Tovarăşul Ceauşescu într-un scurt rol de „Napoleon”. 26 ianuarie 2024 - 106 ani de la naștere

             „Aprigul corsican” –cum l-au numit istoricii pe împăratul Franței,  a făcut ordine după haosul instaurat de Revoluția de la 1789. Directoratul -organ de conducere colectivă a statului- i-a dat misiune tânărului Bonaparte să trimită acasă lumea de pe străzi, fiindcă nimeni nu mai putea ține-n frâu gloatele, obișnuite cu revoluția și tămbălăul.

            Era aici și un gând ascuns pentru a-l discredita pe tânărul general. De va reuși, foarte bine; de nu, încă și mai foarte bine. Dar cum să te pui cu gloatele care nu mai cunoșteau cuvântul „ordine ? ? Foarte periculos.

            Napoleon a pus tunurile-n stradă și după o serie de bubuituri strașnice, nu mai vedeai pe nimeni. În loc să fie linșat de mulțime și dezaprobat de elite, toți l-au lăudat nevoie-mare, iar prestigiul lui s-a urcat în zenit.

            Una din primele măsuri a fost reorganizarea învățământului, reintroducând religia în școli la toate nivelele, spre marea dezamăgire a revoluționarilor  și plebei. Răspunsul viitorului împărat a fost scurt și ferm :

             „Eu vreau să cresc oameni. Pe omul fără Dumnezeu nu-l poţi guverna. În acela tragi cu tunul.”

            Aflat apoi pe insula Sf. Elena, împăratul Franţei se confesa celor din preajmă:         ”Cînd eram mai tânăr, auzind clopotele sau întâlnind un preot, îmi făcea plăcere şi-mi pare rău că nu am arătat acest sentiment pe care îl simţeam şi altora.”

             Mă rog, ocupat cu campaniile militare, cu treburile statului, a cam uitat de Dumnezeu, fără a-i fi însă duşman, cum au fost comuniştii de pildă.

                                                                       X

            Acum, ssst! Suntem în București, la Comitetul Central, în data de 6 ianuarie 1968 , la Secţia de Propagandă şi Agitaţie.

            Prin țară, oamenii sărbătoresc Botezul Domnului, Boboteaza, dar noi, tovarăși, nu ne temem de superstiții. Capitalismul e pe ducă, abia își mai ține oasele și nimic nu poate clătina orânduirea socialistă din România.

            De Secția aceasta răspunde tovarăşul Ion Iliescu, un tovarăș de încredere. Se dezbate o situație care s-a întâmplat la Crăciun. Un grup masiv de „ştudenţi” de la Politehnică s-au luat cu colindul, iar de la colind și veselie, au făcut şi tărăboi, luând-o pe străzi de la Romană şi pînă la Gara de Nord, mai aprinzând hîrtii și strigând: „Veniţi cu noi! Veniți cu noi !”

             Acu, exigentul tovarăş Iliescu analizează „cazul”  în Secţia de propagandă. E prezent şi tovarăşul Nicolae Ceauşescu, care supeaveghea îndeaproape  o activitate de asemenea importanţă cum e propaganda, adică minciuna de partid.

            După ce a prezentat cazul, cum vă ziceam, tovarășul Iliescu a tras o concluzie clară: „ înţelegem tradiţiile populare, însă ele nu trebuie să degenereze...”(Frază tic!)

            Pe un ton foarte afectuos, le-a explicat participanților la ședință:

            „Eu chiar am stat de vorbă în familia mea de oameni simpli, dar cinstiţi şi devotaţi partidului şi i-am întrebat pentru ce organizează botezuri în familie, nunţi cu popi... şi mi-au răspuns că lucrurile nu se mai pun aşa, dacă și tovarăşul Ceauşescu se întâlneşte cu prelaţi din afară, de la Roma.... Deci oamenii interpretează  greşit aceste lucruri...”

            Ha-ha-ha! Puțin-puțin l-a atins ușor, pe la nas, cu  pana de  gâscă a propagandei, chiar pe tovarășul Secretar general, aici de față. Psst ! Păi, critica e o armă a comuniștilor, tovarăși. Nu?

            „Trebuie să vedem  că există reviste literare care publică creaţii cu tendinţe mistice...” – a adăugat tânărul „închizitor” al partidului. Ah! intelectualii ășstia pe care nu-i suporta Lenin!...

             Luând cuvântul, tovarăşul Ceauşescu a mai domolit elanurile prosteşti-ateiste ale opinentului, dându-i binișor peste „botul” prea lung:

             „Eu prefer pe membrul de partid care se duce la Biserică, dar este disciplinat în muncă, ordonat şi îşi îndeplineşte obligaţiile, decât pe cel care nu se duce la Biserică, dar introduce dezordinea, indisciplina, haosul în societate. Aşa trebuie privite lucrurile...”

             De la vechea atitudine de ateu, tânărul tovarăş de atunci, Iliescu, nu a mai evoluat până azi, când a trecut de 90 de ani, decât mai adăugând un cuvânt, că e un ateu „luminat”. Poate din aceia „care numesc întunericul lumină şi lumina întuneric”, cum zice din obișnuință Partidul.

            Iar tovarășul Nicolae Ceaușescu  pe calea pe care mergem toți. Câteva versuri postume i-a închinat Adrian Păunescu :

            „Ce repede trece vremea, tovarășe Secretar general !

            Ați devenit, cred, pământ în acești ani

            Care s-au scurs. Cred, ați devenit floare

            Împotriva legilor betonului

            Și-mi e milă de dumneavoastră...

            Am o singură mare rugăminte,

            Să nu cumva să deveniți trandafir.

            Acceptați și un post  mai umil, de zambilă

            Nu vă formalizați dacă veți deveni ochiul boului...”

                                    (după Alex Ștefănescu, Istoria Lit. Române, 1941-2000)

Foto: Ultima vizită în Bistrița-Năsăud, octombrie 1989