Iustin Ilieşiu-poetul “sângerărilor ardelene”

         Poet, gazetar, folclorist, traducător şi dascăl îndrăgit al vremurilor trecute, Iustin Ilieşiu născut în anul 1900 în comuna Maieru, este intelectualul care a împărtăşit soarta refugiaţilor năsăudeni din timpul Dictatului de la Viena. După ce a afost redactorul mai multor publicaţii, precum ,,Glasul libertăţii’’, ,,Voinţa’’, ,,Biruinţa’’, ,,Naţiunea Română’’, ,,Ardealul’’, ,,Cele trei Crişuri’’ şi s-a afirmat pe plan literar, în anul 1940 este silit să plece la Bucureşti, unde îşi va petrece tot restul vieţii, ca ,,luptător cu condeiul, fapta şi cuvântul scris împotriva ocupaţiei horthyste’’. În numele durerii  sutelor de mii de ardeleni expulzaţi, scoate două plachete de poezii intitulate ,,Lângă hotar’’ (1943 ) şi ,,Sângerări ardelene’’ (1944). Ultima dintre acestea exprimă de la un capăt la altul jalea Transilvaniei de Nord, înrobită de regimul maghiar. Sunt poezii prin care vibrează dorul de casă a unui pribeag, evocă plaiul transilvan aflat sub ,,stea fatală’’, conturează portrete emblematice, precum mama, dăscăliţa, clopotarul, morarul, sau cioplitorul de cruci. Urmând linia poetică a lui Octavian Goga, St. O.Iosif şi Aron Cotruş, Iustin Ilieşiu scrie o poezie a afirmării valorilor transilvane, aşa cum rezultă din această imprecaţie : ,, Vouă ce v-a dat Ardealul/ Ce vă leagă de Ardeal ?/ Nouă : Sarmizegetuza/Cu viteazul Decebal,/ Maramureşul pe Dragoş/ Falnic descălecător,/Şi Sălajul pe Bărnuţiu,/Meşterul cuvântător./Vouă ce v-a dat Ardealul  ?/Nouă  ? Pe Iosif Vulcan,/Lupta pentru libertate :/Horia, Cloşca şi Crişan./ Satu Mare : vechi biserici,/ Şi pe Leul din Siseşti-/ Iar Năsăudul cu munţii/ Grănicerii-mpărăteşti/ Vouă ce v-a dat Ardealul? / Nouă? Luptători vestiți: Someșul cu Gheorghe Doja, / Blajul cu mitropoliți. // Noi ne închinăm lui Iancu / Și strămoșilor eroi. / Petru, Maior, Șincai, Micu au aprins credințe noi. // Vouă ce v-a dat Ardealul? / Cei străini, cum vin se duc… / Noi avem pe Mureșianu, / Iosif, Goga și Coșbuc. // Veacurile mărturie / Pot s-o spună tuturor, / Că trecutul vostru-i sânge, / Jaf, și ură, și omor. // Noi cântăm duioase doine - / Neam de Daci și de Romani, / Și ne-am înfrățit cu munții / De-acum două mii de ani. // Noi n-am rătăcit prin stepe, / Neam sălbatic și ursuz, / Noi venim aici din Roma, / Nu venim din Atelkuz…". Istoria musteşte în aceste versuri, iar adevărul este atât de crud. ,,Sângerări ardelene’’ este opera de maturitate a lui Iustin Ilieşiu şi reprezintă ,,o culme a creaţiei sale, este o adevărată revelaţie a înstrăinatului refugiat, aşa cum reiese din poemul ,,Satul meu’’ : ,,Satul meu din munţii Rodnei, cu ghirlănzi de trandafir,/ Leagăn al copilăriei cu duioase amintiri,/ Cu cerdacuri înflorite, aur sfânt de spice grele,/ Cu cântări fermecătoare de zefiri în nopţi cu stele,/ Cu păduri şi căprioare, cu comori ca în poveşti-/Satul meu din munţii Rodnei, eşti al meu, şi tot nu eşti/…//…// Satul meu din munții Rodnei, cu grădini - de pomi în floare, / Astăzi nu mai are horă, nu mai are sărbătoare, /Nu mai cântă lăutarii, nu mai are bucurie -, / Satul meu din munții Rodnei a căzut în grea robie… / Stau bătrânii duși pe gânduri și așteaptă să sosească / De pe plaiurile scumpe caldă slovă românească…/ În tăcere de amurguri parc-aud mereu, suspine, / Gemete de robi în lanțuri, închisorile sunt pline / De bătrâni ce poartă-n suflet dorul neamului unit, / De țărani cu ochii umezi și cu sufletul cernit… / Satul meu, din munții Rodnei, cu căsuțele curate, / Azi e plin de supărare, nu mai are libertate. / Au plecat flăcăii-n lume, nu mai este primăvară - / Satul meu din munții Rodnei a rămas în altă țară… / Doliu se coboară-n inimi, jale multă și venin, / Căci duhovnicii credinței au fost duși la Seghedin. / Stau bisericile-nchise, turma-i fără de păstori, / Clopotele nu mai cântă, nu mai sunt în straturi flori, / Trec jandarmii și husarii cu dispreț în ochi și silă, / Țara geme sfâșiată, iar dușmanul n-are milă… / Satul meu din munții Rodnei nu  mai plânge-nstrăinat / Ale fiilor tăi inimi pline de nădejde bat. / În curând schimba-vom jalea în eroică pornire, / Să-ți aducem libertate, și viață, și unire! / Stau viteji cu arma-n mână, cu privirile spre tine - / Cine va opri dreptatea și avântul nostru, cine? / În curând, porni-vom lupta, sună goarna de plecare, / Steagul biruinței noastre, parcă-l/ văd lucind în zare…" Versul evocator al lui Iustin Ilieşiu recompune imaginea satului natal cu tablourile sale rustice, fără a fi idilice, întrucât sunt animate de un dramatism interior. Aici e plânset şi cântec de durere, răbufnire şi revoltă şi alint al contemplării meleagurilor natale. Claritatea şi duioşia  versurilor, simplitatea şi autenticitatea lor ne duce cu gândul la rugăciunea de fiecare zi, dar se adresează şi sufletului avid de lumina primordială a satului ardelean. Nostalgia se împleteşte cu spiritul de revoltă şi reiese din poemele :,,Credinţă’’, ,,Doină’’, ,,Răvaş din Ardeal’’, ,,Cioplitorul de Cruci’’, ,,Nădejde’’ şi altele.  Poezia ,,Scrisoare’’confirmă frumuseţea gândurilor sale : „Ție, mamă-ți scriu aceste șire, / Să te-ntreb, din nou, de sănătate - / N-auzi noaptea, stând de veghe tristă, / Dorul meu la geamu-nchis cum bate? // Rătăcesc îngândurat și singur / Și alerg, precum aleargă vântul, / Dar cu fiecare zi de luptă / Mai aprins îmi arde-n ochi Ardealul, // Țara mea e dincolo de zare, / Unde numai gândul mai pătrunde… / Am avut în sat o casă albă - / unde-i satul meu și casa, unde?... //…// Noaptea, când tăcerea mă adoarme, / Picurând surâsuri reci din gene, / Vin ciobanii visurilor mele / Să-mi șoptească doine ardelene. //…// Ție, mamă-ți scriu acum scrisoare, / Căci ești ostenită și bătrână. / Tu mi-ai răsădit în suflet cântec, / M-ai purtat, când eram mic, de mână. / Te zăresc cum treci pe-o cărăruie,/ Lângă-un cimitir cu cruci de piatră,/ Sau îmi cauți urmele în vreme,/ Stând cu ochii umezi lângă vatră. //…// Sunt sătul de-atâta pribegie, / Nu mai plânge, mamă, supărată. / E aproape ziua revederii, / Voi veni, și eu, acasă-odată…"

        Iustin Ilieşiu a publicat 32 de volume (poezii, folclor, traduceri), din care 10 cărți de poezie, adevărate „daruri poetice", dar în anii totalitarismului poetul ,, sângerărilor ardelene’’ a fost pe nedrept marginalizat , iar pentru generaţiile tinere este aproape necunoscut .Un act reparatoriu l-a făcut în anul 2006 profesorul Sever Ursa, la care ar trebui adăugate şi altele, pentru a-l aşeza în istoria literaturii române pe un loc de cinste.