Nicolae şi Elena Ceauşescu- Târgovişte.Ultima masă

Era într-un decembrie neguros şi urât, fără zăpadă. Arestaţi în unitatea militară din fosta capitală a voievozilor români din vremuri vechi (ceea ce azi îmi pare simbolic), dimineaţa, înainte de a începe simulacrul de proces, foştilor conducători ai partidului şi statulului li se aduce ultima masă. Subofiţerul Constantin Paisie povesteşte cum un soldat le-a adus hrana ultimei dimineţi. Nişte bucăţi de pâine neagră, amărâtă, semănând mai degrabă cu ceva resturi adunate de la masa soldaţilor, două bucăţi de caşcaval tare şi două căni de ceai. „Fără zahăr- a comandat Elena- că tovarăşul suferă de diabet.”

Au privit în tăcere mâncarea sărăcăcioasă şi copleşiţi de întristare, nu le venea să se atingă de ea. Tovarăşul a încercat puţin caşcavalul tare şi apoi a renunţat. Au sorbit amândoi un pic de ceai, într-o tăcere de piatră şi s-au oprit din degustare.

„-Aţi înfometat poporul, în timp ce dumneavoastră vă ghiftuiaţi cu bunătăţi ! le-au aruncat acuza asasinii -„gropari” la proces.

-Există liste de ani de zile cu ceea ce mâncam eu-a răspuns Ceuşeascu. Doar 1000-1200 de calorii zilnic şi numai legume.

Spuneau adevărul. Priveau la membrii tribunalului cu uimire, mulţi din partea aceea fiindu-le atât de cunoscuţi. Suferinţa cea mai mare le-o provoca vederea lui Victor Atanasie Stănculescu, pe care-l protejaseră atât de mult -mai ales tovarăşa- şi de care-şi legaseră atâtea speranţe. Îl socotiseră un fel de fiu al lor. ”Vine Victoraş!” a izbucnit cu bucurie Elena, când l-a văzut întâi la Târgovişte. Cruntă dezamăgire, Acesta îi privi cu privirea lui Iuda Iscarioteanul şi se depărtă. Iată-l acum între acuzatori pe cel pe care-l socotiseră ca pe un copil iubit al lor…