O oglindă a judeţului Bistriţa-Năsăud

Cartea „În iţari şi fără mască – interviuri licantropice”, apărută la Editura Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, sub semnătura lui Menuţ Maximinian este, prin cele peste 500 de pagini, o adevărată oglindă a judeţului Bistriţa-Năsăud, nu doar prin oamenii locului ci şi prin oamenii care au vizitat aceste zone, oameni care s-au întâlnit cu scriitorul, etnologul, redactorul şef, directorul ziarului „Răsunetul”, omul de cultură Menuţ Maximinian. Această carte vine după o muncă intensă de zece ani de zile în care Menuţ Maximinian, dincolo de reportajele, de editorialele pe care realizează sau de emisiunile radio şi tv pe care le face în Bistriţa-Năsăud, s-a aplecat şi asupra interviului. Poate pare simplu, poate pare uşor de realizat, dar atunci când vrei să te dedici interviului munca este enormă. Spun acest lucru cunoscând foarte bine modalitatea de realizare a unui interviu complex, a unui interviu cu adevărat profesionist. Menuţ Maximinian vine cu această capacitate deosebită a intelectualului care ştie cum să pregătească un interviu, care studiază atunci când pleacă la lucru, îşi pregăteşte materialul, îşi pregăteşte pixul pentru a introduce, atât pe cel intervievat, cât şi atmosfera necesară pentru ca interviul să prindă contur şi să fie interesant pentru cel care îl va citi.
Nu întâmplător, Menuţ Maximinian este şi un foarte bun realizator de emisiuni radio şi tv. Ştie să adreseze întrebări, ştie să aştepte răspunsul, fie că este un răspuns scurt, fie că este un răspuns complex, ştie să întărâte pe cel pe care-l ascultă şi pe cel cu care stă de vorbă, pentru că orice s-ar spune, niciodată interviul nu este un simplu dialog. Şi acest lucru îl demonstrează Menuţ Maximinian în cartea pe care ne-o aduce după zece ani de muncă. Ne demonstrează că interviul poate fi, într-adevăr, o prezentare complexă a vieţii dintr-un anumit domeniu sau a vieţii dintr-o anumită parte a ţării, a lumii. Este interesant chiar şi titlul care incită, „interviuri licantropice”, încât te întrebi cine este şi cine face parte din această lume a licantropiei. Este vorba de cel care face interviul sau este vorba chiar de cei intervievaţi. Ei bine, vine chiar unul dintre cei care scrie prefaţa, regretatul critic Andrei Moldovan, să lămurească de fapt această problemă, după ce Doru Dinu Glăvan, preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România, îl prezintă în culori frumoase, aşa cum este de fapt Menuţ Maximinian în toată activitatea sa ziaristică. Criticul Andrei Moldovan vine şi lămureşte această situaţie, această explicaţie care vine chiar din titlu – „În iţari şi fără mască – interviuri licantropice”. De ce? Pentru că Andrei Moldovan îl numeşte pe scriitor un adevărat lup tânăr. Da, asta este lumea licantropică, pentru că Menuţ Maximinian ştie să se impună şi să vină într-o lume a speranţei, adică a celor care - de exemplu, generaţia noastră încet-încet se îndreaptă spre lucruri mai liniştite – aduc un spirit nou, pentru că e nevoie de un spirit nou, e nevoie de un tânăr care să ducă mai departe această flacără vie. Or, Menuţ acesta este, fermentul care participă la simpozion, de la simpozion aleargă la o dezbatere literară, de la dezbaterea literară aleargă la un spectacol, de la un spectacol de gen se îmbracă în costum popular şi face o emisiune folclorică. Acesta este Menuţ Maximinian zilnic preocupat, interesat de ce se întâmplă zilnic în viaţa judeţului pe care-l iubeşte şi de care sunt convins că este foarte-foarte apropiat prin tot ce face. De altfel, fiind din zonă, din această parte a ţării, este firesc să-l pasioneze şi să scrie cu drag despre oamenii locului.
