Un nou punct gastronomic local – al Mariei Bidian din Bistriţa Bârgăului - pe harta judeţului! Mâncare pentru suflet din Poarta Transilvaniei

„Povestea noastră cu bunătăţi de la Poarta Transilvaniei este una veche şi de demult, transmisă de bunicile şi străbunicile din familiile noastre, de la care am moştenit dragostea pentru locurile noastre şi munca de la câmp, pentru tradiţii şi oamenii locului, respectul pentru pâinea şi sarea cu care e musai să ne întâmpinăm oaspeţii care ne calcă în bătătură.

Iacă, vă invităm și pe domniile voastre să deprindeți gustul inconfundabil al mâncării tradiționale gătită cu dragoste, din bucate „curate”, crescute, cultivate cu grijă în gospodăria noastră sau în cele ale altor vrednici gospodari din județul nostru, care ne ajută să vă punem pe masă bunătăți după rețetele străbunilor”.

         Cam aşa a sunat invitaţia la inaugurarea celui de al treilea punct gastronomic local din Bistriţa-Năsăud, tot pe Valea Bârgăului, semn că aici doamnele au un spirit antreprenorial ceva mai accentuat.

         La evenimentul festiv, au fost alături de frumoasa familie Bidian,  vicepreşedintele CJ – Camelia Tabără, deputatul Bogdan Ivan, primarii Vasile Laba – Bistriţa Bârgăului, Doru Crişan – Prundu Bârgăului şi Vasile Şut – Tiha Bârgăului, directorul executiv Nuţu Tabără de la Direcţia pentru Agricultură, reprezentanţi ai Agenţiei Naţionale a Zonei Montane, echipa de la GAL FDZR Bârgău – Călimani, coordonată de Adina Chifor, preoţii parohi Alexandru Brici şi Mircea Mărginean.

Vădit emoţionată, gazda noastră, Maria Bidian, a spus din capul locului că îşi doreşte ca toţi cei care îi trec pragul să plece fericiţi. „Iubesc această meserie şi întotdeauna mi-am dorit din suflet să văd oamenii mulţumiţi, să plece de la masă râzând. Sper să fie la fel şi pe viitor, a spus Maria Bidian, cea care a lucrat în bucătăriile mai multor restaurante din Bistriţa şi de pe Valea Bârgăului. Aceasta a mulţumit familiei care i-a fost alături, soţului şi fetelor sale, atât în derularea proiectului, cât şi în amenajarea locaţiei. La Punctul Gastronomic Local din Bistriţa Bârgăului sunt expuse peste 400 de farfurii colecţionate de Gheorghe Bidian, după modelul insuflat la şcoală de profesorul Livius Gubesch.

Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Camelia Tabără, a oferit o Diplomă pentru „Un loc cu bun gust din judeţul Bistriţa-Năsăud”. „Am venit în numele preşedintelui Radu Moldovan şi al Consiliului Judeţean. Vrem să vă felicităm şi să vă urăm succes. E o perioadă în care noi încurajăm aceste puncte gastronomice locale. Observ că serviciile dumneavoastră sunt de cea mai bună calitate. E cu atât mai potrivit cu cât Via Transilvanica şi tot ce va implica aceasta ca dezvoltare locală a turismului se pliază pe profilul turistului care asta caută, asta doresc şi cu siguranţă vor pleca omeniţi şi bucuroşi de la dumneavoastră”, a transmis Camelia Tabără.  

         Primarul comunei Bistriţa Bârgăului, Vasile Laba, a mulţumit familiei Bidian pentruz că şi-a asumat această responsabilitate, nu uşoară. „În zona Colibiţa sunt trei locaţii unde se poate servi masa sau produse culinare de acest gen. Să vă dea Dumnezeu putere, sănătate, să puteţi duce la îndeplinire acest proiect. Mulţumesc şi Grupului de Acţiune Locală Bârgău - Călimani pentru implicar”, a declarat edilul comunei.

         Deputatul Bogdan Ivan a precizat că încet-încet, ceea ce îi reprezintă pe oamenii din Bistriţa-Năsăud, şi anume ospitalitatea, omenia, au fost puse în valoare ca punct de dezvoltare. Parlamentarul bistriţean a menţionat că au fost făcute propuneri pentru finanţarea extinderii acestor puncte gastronomice locale, din fonduri europene, de la 60.000 la 100.000 euro, în următorul exerciţiu financiar european.

         Adina Chifor, manager FDZR Bârgău – Călimani, a punctat faptul că povestea acestor puncte gastronomice locale a început în urmă cu câţiva ani, datorită unui nume mare al acestei ţări, Ivan Patzaichin şi al Asociaţiei Mila 23. „În exerciţiu financiar trecut am făcut multe demersuri pentru a sensibiliza autorităţile, să le aducem la un loc cu DSVSA. În noile ghiduri, pe activităţile non-agricole, este cuprinsă şi posibilitatea de a face un Punct Gastronomic Local. Sunteţi primul nostru proiect, ne dorim să fiţi modelul nostru de bună practică. Am deschis sesiunea pentru un curs de instruire la nivel judetean şi am înţeles că îl vor face şi cei de la Agenţia Naţională a Zonei Montane. Sperăm să treacă pe aici cât mai multă lume, să fie fericită, pentru că doamna Maria are o groază de poveşti de împărtăşit, despre istoria noastră, despre tradiţii, nu doar despre tradiţia culinară”, a spus Adina Chifor.

         Bucatele sunt furnizate şi de alţi producători din Bistriţa-Năsăud,  nu doar din ţinutul Bârgău-Călimani, şi anume, Simion Creţa din Ruştior (caş, telemea, caşcaval), Marina Oprea din Feldru (caş, brânză frământată, telemea, brânză de burduf etc.), Lacto Sineli (smântână, lapte etc.) şi Drosera pentru vinul Jelna şi Amprenta Transilvaniei, dar şi pentru alte produse agricole.

 

 

         Mâncare pentru suflet din Poarta Transilvaniei

Îi găsiţi pe Str. Principală, nr. 24, Bistriţa Bârgăului

Contact: 0753.422321 – Maria

0746.779710 – Ioana

         Bine ar fi să vă programaţi cu o zi înainte sau măcar cu 3 ore în avans!

        

 

 

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5