Moştenitorii folclorului românesc, la Festivalul Valeria Peter Predescu. Tineri din toată ţara au impresionat publicul bistriţean

Cea de-a VIII-a ediţie a Festivalului-concurs Naţional de interpretare a cântecului popular românesc „Valeria Peter Predescu” a adus pe scena Centrului Cultural Dacia nu mai puţin de 26 concurenţi care au avut un nivel bun de pregătire, demonstrând că folclorul nostru se află voci bune. Juriul, din care au făcut parte Elize Stan – realizator emisiuni TVR- preşedinte, Ileana Vieru – radio România, Ana Pacatiuş – interpretă muzică populară, Alexandru Pugna – ministru secretar de stat în Ministerul Culturii, Dumitru Buzoianu – etnomuzicolog, prof. Ioan Lazăr, Menuţ Maximinian-scriitor, Nicolae Predescu – fiul artistei Valeria Peter Predescu şi Gavril Ţărmure – manager Centrul Judeţean pentru Cultură, au audiat, timp de aproape patru ore câte două piese din reprertoriul concurentului şi un cântec din repertoriul artistei sărbătorite în festival. Astfel, festivalul bistriţean este unic prin includerea în concurs şi a unui cântec din repertoriul Valeriei Peter Predescu, în sală răsunând şlagăre precum „Ia-mă în braţe, dorule”, „La căsuţa de lângă vale”, „Măi muiere, ce-i bărbate”, „Am drăguţ năsăudean”, „Mare-i mamă al meu sat”, „Mamă, doru’ dumitale”, „Hai mireasă suie-n car”, „Zi-s-o badea c-ar venit” „Mama mea când m-o făcut”. „Vecina de peste drum”, „O făcut tata fântână”, dar şi pentru prima dată de când se organizează festivalul, cântecele „Cucuţule păsărea” şi „Cântec mândru în ţară aud”. Juriul a avut o misiune grea, rezultatele văzându-se în cadrul Galei Laureaţilor, care va avea loc în această seară de la ora 18. Prima zi a continuat cu invitaţii în recital: Grupul „Valeria Peter Predescu”, Cornelia Ardelean, Domnica Dologa, Anuţa Motofelea, Petre Petruse şi Florin Mihalache.
Azi, după Gala Laureaţilor în care vom afla unde va merge trofeul, ne vom bucura de cântecele unor artişti îndrăgiţi ai ţării Ana Pacatiuş, Vasilica Dinu, Laura Lavric, Maria Marcu şi Alexandru Pugna.
Orchestra profesionistă „Dor Românesc”, dirijată de maestrul Ştefan Cigu, merită încă o dată felicitări, doar în prima seară cântând aproape 60 de piese, o muncă titanică făcută cu pricepere şi dragoste pentru cântecul nostru.
Prezentarea evenimentului a fost asigurată de Emilia Bumb, şef serviciu CJC.
În aceste zile, cu siguranţă, Bistriţa este Capitala folclorului românesc, Consiliul Judeţean şi Centrul Judeţean pentru Cultură demonstrând că suntem gazde bune atât pentru concurenţi, cât şi pentru numele sonore prezente în recital, iar publicul nostru este unul dintre cele mai avizate din ţară, suţinând fiecare tânăr interpret, dar şi pe artiştii consacraţi prin aplauze.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5