Această carte nu este doar o simplă relatare, un simplu interviu pe care-l face autorul. El are foarte mare grijă ca toate aceste interviuri să le grupeze. Sunt trei categorii foarte importante, aş spune eu, în această carte. O primă categorie este cea a literaturii. Aici apar o serie de interviuri cu poeţi, scriitori, unde autorul Menuţ Maximinian nu face altceva decât să încerce să prezintă o anumită etapă din evoluţia literaturii în România. Adică, vorbeşte despre ce înseamnă poezia, ce înseamnă proza, ce înseamnă teatrul, ce înseamnă critica literară din perioada celor zece ani în care scrie Menuţ, dar şi cu trimiteri înainte sau gânduri de viitor, pentru că mulţi dintre cei intervievaţi vorbesc despre modul în care văd ei literatura şi necesitatea literaturii scrise într-o anumită perioadă în care internetul şi celelalte elemente moderne de tehnologie ne răpesc foarte mult timp. Apoi, a doua parte importantă, al doilea capitol important este educaţia, şi anume, cât de importantă şi cât de necesară este educaţia în această perioadă. Menuţ Maximinian îşi alege cu grijă aici pe cei cu care stă de vorbă, oameni implicaţi în actul educaţional, oameni care ştiu multe despre modul în care trebuie să se facă şcoala în acest moment, despre utilitatea şcolii, despre faptul că o societate care nu acordă importanţa necesară şcolii va fi încet-încet pe cale de dispariţie. Cei care sunt abordaţi de către Menuţ în această parte a cărţii vin cu o serie de gânduri, cu o serie de idei în privinţa reformării învăţământului, dar toate aceste lucruri nu s-ar putea spune dacă n-ar şti autorul cum să întrebe. Aici este calitatea unui interviu bine realizat, aici este mâna scriitorului care ştie cum să dirijeze un interviu şi care se pregăteşte întotdeauna pentru cel care urmează să fie ascultat, să fie intervievat. Cea de-a treia parte, cea mai complexă a acestui volum, şi care cred eu că-i este cea mai dragă lui Menuţ, şi pe care eu l-aş grupa total în sistemul culturii, pentru că încă de la început, Menuţ abordează interviuri cu diferite persoane care au condus destine ale unor instituţii culturale importante din judeţ. De ce credeţi că a început Menuţ cartea cu această parte? Pentru că doreşte să demonstreze publicului cititor care este concepţia culturii, cum s-a dorit să se dezvolte cultura pe domenii diferite, pe direcţii diferite, modul în care fiecare manager în parte din judeţul nostru şi-a conceput activitate şi a dirijat oamenii pe care-i conduce pentru ca Bistriţa-Năsăud să prindă un contur cu totul aparte în cultura naţională şi internaţională. Aici, din nou, Menuţ are grijă să abordeze problemele dificile uneori cu privire la modul de finanţare a activităţilor culturale, modul în care sunt sprijinite sau nu de autorităţi, după modul în care un manager de instituţie culturală se implică sau nu în realizarea obiectivelor pe care şi le-a propus.
Continuă apoi Menuţ cu o serie de artişti pe care îi împarte în anumite categorii – artişti de muzică populară, artişti de artă populară. Toţi aceştia au rolul lor în această carte, pentru că, în ansamblul ei, această parte vine să vorbească despre cultura totală a judeţului nostru – cultura scrisă, cultura folclorică, cultura plastică – toate sunt atinse cu mare grijă de către autor. Intenţionat cred eu că această carte se încheie cu jurnaliştii, adică nu se putea să nu abordeze şi modul în care colegii săi, colegii săi de breaslă au avut grijă să reflecte viaţa din Bistriţa-Năsăud. Şi ce poate fi mai interesant decât atunci când un jurnalist îl intervievează pe un alt jurnalist. Explicaţiile vin, discuţiile vin. De asemenea, este foarte important fiindcă în cei zece ani despre care vorbeşte Menuţ, sunt o serie de nume care au plecat din lumea noastră şi ne privesc de undeva de acolo, de sus. Dar unele idei pe care le vedem aici, fie gândite ca o previziune, fie gândite ca un element nou pentru ziua de mâine, de poimâine, toate acestea transpar în gândurile autorului, în gândurile celui care le-a transmis mai departe pentru publicul larg. Este o carte interesantă ce vine să reflecte o etapă importantă din viaţa judeţului Bistriţa-Năsăud, din acest ţinut atât de îndrăgit şi, sigur, iubit de noi, o carte care poate sta cu mândrie în biblioteca oricărui cititor sau oricărui pasionat pentru a vedea ce înseamnă în Bistriţa-Năsăud atât munca de cercetare, munca de educaţie, literatura şi acel capitol atât de vast care este cultura.
Nu pot decât să-l felicit pe Menuţ Maximian pentru aceste interviuri licantropice, să-l felicit pe acest lup tânăr care vine din urmă cu momente frumoase şi interesante din viaţa noastră.