„Un tovarăş bun”; „foarte bun”. Viitor călău deosebit...

Stimaţi „touarăşi” cititori şi cititoare, suntem în sala de şedinţe a Biroului Poltic al Partidului Muncitoresc Român din sediul Comitetului Central al Partidului. Azi e 1 aprilie ale anului 1965, dar suntem comunişti şi nu ne temem de păcăleli sau alte superstiţii. Duşmanul de clasă e slab, ce a mai rămas din oasele lui abia i-am dat drumul din gherlele patriei, aşa că socialismul a învins şi nu ne temem de nimeni.
Una din temele de pe ordinea de zi a şedinţei este promovarea de noi cadre, intre care a unui tânăr revoluţionar inimos în eşaloanele înalte ale partidului, fiindcă s-a dovedit „de încredere poporului şi partidului”. Acum, domniile voastre ştiţi, vorba lui Troţki, cum că „partidul taie şi spânzură în numele poporului, Comitetul Central conduce şi spânzură în numele partidului, Biroul Politic ocârmuieşte în numele Comitetului Central, iar Biroul Politic e condus cu cizma de un „touarăş”, pe care, la rândul lui îl stăpâneşte „ucigă-l toaca” Bisericii.
Tânărul de care facem vorbire a condus până acum Secţia de învăţământ şi sănătate a partidului, dar de acum va conduce Secţia de Propagandă şi Agitaţie a Partidului. Habar n-aveţi cinstitelor feţe ale dumneavoastră, ce importantă este această secţie într-un partid (chiar şi în partidele de azi), dovedind la nevoie tâmpitelor mase populare că untul poate fi negru şi corbii albi.
Propunerea de avansare o face tovarăşul secretar general Nicolae Ceauşescu, care în puţine cuvinte, dar suficiente, spune despre tânăr că e „un element bun”... „un tovarăş bun, care-şi duce sarcinile la îndeplinire conştiincios”. I se asociază şi Gheorghe Maurer, care îl declară „un tovarăş foarte bun”. Din moment ce ăştia mari îl categorisesc astfel, e clar că tânărul propus spre promovare e bun de tot, încât ce mai adaugă Leonte Răutu şi încă cineva, nu prezintă interes.
Băiatul e de viitor şi se numeşte Ion Iliescu. Probabil îl cunoaşteţi. Drept mulţumire, mai-foarte-relativ-târziu pe „touarăşul”, Ceauşescu îl va trimite fără remuşcări în faţa plutonului de execuţie de la Târgovişte, la Victoraş Stănculescu, pe care, la rândul lui, tovarăşul şi tovarăşa l-au promovat şi crescut politic ca pe propriul fiu. Iar pe Ion Gheorghe Maurer, tovarăşul Ion Iliescu îl va da afară din casă, de pe Bulevardul Aviatorilor din Bucureşti, îndată ce zorile ciudatei „democraţii” îşi arată razele. Şi încă i-a mai şi „ajustat” pensia, că era cam mare.. Într-o lume în care mulţi spun că iadul nu există, este destul să vezi scăpat zâmbetul tainic şi sardonic al tovarăşului Iliescu (pe care, bine sfătuit, şi-l ascunde) ca să te convingi înspăimântat că Hadesul trebuie să existe musai pe undeva.