Pr. Vasile Beni: Bucuriile, durerile şi sacrificiul unei mame

Textul Evangheliei la Duminica a şaptesprezecea  după Rusalii: „În vremea aceea s-a dus Iisus prin părţile Tirului şi ale Sidonului şi iată că o femeie hananeiancă din acele ţinuturi, ieşind în calea Lui, striga către Dânsul şi zicea: miluieşte-mă, Doamne, Fiul lui David, fiica mea este rău chinuită de un diavol. El însă nu i-a răspuns niciun cuvânt. Dar, apropiindu-se, ucenicii Săi îl rugau, zicând: dă-i drumul, că strigă în urma noastră. Iar El, răspunzând, le-a zis: nu sunt trimis decât numai către oile cele pierdute ale casei lui Israel. Dar ea, venind, s-a închinat Lui, zicând: Doamne, ajută-mă! El însă, răspunzând, i-a zis: nu este bine să iei pâinea fiilor şi s-o arunci câinilor. Dar ea a zis Lui: adevărat, Doamne, însă şi câinii mănâncă din fărâmiturile ce cad de la masa stăpânilor lor. Atunci, răspunzându-i, Iisus i-a zis: o, femeie, mare este credinţa ta; fie ţie cum voieşti! Şi s-a tămăduit fiica ei în ceasul acela”(Ev. Matei 15, 21-28).

Dragii noştri credincioşi!

             Textul acestei Evanghelii ne deschide foarte multe căi spre reflecţie şi meditaţie. Mă voi opri pe scurt la cele spuse şi în titlul predicii sau meditaţiei la această Duminică.

       1. Bucuriile oricărei mame sunt sănătatea, realizările și împlinirile copiilor. Sunt bărbat, dar și părinte, însă nu voi putea înțelege niciodată ce este în sufletul unei mame. Cred, însă, că cea mai mare demnitate de pe lumea aceasta este să fii mamă. Pentru că mama e totul, încă de dinainte de a afla că este însărcinată. Apoi, după ce află, se gândește la viitor:  La întâlnirea cu minunea din pântece, la prima rochiță și la prima fundiță ori la primul costum cu papion, la  primul zâmbet și la primii pași, chiar și la prima zi de grădiniță. Toate sunt acolo, în mintea și în sufletul ei. Dacă plângi, plânge şi ea, dacă râzi, râde şi ea. Ea e alături de tine, orice drum ai alege. Mama ceartă şi sărută în acelaşi timp. Mama e prima ta iubire, primul tău prieten, chiar primul om cu care te-ai certat. Însă, nimic şi nimeni nu vă poate despărţi. Nici timpul, nici distanţa, nici chiar moartea…Mama ştie şi simte totul. Mama e ca o liturghie, jertfeşte jertfindu-se. Mama e candelă aprinsă, lumânare ce arde şi aduce lumina speranţei oriunde. Mama este o icoană ce o poartă fiecare în suflet.

      2. Durerile unei mamei. Toate durerile şi necazurile care vin asupra copiilor le simte şi mama, pentru că mama împleteşte dragostea cu durerea. La o mână avem cinci degete şi ori la care ne rănim ne doare. Aşa e şi mama. Suferă alături de copilul care este bolnav. Durerile unei mame sunt eşecurile, dezamăgirile, neîmplinirile celui ce l-a purtat în pântece.

Și așa cum o demonstrează experiența generală, confirmată de mărturiile științifice, nu există o suferință sufletească mai mare pentru un om, cu atât mai mult pentru o mamă, decât ca fiul sau fiica să fie bolnavi.

Când mama are un copil bolnav, niciun cuvânt, oricât de iscusit ar fi, nu-i poate reda liniştea. Însă Evanghelia acestei Duminici ne descrie şi ne arată ce însemnă să fii stăruitor în rugăciune când avem o problemă, la care din punct de vedere omenesc nu avem rezolvare. Pentru că a mamei rugăciuni în viaţă fac numai minuni.

3. Cât de mult se sacrifică mama, femeia în viaţa de familie. Este o pildă, un exemplu, care vă mărturisesc că nu îmi aparţine, dar care ne descrie cât de mult se jertfeşte pe altarul familiei o mamă.

