Lumina strecurată

Ramuri și frunze.
Lumina strecurată
prin sita verii.

După ce a fost cosită iarba din grădina cu pomi, din spatele casei mele din Malin, mă încântă lumina soarelui strecurată printre frunzele și ramurile acestora.
Urc cărarea ce șerpuiește spre vie, mă opresc pe câte un răzor și încep să contabilizez oazele de lumină proiectate peste iarba verde. Mi se afișează sub privire o combinație pardisiacă, ,,verdele crud” pătat de lumină. Iarba retezată, scâncind a renaștere înțeapă lumina căzută peste ea. Tunelul umbrei este spart din loc în loc de razele soarelui înăbușitor. Dacă poposești mai mult sesizezi că perimetrul umbrei își schimbă treptat locul.
Caut umbra, mă întind pe spate și simt coșbucian și blagian că m-am topit în peisaj. Pe deasupra pădurii de umbră soarele își plimbă arșița de iulie ca în celebrele descrieri ale lui Calistrat Hogaș. Privesc în dreapta, spre gardul de nuiele al vecinului și mi se pare că o văd pe Ludovica (,,Urcan bătrânul” – Pavel Dan) agățată cu rochia ei veche într-un par al gardului, în poală cu o mână de păstăi de fasole furate din grădina acestuia. Mă frec la ochi și revin la realitate. Îi promisesem scriitorului Aurel Podaru să-i expediez o poezie cu tematică estivală și rurală, surprinzând-o pe eroina lui Pavel Dan în această postură.
Parcă mă aflu într-o imensă sală de cinema, aștept să se stingă lumina. Nu se întâmplă așa. Cei doi ,,nemți” (două căpițe de fân) de la vale, mă readuc în geografia inițială a grădinii. Deasupra mea, un uriaș cort de umbră are spărturi de lumină pe alocuri.
Deplasarea abia sesizabilă a umbrei îmi aduce aminte de vremea de altădată a sezonului de cosit. Când ne așezam în somnul amiezii, mișcarea umbrei însemna riscul de a te trezi leoarcă de sudoare, ars de razele ucigătoare ale soarelui.
E prea multă liniște. Tăcerea s-a adunat într-un imens balon care ar putea exploda! Privesc în josul cărării și aștept să apară regretatul poet târgoviștean Mihail I. Vlad cu un canceu de vin într-o mână și cu două pahare în celălalt, invitându-mă să bem câte un șpriț: vin cu umbră.
Aceasta s-a rotit puțin deasupra mea și soarele îmi bate cu degetele în clopul de paie sub care mi-am ascuns chipul. Spărturile de lumină leagă înălțimile senine ale cerului de zâmbetul de iarbă al pământului. Retras în arhipelagul umbrei asist comod la spectacolul canicular al soarelui. Nimeni nu mă întreabă dacă am bilet de intrare la concertul de lumini și umbre.
Doar vara își conjugă peste mine luminile și umbrele la toate timpurile și modurile ei.