Nadia Linul Urian, la 50 de ani

În 11 iunie, învățătoarea și profesoara din Cristeștii Ciceului împlinește 50 de ani! Așa cum ne-a obișnuit această ființă luminoasă, îndrăgostită de oameni și de frumusețile dumnezeiești, a făcut din propria sărbătoare o sărbătoare a sufletelor noastre, ale cititorilor și ne-a dăruit nouă, cititorilor și tuturor celor dragi ai ei, o nouă carte de suflet: Poveşti din sat, ce cuprinde texte publicate anterior în presa locală sau un Antologiile Napoca Nova, dar şi inedite.
Lumea satului românesc, aşa cum o ştiam până nu demult, înainte de integrarea în Europa, moare încetul cu încetul. Când eram copii, femeile de la ţară încă ţeseau, încă frământau pâinea de fiecare zi, iar cei mici aşteptau venirea sărbătorilor, ca să primească straie noi şi să mănânce bunătăţi gătite în casă doar atunci. Tot aşa, era mare bucuria când veneau ţiganii nomazi cu căruţele, ce aduceau vase, baloane pentru copii şi se ofereau să facă unele reparaţii în gospodării. Astăzi, în fiece localitate rurală există un magazin ce oferă măcar bunuri de primă necesitate şi dulciuri la discreţie. Iar oamenii… Ţăranii zilelor noastre şi-au pierdut, sub influenţa mediului citadin şi a mass-media, puritatea sufletească, acea proverbială curăţenie interioară, dar şi puterea de a se bucura de lucrurile simple şi de cei din jurul lor. Căsuţelor de odinioară, acoperite cu paie şi șindrilă, le-au locul clădirile mari, cu două-trei etaje, gardurilor din nuiele, impresionante garduri din beton şi fier forjat, ce ţin străinii departe, iar pe căseni îi izolează în interiorul propriei gospodării, căci nu mai au timp de stat în poveşti pe uliţă cu consătenii…
Nadia Urian, profesoară în Cristeștii Ciceului, înţelege foarte bine discrepanţa dintre satul de ieri şi cel de azi. Iubeşte poezia satului ce a fost, iubeşte lumea aceea în care la baza relaţiilor dintre oameni stătea iubirea de aproapele său, respectul faţă de acesta şi pentru tradiţiile strămoşeşti. Cei tineri s-au smuls din vatra patriarhală şi se întorc acasă ca musafiri. Copiii care se joacă în drum după ce vin de la şcoală, copiii care merg împreună cu bunicii la biserică duminica se vor risipi curând şi ei prin alte părţi, prin alte ţări. Iar comoara satului românesc tradiţional riscă să se piardă pentru totdeauna. Prozatoarea din Ţara Năsăudului Nadia Linul Urian, aflată la cea de a treia carte, prin Poveşti din sat (precedată de Spin și Vitralii, ambele premiate de editură și apreciate nu doar de cititori, ci și de conducerea Ligii Scriitorilor Români), încearcă să sensibilizeze cu privire la pericolul pierderii acestui tezaur spiritual şi, spre a rămâne moştenire generaţiilor viitoare, a încredinţat paginii albe frânturi din ceea ce înseamnă satul nostru aşa cum l-a cunoscut ea. Pentru a fi mai credibilă în demersul său, de această dată şi-a asociat-o în redactarea naraţiunilor pe mama sa, Mama Ioana (Ioana Linul, în cartea de identitate), în al cărei suflet Ieri este la fel de vibrant ca şi Astăzi. Titlurile povestirilor sau nuvelelor sunt elocvente: Cânepa, Oala de lut, Prostia, Speranța, Împărăteasa cu căruțul de lemn, Sâdor etc., plasându-ne fără urmă de tăgadă într-un univers ficțional cu virtuți magice parcă, deși vorbesc despre oameni și întâmplări ce au ca inspirație realitatea concretă.
Poveşti din sat constituie încă o dovadă a faptului că Nadia Linul Urian scrie cu har, cu pasiune şi din dragoste pentru lumea satului, ce face parte din însăşi fiinţa ei. Cum împlinește o jumătate de centenar, îi urăm Nadiei „La mulți ani!ˮ, sănătate, fericire și să ne încânte încă multă vreme de aici înainte cu poveștile ei!