La un centru de recrutare al forțelor de muncă s-a dat un anunț care a fost pus pe internet și a apărut și în ziare. Titlul ales pentru jobul disponibil se chema director de operații. Pentru acest post puteau aplica numai persoane de genul feminin. Au început să sune telefoanele pentru angajare și a fost organizată o sesiune de interviuri.

Cel care făcea recrutarea a prezentat candidatelor postul astfel: „Nu este doar un loc de muncă, ci probabil cel mai important lucru pe care îl puteți face în viață. Responsabilitățile și cerințele sunt destul de ample. Pentru acest post e nevoie să puteți lucra stând în picioare cea mai mare parte a timpului sau chiar tot timpul. Constant în picioare”.

Intervievatele începuseră deja să murmure. „Câte ore pe zi va trebui să stăm în picioare?”, a întrebat cineva. Recrutorul a continuat nestingherit: „De la 135 de ore pe săptămână până spre nelimitat. Practic, 24 de ore pe zi, șapte zile pe săptămână”.

„Acest job nu are deloc pauze?”, a mai replicat o candidată.

„Exact, nu există pauze disponibil”. „Dar acest lucru nu este legal. Să nu poți lua prânzul nu mi se pare în regulă”, s-a indignat altcineva. „Nu, puteți lua prânzul, dar numai după ce asociatul a terminat de luat masa”.

„Da, e un job dificil”, oftară câteva intervievate.

„Pentru acest post este nevoie de abilități excelente de negociere și relații interpersonale. De fapt, căutăm o persoană care să aibă calificări în medicină, finanțe, artă culinară. Asociatul are nevoie de atenție constantă. Uneori, va fi nevoie să stați cu asociatul pe timpul nopții. Trebuie, așadar, să fiți capabile să lucrați într-un mediu cam haotic. Dacă aveți viață personală, veți fi nevoite să cam renunțați la ea. Nu vor exista vacanțe. De Crăciun, de Anul Nou, de Paști, volumul de muncă va crește. Și toate acestea, cu o dispoziție zâmbitoare. Jobul trebuie prestat 365 de zile pe an”. „Asta e o cruzime fără margini. Nu cred că veți avea nici o angajată pentru acest post. Nu. E inuman. E o nebunie”, strigară toate în cor.

„Să știți că există și satisfacții”, liniști recrutorul mulțimea agitată. „Legăturile semnificative pe care le creați și sentimentele obținute din ajutorarea asociatului sunt semnificative. Acum, la final, să vorbim despre salariu. Postul nu va fi plătit absolut deloc”.

„Cum, să lucrăm complet gratuit? În niciun caz”.

Recrutorul își terminase prezentarea. „Dacă v-aș spune că există cineva care, chiar în acest moment, ocupă acest post? De fapt, milioane de oameni”. „Cine, cine?” „Sunt mamele! Mamele noastre”.

Închei cu versurile unei poezii cântate pe care le-am văzut şi auzit  la televizor  şi care spun aşa:

Cine cu drag te-a  legănat

În brațe cine te-a purtat

Cine de mic somnul ți-a vegheat

Când ai căzut te-ai ridicat

Durerea cine ți-a alinat

Cu tine împreună a lăcrimat.

Când primii pași i-ai încercat

Pe cine întâi tu ai strigat

Lângă ea de frică ai uitat

Ea toată viața și-a jertfit

Pentru copilul ei iubit

Rugându-se să fie fericit.

Spune dacă știi mai bine

Al cui dor e mai greu pe lume

Cine noaptea zi o face pentru tine

Cine mereu grija îți poartă

Orice greșeală cine-ți iartă

Și cine o viață te așteaptă,

Decât Mama!

Bine ți-a fost, s-a bucurat,

De rău ți-a fost s-a întristat

Tot ce a avut mai bun ție ți-a dat

Acum că anii au trecut

Nimic în schimb nu ți-a cerut

Decât mai des să vii tu pe la ea. Amin!

Pr. Vasile Beni