Nadia Linul Urian sau despre satul veșniciei, acolo unde zeii se amestecă printre oameni

            Mi-a fost destul de lungă dificultatea de a începe aceste considerații despre cărțile d. Nadia Linul Urian: au fost citite în lungul drum aviatic spre America și nu regăseam motivația de a da suficientă înaripare acestora. Ecoul lecturii mi-a întreținut o stare emoțională și mi-a încălzit înclinația spre rafinamentul unei expresii dedate cu ingrediente de candoare și suplețe afectivă.  Între timp, la Parcul din Orlando (Disneyland), mă distrez ajungând într-o barcă plutind lin pe o apă liniștită, iar pe laturile fluviului se iveau simbolistici ale unor culturi naționale, inclusiv o secvență din țara noastră. Pe malul drept, un grup de păpuși erau angrenate într-o horă pe muzica lui George Enescu într-o machetă de peisaj specific satelor transilvane. Atunci mi s-a ivit în interes un sentiment identic cu cel resimțit la lectura celor patru volume primite de la NADIA LINUL URIAN: Spinul (2013),Vitralii (2014), Povești din sat (2017) și Povestea satului (2019), plus ”Satul poveștilor”, dar și ”Nu doar povești”.. Mai mult, am avut o admirație de natură profesională, pentru că o învățătoare, devenită profesoară, s-a dedicat cu atâta pasiune să reconstituie ”povestea unui sat” și ”exercițiul unei profesuri”.

În Povești din sat, prima ”poveste”, intitulată Nadia, este o mărturisire despre sine: ”când m-am născut eram copil de dascăli”, ”am copilărit la Parva, Ilva Mică, Ilva Mare sau Rebrișoara”. Aflu că aceste sate, inclusiv Gersa, locul nașterii, sunt lângă Năsăud, iar actualmente ecranul pe care se rulează aminitirile se află la Cristeștii Ciceiului. Linul e bunicul, ”țăran harnic și serios”, veteran de război, care a știut întreține familiei profunde sentimente de prețuire a valorilor patriotice, morale, a cinstei și demnității umane. După câte constatăm din lectura cărților, nepoata Dinuța a fost cuprinsă de acest frison poetic de a se devota ”satului”, acelui loc unde zeii se amestecă printre oameni.

            Cele patru cărți au un singur personaj, SATUL, un sat montan românesc, unde predomină aceleași tradiții, aceleași aleanuri, aceleași sentimente luminate de înțelepciuni morale. Modelul de construcție culturală și de alcătuire spirituală al satului este nuclear pentru tot arealul reprezentat în volume. Atmosfera idilică, cu reminiscențe coșbuciene, are ștaif, injectat cu frison liric și ondulat până la încapsulare într-o metafora fără excese.

Povestirile din Spin (2013) și cele din volumul Vitralii (2014) recompun un univers casnic și rural prin intermediul amintirii afective, distilând copilăria într-un amplu șirag delicat de melancolii armonice. Zice elegant scriitorul prefațator, Sorin Gârjan: ”Nadia Urian povestește foarte frumos și cu tâlc, ”vorovește” precum în tărgurile bistrițene ori în stațiile de autobuz ale satelor de munte… E firescă și naturală!”. Dialogul dintre săteni este viu, proiectat într-o atmosferă liniștitoare, cu emoții cumpănite și cu gânduri rostite simplu, fără reflexivitate ascunsă și fără subtilități de limbaj. Așteptarea autobusului, care să-i ducă spre ”oraș”, organizarea priveghiului și obiceiul înmormântării, curtea școlii, găuritul urechilor, tradițiile de nuntă, repartiția învățătoarei în satul bunicului, primele experiențe didactice, sărbătorile de Crăciun, întâmplările tatălui ca secretar de Primărie și multe altele, toate constituie prilej de dialog în grai, prin intermediul căruia memoria devine vie, dinamică și șarmantă. Prin aceste texte, Nadia Urian Linul simte că există și se reconstruiește, identificându-se, în alcătuiri verbale, cu sufletul satului și dând configurare unor personaje, după asemănarea cu persoanele care i-au marcat devenirea până la împlinirea în profesura școlară.

Dacă în volumul de debut, frazarea curge lin, neîntreruptă de titluri ori spații albe, volumul Vitralii este alcătuit după modelul ”prozei scurte”, cu prezentarea, ca într-un vitraliu, a unor scurte întâmplări din activitatea dascăliței de țară, iubitoare de copii și de satul acestora. Pare a scrie cu propriul sentiment, frumusețea sufletului se scurge în cuvânt, iar slovele catifelate se croșetează într-o proză lirică luminoasă, optimistă și cu vise de inocență. Textele prezintă întâmplări reale din sat, din sala de clasă, amintiri din familie, din cotidian, având recurențe morale. Secvențele încep adeseori printr-un dialog incitant, care ține loc de intrigă, după care narația crește elegant într-un florilegiu idilic, sfărșindu-se într-un sfat comportamental.

Celelalte volume, Povești din sat (2017), Povestea satului (2019), plus ”Satul poveștilor” și ”Nu doar povești”, au ca pivot ideea de ”poveste”, fiind ca gen literar ”povestirea”. ”Predoslovia la un buchet de flori de câmp” a pr. Nicolae Feher (prefațator) începe astfel: ”Nadia Linul Urian are un farmec aparte al povestirii, care vine din preaplinul unei inimi curate de dascăl…”, ca, în final, să se adreseze direct autoarei, ”distinsă făcătoare de icoane vii”. Agresiunea tehnologiei vizuale și apologia informației media și alte modernisme determină modificări în devenirea omului, schimbând configurația socială, condiția umane și cartografia atmosferei rurale. ”Poveștile” emoționează prin râvna autoarei de a resensibiliza și a reemoționa frumusețea vulnerabilă a unei atmosfere idilice peste care se aștern noi forme de urbanizare rurală. Comparativ, satul de altădată și dinamica satului actual se răvășesc într-o nostalgică admirație față de valorile vrednice încă de admirație. Autoarea pare a resimți nevoia de a îngenunchea și a cuprinde într-o amplă îmbrățișare anii cei poleiți de copilărie și de tinerețe spre a-i cotloni într-un muzeu al sufletului nostalgic și saturat de melancolie.

Scrierile curg lin, apoi se izbesc de mici derapaje morale, asemenea apelor de munte care întâlnesc în drumul loc câte o cascadă mai zgomotoasă. Fără metaforizări, dar cu poezie și sentiment, textele Nadiei Linul Urian rezistă unei analize tematice, semantice și stilistice. Au coerență narativă, dialogurile sunt încărcate de învățăminte și înțelepciune, personajele sunt grijuliu creionate, creând o atmosferă idilică, de dulcegărie sentimentală în ideea relevării valorilor fundamentale ale satului românesc de munte. Scrisul Nadiei Linul Urian este matur, sigur, coerent prin originalitate și o determinată identitate. Prin cărțile sale, Nadia Linul Urian scrie despre satul veșniciei, acolo unde zeii se amestecă printre oameni.

                                                            Prof. univ. dr. Anton ILICA