Semnificația colindelor și a datinilor de Crăciun

Sărbătoarea colindelor datează încă din secolul IV, când Biserica creștină a stabilit această dată nu întâmplător, ci pentru a concura cu nașterea zeului Soare din tradițiile păgâne. În anul 325 împăratul Constantin cel Mare a desemnat oficial Crăciunul ca sărbătoare care celebrează nașterea lui Iisus Hristos. De asemenea, el a hotărât ca duminica să fie ,,zi sfântă” într-o săptămână de șapte zile și a introdus Paștele cu data variabilă.
Ajunul de Crăciun este ultima zi de post, din Postul Nașterii Domnului, postul începe la 15 noiembrie și se încheie pe 24 decembrie, el ne aduce aminte de patriarhii și drepții Vechiului Testament care au petrecut timp îndelungat în post și rugăciune așteptând venirea lui Mesia, Mântuitorul lumii. Astfel, în ajunul Crăciunului fiecare credincios ajunează după putere, până la ceasul al IX-lea, adică ora 15, fără să mănânce nimic. În unele zone credincioșii ajunează până mai târziu, așteptând răsăritul luceafărului de seară, în amintirea stelei care a vestit magilor Nașterea Domnului. După noaptea de ajun, trei zile la rând, în toate Bisericile se săvârșește Sfânta Liturghie. Din pricina bucuriei marelui praznic al Nașterii Domnului, s-a rânduit ca în perioada cuprinsă între Crăciun și Bobotează, să nu se facă îngenunchieri și plecăciuni.
Masa de Crăciun este plină cu sarmale, lebăr, tobă, caltaboși, cozonaci, colaci, prăjituri, pită, cârnați, friptură, salate, piftie sau răcituri, țuică fiartă, sau rece, vin fiert sau rece. Iarna satul românesc devine un colț de rai, este acum singurul anotimp din an în care avem principiul repaosului și al odihnei. Întâlnim frumusețea, unicitatea și ineditul colindelor și a datinilor noastre strămoșești. Colindul de Moș Ajun datează din vremuri străbune și creștine, fiind cel mai vechi mesaj dus de copii, despre Nașterea Pruncului Iisus. Din punct de vedere etimologic, cuvântul colind derivă din latinescul colo-colare, adică ,,ceea ce trebuie respectat, cinstit”. Obiceiul colindului are și menirea de a ne atrage atenția că este necesară pregătirea sufletească și trupească pentru ca Hristos Să se nască tainic în fiecare dintre noi. Colindele ne descoperă că Întruparea Mântuitorului are ca scop mântuirea neamului omenesc.
Tradițiile, obiceiurile, datinile, portul popular, folclorul, colindele, izvorâte din experiență și înțelepciune de viață, din bucurie sau durere, din setea de liniște și dorurile oamenilor și din dragostea pentru frumos, sunt comori inestimabile care definesc un popor, făcându-l unic, statornic și veșnic. Colindele românești sunt un memorial și o prelungire a Liturghiei și a slujbelor de Crăciun auzite în Biserică, ele vin din adâncul istoriei creștine și istoriei românești, ele s-au născut în același timp cu creștinismul, credincioșii sunt autorii cuvintelor, melodiile vin din geniul poporului nostru. Colindele sunt primele tratate de teologie, primele comentarii biblice, primele istorii ale creștinismului, sunt, de fapt, o școală în care religia s-a învățat cântând.