Pr. Vasile Beni: Când avem un necaz, să-i cerem ajutorul bunului Dumnezeu

Textul evangheliei la Duminica a şaptea după Rusalii:,,În vremea aceea, pe când trecea Iisus, doi  orbi se țineau după El, strigând şi zicând: Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David! Iar după ce a intrat în casă, au venit la El orbii şi Iisus i-a întrebat: Credeţi că pot să fac Eu aceasta? Zis-au Lui: Da, Doamne! Atunci S-a atins de ochii lor, zicând: După credinţa voastră fie vouă! Şi s-au deschis ochii lor. Iar Iisus le-a poruncit cu asprime, zicând: Vedeţi, nimeni să nu ştie. Dar ei, ieşind, L-au vestit în tot ținutul acela. Și, plecând ei, iată au adus la El un om mut, având demon. Şi, fiind scos demonul, mutul a grăit. Iar mulţimile se minunau, zicând: Niciodată nu s-a văzut aşa ceva în Israel. Dar fariseii ziceau: Cu domnul demonilor scoate pe demoni. Şi Iisus străbătea toate cetățile şi satele, învăţând în sinagogile lor, propovăduind Evanghelia Împărăţiei şi vindecând toată boala şi toată neputinţa în popor (Ev Matei 9, 27-35).

Dragii noştri credincioşi!

Evanghelia acestei duminici ne descrie două minuni săvârşite de către Mântuitorul nostru Iisus Hristos, Cel care este doctor al trupului şi al sufletului. O evanghelie care ne îndeamnă să medităm la mesajul pe care vrea să ni-l transmită, acela ca atunci când avem un necaz să cerem ajutorul bunului Dumnezeu. Foarte pe scurt ne oprim la trei învăţături:

1. Cum este viaţa unui om orb

 Cred că fiecăruia dintre noi ne-a fost dat ca mergând pe cărările acestei vieţi să ne întâlnim cu oameni nevăzători. Şi pentru moment am fost cuprinşi de un sentiment de milă faţă de cei care sunt încercaţi de această grea suferinţă. Pentru că dintre toate cele cinci simţuri cu care fiecare dintre noi am fost înzestraţi de către bunul Dumnezeu cel mai de preţ a fost este şi va fi văzul. Dacă ne-am opri nu doar ca să-i privim, ci şi să-i vedem pe cei nevăzători, să vedem cum se desfăşoară doar o zi din viaţa lor, cred că am fi cu mult mai conştienţi ce dar mare ne-a dat Dumnezeu fiecăruia dintre noi….vederea. Să ne gândim că un om orb sau nevăzător nu vede chipul celor dragi, nu vede cerul înstelat sau câmpul plin de flori. Nu vede icoanele sau Sfânta Biserică, nu vede răsăritul şi apusul soarelui, nu vede frumuseţile acestei lumi. Iar viaţa unui asemenea om este umbră, întuneric, greutate. Pentru că multe boli și multe suferințe chinuiesc viața oamenilor, dar cea mai grea suferință pare a fi orbirea. Neputând lucra ca să poată trăi, unii dintre ei sunt nevoiţi să cerşească. Dintre toate categoriile de cerșetori din lumea aceasta, orbii impresionează în chip deosebit pe cei care trec pe lângă ei. Oricât de zgârcit sau oricât de pornit ar fi cineva împotriva cerșetorilor, este cu neputință să nu-l înduioșeze cât de puțin mâna întinsă a unui orb.

2. Cum este viaţa unui om care nu-l vede pe Dumnezeu

 Dacă omul orb, trupeşte, nu vede frumuseţile acestei lumi, omul orbit, sufleteşte, nu-l vede pe Dumnezeu. Şi este cu mult mai primejdioasă decât cea trupească pentru că este întunecarea şi înrobire a sufletului prin tot felul de păcate sufleteşti şi trupeşti. Vedeţi, Dumnezeu ne-a dat viaţă fiecăruia dintre noi, ne poartă de grijă, ne-a dăruit înţelepciune şi exemplele pot continua. Dacă orbul trupesc nu vede soarele cel fizic, lumina lui, orbul sufletesc nu-L vede pe Soarele dreptăţii şi Părintele luminilor, cu strălucirea harului Său. Nu recunoaşte pe Cel care îi dă bunătăţi nepieritoare: viaţa, suflet, nemurire şi nu se vede nici pe sine însuși așa cum este cu adevărat. Orbirea sufletească nu este o afecțiune aparent ușoară. Pentru că atunci când suntem orbiţi sufleteşte devenim nepăsători la prezenţa şi lucrarea lui Dumnezeu în lume, ochii noştri sunt legaţi să vadă, urechile noastre să audă şi limba noastră să vorbească despre tot darul revărsat de Dumnezeu. Omul orb sufleteşte se îndepărtează de Dumnezeu şi devine rob al propriilor păcate.

   3. Cum este viaţa unui om mut sau care nu poate să vorbească

Prin cuvânt, fiecare dintre noi transmitem un gând sau sentiment, o informaţie sau chiar o atenţionare şi exemplele pot continua. Pentru că prin cuvânt putem tămădui sau putem răni. Şi de aceea este foarte important să fim atenţi la cuvintele pe care le rostim. Iar oamenii care nu pot vorbi, prin semne sau gesturi încearcă să ne transmită un mesaj. Să ne întrebăm şi să ne răspundem în acelaşi timp, eu ca şi creştin prin cuvintele pe care le rostesc ce mesaj transmit, de apropiere sau de îndepărtare de Dumnezeu.

Ori de câte ori avem un necaz, o dorință sau un gând, să ne apropiem de Iisus să-L rugăm, să-i cerem ajutorul, așa cum cei doi orbi se țineau după El, strigând şi zicând: ,,Miluieşte-ne pe noi, Fiule al lui David!”. Şi noi să ne rugăm împreună cu psalmistul care zice: „Doamne strigat-am către Tine când sunt în necaz auzi-Mă Doamne” sau “Ridicat-am ochii mei la ceruri de unde va veni ajutorul meu, ajutorul meu de la Dumnezeu cel ce a făcut cerul și pământul”.

      Închei cu versurile poetului Vlahuţă care de fapt sunt un îndemn de a ne apropia de Dumnezeu pentru că:

,,El orbilor le dă lumină

Și muților le dă cuvânt,

Pe cei bolnavi îi întărește,

Pe morți îi scoate din mormânt”. Amin!

Pr. Vasile Beni