Poezie dedicată Coronavirusului, scrisă de un bistriţean din Bruxelles

Timpul Coronavirus

Intr-o seara de martie foarte trista,

Ies sa fac singur o scurta plimbare,

Si vad senin la o fereastra inchisa,

Ca arde neclintit o veche luminare.

Strada este lipsita de oameni,

Nu vad un zambet ca in alte zile,

Simt ca cineva ma urmareste,

Dar e un vant, ce bate spre mine.

Fereastra e protejata cu sapte gratii,

Si lumanarea e aproape total' arsa,

Iar o Umbra pe tavan ocupa spatii,

Ea dispare cand Rav vine la masa.

El desface un sul din material sacru,

Pe care sunt litere scrise cu mana,

Isi pune ochelarii pe nasul lui macru,

Si se roaga pentru tratamentul Corona.

Lumanarea da nastere unui ocean,

In momentul cand ea si-a pierdut focul,

Si Umbra reapare nervoasa pe tavan,

Si totusi inca, Ea nu vesteste potopul.

Rav se roaga, se roaga, se roaga,

El intelege ca mintea lui nu tresare,

Cum a facut Satana aceasta boala:

"Sa-ti fie frica si totusi sa ai rabdare!"

Umbra coboara de pe tavanul alb-albastru,

Rav doreste sa O mangaie tandru in sine,

Dar Ea ii arata un verset din scrisul sacru:

"Cauta-Ma zilnic, caci Eu sunt langa tine!"

© Daniel Catinean | Bruxelles