scaunul mitropolitan, iar în anul 1686 se refugiază din nou în Polonia, cu oastea regelui Sobieski, ca ostatic.
Însoțește moaștele Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, tezaurul și arhiva Mitropoliei, dorind să le pună la adăpost, dar toate se rătăcesc și numai moaștele vor reveni în țară după un secol. Nefericit de soarta tezaurului, excomunicat de Patriarhul Constantinopolului, ros de dorul de țară, Mitropolitul se stinge dezamăgit la Zolkiew, în Ucraina, dar rămâne pentru veacuri un teolog al întregii ortodoxii, ierarh cu viață sfântă și neîntrecut învățător al dreptei credințe în limba poporului său. A crescut mulți ucenici luminați aducând în obștea sa o adevărată înnoire duhovnicescă, uimind pe toți prin înțelepciune și bunătate.
Cunoștea mai multe limbi: greacă, latină, slavonă, polonă și a tradus și tipărit Cartea Sfântă în limba română, dăruind bisericii și neamului românesc lucrări de mare valoare ca de exemplu „Psaltirea în versuri” și „Acatistul Născătoarei de Dumnezeu”, cât și „Viața și petrecerea sfinților”, în patru volume.
Luminat de harul Duhului Sfânt, a slujit cu dragoste Biserica Mântuitorului Hristos cu smerenie și fapte minunate, iar acum se roagă în ceruri pentru mântuirea sufletelor noastre.
Ioan Mititean
Citiţi şi:
- Sf. Ierarh Dosoftei, Mitropolit al Moldovei şi cărturar a neamului românesc
- Biserica monument istoric din Sângeorzu Nou, redată după 30 de ani cultului
- Mesajul preşedintelui Academiei Române, Ioan-Aurel Pop, de Ziua Culturii Naţionale
- Sfânta Cuvioasă Parascheva, crinul înmiresmat al Mirelui Ceresc
- Experiență poloneză pentru elevii şi profesorii de la Școala Gimnazială „Avram Iancu” Bistrița
Adaugă comentariu nou