În ajutorul cetățeanului

TULBURAREA LINIȘTII LOCUITORILOR

(II)

 

            Suntem în plină pandemie, dar asta nu înseamnă că, sub umbrela stării de urgență, celelalte infracțiuni: crime, violuri, hoții, amenințări, insulte, tulburări ale liniștii publice etc. nu trebuie combătute și pedepsite.

            Dar să revenim la ceea ce discutam într-unul din numerele anterioare ale ediției print din 23 aprilie 2020, făcând câteva precizări. Plângerea (petiția) se depune la postul de poliție. În ea, nu uitați să cereți, la final, și un răspuns în scris, deși acest lucru intră în atribuțiile celui care se ocupă de cazul d-voastră. Păstrați răspunsul în eventualitatea că va trebui să-l acționați în judecată, în sensul că delicventul, contravenientul, viitorul infractor va continua să aibă aceleași manifestări. Rugați-vă să vi să dea și un număr de înregistrare. Nu plecați până nu-l primiți! Există cazuri când, pe motiv că au mult de lucru, ți se va răspunde că va fi înregistrată mai târziu. Poate fi considerat un tertip pentru a vă face plângerea nevăzută. Polițistul este obligat să v-o înregistreze, dar, fiindcă va trebui să dea un răspuns scris și să ancheteze cele arătate de d-voastră se ferește de astfel de „probleme” fie din comoditate, fie din ignoranță, fie, după cum spuneam, din interese mai puțin corecte.

            Dacă amenzile pentru cel certat cu legea sunt între 200 și 6000 lei, iar organul îi aplică mereu aceeași amendă modică (200 lei) și se repetă de n ori tulburarea liniștii publice înseamnă că el, apărătorul cetățeanului, poate fi acuzat de favorizarea viitorului infractor (prieten, rudă apropiată sau mai îndepărtată etc.). De aceea, consider că organul este onest când aplică exponențial amenda, până se ajunge la 6000 lei. Chiar dacă o să fiți etichetați drept „reclamagiu” înverșunat, să nu renunțați! ESTE VORBA DE VIAȚA ȘI SĂNĂTATEA D-VOASTRĂ ȘI A FAMILIEI D-VOASTRĂ! Dacă reclamatul persistă să nu respecte LEGEA faceți, fără teamă, zece, douăzeci, o sută de plângeri scrise! Cel care anchetează sau judecă trebuie să se pună în situația d-voastră sau ce ar face dacă părinții săi ar trăi cu muzică dată la intensitate maximă sau alte zgomote deranjante, mai ales între orele 22-8 dimineața, nu o zi, ci doi ani! Dacă, după nenumăratele amenzi primite, se va continua cu astfel de manifestări, în cazul muzicii cu volum maxim (ca la discotecă!), și nu ține cont de recomandarea ascultării muzicii la căști, cred că singura soluție este internarea individului într-un spital de psihiatrie.

 

                                                                                                     Icu Crăciun

                                                      Membru al Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România

P. S. Domnule Adrian, vă înțeleg coșmarul prin care treceți având o canisă de 20-30 de câini lângă casa d-voastră! Vecinul d-voastră ar trebui (dacă este ființă umană) să se pună în locul familiei d-voastră. Dacă nu ajungeți la înțelegere cu dânsul, vă rog să urmați pașii recomandați: cât mai multe plângeri scrise la postul de poliție, urmăriți să vedeți când se va ajunge la amenzi de 6000 de lei; dacă se continuă, faceți, fără teamă (!), alte plângeri scrise la: Inspectoratul Județean de Poliție și Ministerul de Interne. E vorba, repet, de viața și sănătatea d-voastră și a familiei d-voastră! Cineva trebuie să aplice LEGEA, iar cei care o încalcă să fie pedepsiți! Voi reveni cu alte exemple într-un alt număr.

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5