O carte plăcută sufletului năsăudean

          Prin bunavoința profesorului Augustin Rus din Budeștii județului Bistrița-Năsăud am intrat recent în posesia unei cărți surpriză, nu atât pentru că-mi lipsea din bibliotecă o astfel de carte referitoare la căsătoria în satele Regimentului năsăudean de graniță, cât mai ales pentru tema pe care o aborda autoarea - Dana-Maria Rus, fiica profesorului Augustin Rus, o temă la ordinea zilei în fostul Regiment de Graniță năsăudean, o temă abordată în totalitate și în profunzime de autoare, o temă analizată și din ceea ce au scris alții despre problema în cauză, cât mai ales din ceea ce a găsit autoarea cărții, în fondurile Arhivelor Naționale ale județului nostru, consultând fonduri particulare – Florian Porcius, Ioachim Mureșan, Iulian Marțian, Iuliu Moisil, Virgil Șotropa sau fonduri bisericești – Ilva Mare, Rodna Veche, Feldru, Mocod, Zagra, sau colecțiile de poze ale Muzeului Grăniceresc năsăudean, presa vremii, periodicele și dicționarele timpului, lucrările generale din care nu lipsesc istorici consacrați precum Nicolae Bocșan, Nicolae Edroiu, Liviu Maior, Pompiliu Teodor, Teodor Nicoară, Simion Retegan (...) pe care i-am cunoscut și eu în anii studenției sau mai nou, valoroșii cercetători universitari cu grade academice Ioan Aurel Pop, Ioan Bolovan..., și mult mai tinerii cercetători Adrian Onofreiu, Mirela Andrei, Aurelia Dan, Lazăr Ureche, Nicolae Feier, Oana Ilovan, Ironim Marțian, Vasile Tutula, Claudia Petean (...). Sunt bucuros că i-a plăcut și studiul meu „Grănicerii năsăudeni și spiritul european” pe care l-a găsit în „Anuarul Asociației Profesorilor de Istorie”, nr 2, Bistrița, 2007.

            Dana-Maria Rus este cercetător la UBB Cluj-Napoca, cu studii doctorale în Franța, la Universitatea din Nantes. Studiile liceale le-a finalizat în Colegiul Național „George Coșbuc” Năsăud, iar cele superioare la aceeași UBB din Cluj-Napoca. Pentru reușita profesională a consumat mai multe burse de cercetare la instituții de învățământ superior din Franța, obținând și o medalie prestigioasă pentru elaborarea tezei de doctorat într-o limbă străină. Pe lângă cercetarea familiei din ținutul grăniceresc năsăudean al secolului al XIX-lea a studiat și viața emigranților români după căderea comunismului, sec. XXI.

Volumul Căsătorie și recăsătorie în satele Regimentului II românesc de graniță în perioada epocii moderne (sec. al XIX-lea) te surprinde plăcut prin problematica abordată: cutuma moștenită în domeniul căsătoriei sau al relațiilor de familie, legislația ecleziastică sau laică în acest sens, instituția familiei cu perspectivele ei antropologică și sociologică, cu scopul sau motivul împlinirii ei, cu dinamica mariajelor, însușirile mirilor, criteriile de alegere a partenerului, ceremonialul de nuntă, eșecul unor căsătorii, mentalitatea din zona grănicerească și rolul educației în influențarea acestei mentalități. Numeroasele amănunte, fiecare cu mesajul potrivit, fac din volum o carte ce se citește cu interes și admirație.

Căsătoria, prin implicațiile ei, devine o adevărată aventură ce se consumă între două persoane străine și de sex diferit care hotărăsc să se căsătorească, urmând apoi să-și asume întreaga hotărâre: alegerea domiciliul (la El sau la Ea, sau altul nou), legitimarea urmașilor, respectiv, să-și legalizeze relațiile sexuale inclusiv prin iertarea și înțelegerea celuilalt. Căsătoria era anunțată și repetată în biserică, în trei duminici înainte de actul propriu-zis, timp în care comunitatea putea comenta, analiza, aprecia, aproba sau nu firescul noii familii.. Multe căsătorii erau aranjate de către părinți, rudenii, apropoiați pentru că un băiat bun sau o fată deosebită nu puteau fi pierduți. De aceea, „tocmeala” celor două familii nu trebuia să întârzie. Aprobarea o dădeau autoritățile grănicerești după o succintă analiză a situației fiecăruia, și mai ales dacă tânărul știa bunul mers al unei gospodării – aratul, păstoritul, grădinăritul, cărăușitul etc, iar tânăra, dacă știa bine rânduielile casei privind hrana zilnică, igiena casei, industria casnică, creșterea copiilor și educarea lor... Nu întâmplător, în zona grănicerească năsăudeană, bilanțul final al unei familii se evidenția prin sintagma „Dacă ai construit o casă, ai plantat un pom și ai scris o carte, ți-ai îndeplinit misiunea..” Așa s-a asigurat bunăstarea ținutului năsăudean, prin implicare, hărnicie și răspundere asumată, iar dacă toate aceste împliniri au rămas într-o carte, satisfacția-i și mai deplină...

Oare cât a mai rămas valabil astăzi, din acest cod al unei căsnicii reușite prin statornicia ei? Lumea se schimbă, educația se alterează, grupuri sexuale minoritare devin tot mai agresive... Familia și Biserica rămân totuși pe baricade atât în perpetuarea normală a speciei umane cât și-n educarea și formarea ei... Să le fim alături !   

 Prof. Ioan Seni