Nicolae Băciuţ – Poemul Phoenix

În cadrul colecţiei „Cetăţeni de onoare ai Sărmaşului”, iniţiată de primarul Ioan Mocian, scriitorul de origine bistriţeană, Nicolae Băciuţ, propune întâlnirea cu volumul „Poemul Phoenix”, la Editura Nico. Sărmaşul este descris, în versuri, ca un loc al renaşterii: „Fă-mă toamnă/ timp colivie/ rană ce învie/ Sărmaş, Sărmaş”. Avem de-a face cu un ton cald care sensibilizează sufletul trăitor pe aceste meleaguri, iar atunci când cuvintele sunt uitate în ploaia de vară, ca o miruire spre seară, apare un vers care să salveze „Lacrima pietrei/ sângerând/ miruind”.

Poezia lui Nicolae Băciuţ este o lacrimă care îl face pe poet să nu mai rămână singur, cuvântul său devenind scara spre o nouă întâlnire cu divinitatea, spre un nou pas al descoperirii cerului. „Cine sunt eu/ alt al meu?” se întreabă poetul care, în dorinţa descoperirii tainelor lumii, convoacă întâlnirea cu cel de Sus: „Unde eşti Doamne?/ nu ţi-am văzut faţa/ ochiul tău nu şi-a deschis pleoapa/ cuvântul tău/ nu şi-a despărţit literele/ ca o dumicătură”. Când apropierea devine contopire, somnul devine linişte iar „între maluri/ pleoape de valuri/ între cuvinte/ numai veşminte” deschis o fereastră albă spre poemul lumii. Sărmaşul este, în poezia lui Băciuţ, o flacără vie „e un colţ de stea/ ce mai colţ de stea/ şi nu-i niciun cer/ şi nu-i cui să-l cer/ ce mai colţ de cer”. Jocul cuvintelor poposesc sub aripa sfinţilor, iar atunci când „nimic n-a mai rămas/ din timp” ne pregătim pentru testament: „Un cuvânt pe jumătate/ un cuvânt ce nu se va rosti/ un cuvânt pe jumătate spus/ un cuvânt aproape gri/ un cuvânt fără cuvinte/ un cuvânt pentru a muri”. Mâna care ţine Cartea Sfântă este dătătoare de viaţă întru descoperirea tainei cuvintelor: „ele fac noduri pe buze/ ca şi cum ar lega un mal/ de alt mal/ ele au licurici/ care leagă o noapte de altă noapte”.

O poezie precum o colindă ivită din sufletul plin de dragoste al ţăranului român: „Dacă ceru-i fereastră/ şi fereastra mi-e cer/ ninge-mă Doamne/ cu leru-i ler”. Atunci când poetul doreşte să-şi recalculeze soarta, atunci când lacrimile deschid poarta spre creaţie, pasărea Phoenix îi este muză pentru a renaşte, iar şi iar, întru făurirea operei.