De fiecare dată când se citeşte şi auzim textul Evangheliei duminicii a șaptesprezecea de după Rusalii, unde ni se descrie întâlnirea dintre Hristos şi femeia cananeancă, o mamă copleșită de griji și durere din pricina suferinței fiicei sale, ne revin în memorie dragostea și jertfa, lacrima și necazul, dorul și bucuria fiecărei mame. Și două ar fi învățăturile la care aș dori să mă opresc:

1. Cine este mama?

Cred că cea mai mare demnitate de pe lumea aceasta este să fii mamă. Care după ce află că este însărcinată, se gândește la viitor: la întâlnirea cu minunea din pântece, la prima rochiță și la prima fundiță ori la primul costum cu papion, la primul zâmbet și la primii pași, chiar și la prima zi de grădiniță. Toate sunt acolo, în mintea și în sufletul ei.

           Un proverb evreiesc, spune: Dumnezeu nu a putut fi pretutindeni, așa că a creat mamele. Cei mai bogați oameni din această lume sunt oamenii care au o mamă, în rugăciunile căreia stă zi și noapte numele nostru.  Căci, pe tronul averilor ei, stăm noi, copiii, cei pentru care mama și-ar da și ultima suflare, ar trece prin foc, printre tăișuri de cuțite, printr-un potop de dureri, și apoi, arsă, împrăștiată-n mii de bucăți și-ar scoate și inima din piept și ne-ar oferi-o nouă.

Arabii, popor păgân, au credinţa că pământul din jurul mamei este sfânt. Şi din respect, când fiul se întoarce acasă, cu câţiva paşi înainte, se descalţă.

Mama este iubire, pentru că din potirul inimii revarsă iubire tuturor celor din casă.  Mama este jertfă, pentru că se jertfeşte pe altarul familiei de dimineaţa până seara. Mama este grijă, pentru că este ultima care se culcă şi prima care se trezeşte. Mama este răbdare, mama este iertare. Mama este o Liturghie, o icoană dar şi  un duhovnic. Este cea care se bucură de reuşitele sau succesele copiilor şi se întristează când aceştia suferă. Mama este mereu lângă noi, e îngerul păzitor al fiecăruia. Mama este sertarul în care ne depunem toate lacrimile şi zâmbetele.   Pe chipul mamei stau întipărite fericirile și tristețile noastre, iar în sufletul ei sălășluiește infinitul. Prima noastră iubire, primul nostru prieten, prima noastră alinare.         

2. Ce face mama?        

La un centru de recrutare al forțelor de muncă s-a dat un anunț care a fost pus pe internet și a apărut și în ziare. Titlul ales pentru jobul disponibil se chema director de operații. Pentru acest post puteau aplica numai persoane de genul feminin.  Au început să sune telefoanele pentru angajare și a fost organizată o sesiune de interviuri. Cel care făcea recrutarea a prezentat candidatelor postul astfel: „Nu este doar un loc de muncă, ci probabil cel mai important lucru pe care îl puteți face în viață. Responsabilitățile și cerințele sunt destul de ample. Pentru acest post e nevoie să puteți lucra stând în picioare cea mai mare parte a timpului. Intervievatele începuseră deja să murmure.

„Acest job nu are deloc pauze?”, a mai replicat o candidată. „Exact, nu există pauze disponibile”. „Dar acest lucru nu este legal. Să nu poți lua prânzul nu mi se pare în regulă”, s-a indignat altcineva. „Nu, puteți lua prânzul, dar numai după ce asociatul a terminat de luat masa”.

„Da, e un job dificil”, oftară câteva intervievate. „Pentru acest post este nevoie de abilități excelente de negociere și relații interpersonale. De fapt, căutăm o persoană care să aibă calificări în medicină, finanțe, artă culinară.  Asociatul are nevoie de atenție constantă. Uneori, va fi nevoie să stați cu asociatul pe timpul nopții. Trebuie, așadar, să fiți capabile să lucrați într-un mediu cam haotic. Dacă aveți viață personală, veți fi nevoite să cam renunțați la ea. Nu vor exista vacanțe. De Crăciun, de Anul Nou, de Paști, volumul de muncă va crește. Și toate acestea, cu o dispoziție zâmbitoare. Jobul trebuie prestat 365 de zile pe an.” „Asta e o cruzime fără margini. Nu cred că veți avea nici o angajată pentru acest post. Nu. E inu­man. E o nebunie”, strigară toate în cor.

„Să știți că există și satisfacții”, liniști recrutorul mulțimea agitată. „Legăturile semnificative pe care le creați și sentimentele obținute din ajutorarea asociatului sunt semnificative. Acum, la final, să vorbim despre salariu. Postul nu va fi plătit absolut deloc.”

„Cum, să lucrăm complet gratuit? În nici un caz.”Recrutorul își terminase prezentarea. „Dacă v-aș spune că există cineva care, chiar în acest moment, ocupă acest post? De fapt, milioane de oameni.” „Cine, cine?” „Sunt mamele! Mamele noastre.”

Concluziv fiind, să încercăm, să vedem și să apreciem iubirea și jertfa fiecărei  mame. Amin!

Pr.Vasile Beni