Pr. Vasile Beni: Nimănui, nici măcar celui mai păcătos, nu îi este închisă calea spre mântuire

Dragii noştri credincioşi!

Dacă suntem atenţi putem să observăm că fiecare Duminică din Postul Mare are o consacrare anume.  Prima Duminică este numită a Ortodoxiei, cea închinată dreptei credinţe. Cea de-a doua a fost închinată rugăciunii, pentru că Sfântul Grigore Palama ne-a învăţat rugăciunea minţii, inimii sau rugăciunea lui Iisus „Doamne Iisuse Fiul lui Dumnezeu miluieşte-mă pe mine păcătosul(a)!” Duminica a treia din post a fost închinată Crucii sau jertfei. Cea de-a patra Duminica, numită a Sfântului Ioan Scărarul, a fost închinată ascezei, pentru că treptele „scării” acestui Sfânt scriitor închipuie tot atâtea virtuţi pe care suntem chemaţi cu toţii să ni le agonisim prin asceza şi lupta spirituală, îndeosebi prin „post si rugăciune”, iar Duminica a cincea, este închinată pocăinţei. Prin urmare, credinţa, rugăciunea, jertfa, asceza şi pocăinţa se constituie în tot atâtea trepte spre desăvârşire şi înviere, fiecare cu importanţa şi frumuseţea sa spirituală.

Este bine de ştiut şi faptul că în trei din Duminicile Postului Mare este rânduit ca pe lângă Evanghelia duminicii să se citească şi Evanghelia Sfântului, iar în duminica a cincea a Sfântului şi Marelui Post se pomeneşte Sfânta Maria egipteanca.

Cuvioasa Maria Egipteanca este exemplul viu că nimănui, nici măcar celui mai păcătos, mai depravat dintre oameni, nu îi este închisă calea spre mântuire.Viața Mariei Egipteanca este demnă de un erou dostoievskian, care coboară până la cele mai adânci străfunduri ale iadului, pentru ca apoi să se ridice pe cele mai înalte culmi ale sfințeniei.

S-a născut în a doua jumătate a secolului al patrulea, în Egipt, iar la vârsta de 12 ani fuge de acasă în Alexandria, unde trăiește timp de 17 ani în păcate.

La vârsta de 29 de ani, împreună cu alţi tineri, a plecat la Ierusalim pentru a participa la sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci. Spre surprinderea ei, nu a putut să intre în Biserică pentru că o putere supraomenească o ţinea pe loc. După trei încercări nereuşite, ea a rămas afară. Văzând mulţimea de oameni care intrau în Biserică şi se închinau Sfintei Cruci şi-a pus  întrebarea de ce nu poate intra în Biserică şi şi-a făcut un examen al propriului comportament.

Ştiind că trăit în păcate, făgăduieşte lui Dumnezeu că, dacă va putea intra în Biserică şi dacă va săruta Crucea, îşi va schimba viaţa. Intră în biserică şi, după ce săruta Crucea, primul lucru pe care-l face este de a îngenunchea în faţa icoanei Maicii Domnului, plângându-şi cu amar greşelile săvârşite şi rugându-se cu lacrimi fierbinţi să-i fie ocrotitoare şi îndrumătoare spre pocăinţă şi mântuire.

De aici am putea constata că fusese botezată și că a beneficiat de o educaţie creştină, deoarece prima sa rugăciune de pocăinţă i-o adresează Maicii Domnului.

A plecat apoi în pustia Iordanului unde a trăit 47 de ani în cea mai aspră viaţă, în izolare totală de oameni, în post, rugăciune şi lacrimi de pocăinţă. În pustiul Iordanului era o mănăstire de călugări şi se obişnuia ca din prima duminică a Postului Mare, după ce se împărtăşeau, călugării să părăsească mănăstirea, să se retragă în pustiu şi să se roage. După 47 de ani de pustnicie în singurătate, l-a întâlnit pe preotul Sfântul Zosima, la care s-a spovedit şi s-a împărtăşit şi la sfârşit, i-a cerut preotului Zosima să vină iarăşi în anul următor la apusul soarelui în Joia Mare din Săptămâna Patimilor pe malurile Iordanului pentru a se împărtăşi.

După un an, când Zosima a ajuns acolo, a găsit trupul Mariei zăcând fără suflare, împreună cu un mesaj scris pe nisip: ,,Eu, părinte Zosima, sunt Maria Egipteanca, te rog să îngropi aici trupul meu”. Dar neavând cu ce săpa, a venit un leu şi a săpat cu labele o groapă şi acolo a fost îngropată.

Din viaţa Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca se pot desprinde multe şi frumoase învăţături, ne oprim doar la câteva dintre ele:

1. Viaţa Sfintei Maria Egipteanca reprezintă un caz aparte, poate unic în istoria bisericii şi a marilor convertiri creştine, pentru că ea a ajuns de pe ultima treaptă a decăderii morale, la o credinţă puternică în Iisus Hristos. Din adâncul prăpastiei păcatului, a ajuns în vârful sfinţeniei.

2. Din viaţa Mariei egipteanca am putea învăţa despre icoana vieţii ei care are două feţe: una întunecată a relelor purtări şi alta luminoasă a pocăinţei şi a sfinţeniei.

3. Ea a devenit un exemplu de pocăinţă,  asemenea lui Manase,  Zaheu, David, tâlharul de pe cruce sau fiul risipitor.

4. Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă că niciun păcat nu este aşa de mare care să nu poată cuceri generozitatea Stăpânului şi oricare ne-ar fi trecutul în faţă avem un viitor curat. Depinde de noi ce vrem să semănăm. Apropiindu-mă de încheiere mă opresc la versurile Sfântului Ioan Iacob Hozevitul care descriu viaţa Mariei egipteanca şi care spun:

Privind mai bine, vom cunoaște
Că este «Pustnicul Zosima»,
El poarta mantie în spate,
La piept: Epitrahil și schima.

Un vas bisericesc în mână,
El tine prea cuviincios
Având dumnezeiescul Sânge
Cu Sfântul Trup al lui Hristos.

În vremea asta el așteaptă
Din ceea parte de Iordan,
Să vie spre împărtășire
«Sihastra de neam Egiptean»….

Un an de zile se-mplinise
De când s-a înțeles cu ea
S-aducă «Sfintele» Bătrânul
Și-acuma ea întârzia!

Căci vrând să moară neștiută
I-a zis să vie la un an
S-o afle ca mai înainte
De ceea parte de Iordan.

Cu multa nerăbdare Avva
În anul următor venind
Aflat-a trupul Cuvioasei
De un an de zile adormit.

Iar în nisip era scrisoare
Cu ziua săvârșirii ei:
Că-i este numele «Maria»
S-o-ngroape după obicei.

Cântându-i cele cuvenite
Ședea Bătrânul cugetând,
Că nu avea nicio unealtă
Să-i facă groapă în pământ!

Dar, O! Minune prea slăvită!
Venind un leu înfricoșat,
Cu ghearele scobind îndată,
Mormântul Sfintei a săpat!

Apoi plecându-se cucernic
În pace el s-a depărtat
Iar pustnicul cu multe lacrimi
Cinstitul trup a îngropat!

Amin!

Pr. Vasile Beni