Dumitru Cerna despre pastelurile din nuvelistica lui Pavel Dan

Dumitru Cerna?
Poet, publicist, prozator și eseist clujean., după cum însuși se prezintă pe contrapagina foii de gardă a volumului: "PAVEL DAN. Poet al Câmpiei Transilvaniei, Pastelurile identitare. I." (Casa Cărții de Știimță, Cluj-Napoca, 2021). Doctor cum laude în Filologie. Membru titular al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj. Debut absolut cu articole, "Făclia", 1975. Debut în poezie, "Tribuna", 1987. Debut cu proză scurtă, "Cetatea Culturală", 1998.
Cărți publicate: Să sparie gândul!, vorba cronicarului. Și vă rog să mă iertați, dar nu am nici timp, și nici spațiu să le menționez pe toate, acum și aici. Am numărat vreo 35 de titluri, la care se mai adaugă cinci ediții gândite și îngrijite de prolificul scriitor clujean. Din 1993 și până în prezent, 2021, faceți și dumneavoastră un calcul, sunt 28 de ani, dacă bine i-am numărat. Ceea ce înseamnă că dumnealui a tipărit, în medie, 1,4 cărți pe an. Înțelegeți ce vreau să spun?
Dar asta e o altă chestiune. Mai întâi, să vedem, concret, ce e cu această carte. Cum care carte? Cartea dedicată lui Pavel Dan. Pardon, dedicată "Lui Mihnea, cel care, iubind satul încă de la doi ani, îl va prețui pe Pavel Dan, prin lectură, recunoscându-l, așa cum va recunoaște veșnicia, contemplând Câmpia Transilvaniei." Vă place?
Dar Mihnea, știți dumneavoatră cine este Mihnea?
Vă spun eu. Mihnea este nepotul scriitorului Dumitru Cerna, care calcă vârtos pe urmele distinsului său bunic. Să-i citim, așadar, cartea. Cu creionul în mână!
"Pavel Dan, Muntele din mijlocul Câmpiei Transilvaniei (splendidă metaforă, nu-i așa? - n.n.), se află, parcă, într-o permanentă împădurire. Lecturile din opera sa literară, oprită brusc de destin la o altitudine care mai permitea urcușul (parcă mai scria cineva despre "o prietenie curmată în plinj urcuș", vă amintiți? Prietenia dintre Pavel Dan și Radu Brateș, dacă mai țineți minte – n. n.) sunt pentru mine un adevărat balsam de delicii intelectuale de nostalgice rememorări ale propriului meu sat și ale împrejurimilor lui, cu tot cu oamenii în mijlocul cărora m-am născut și am trăit o vreme, cu icoanele dragi care au fost părinții și frații mei, azi toți contemplând vraiștea pământului de altundeva. Căci proza sa, care se revigorează parcă de la sine, are această putere asupra mea și, desigur, și asupra altor cititori. Fiecare re-lectură pare a fi alta, una nouă, nemaicitită, pe care-o întâlnești pentru prima oară și care-ți propune să mergi pe drumul care duce spre tine." Auzi, dom'le: "drumul care duce spre tine!" Ce ziceți? Dar, ca să nu mai lungim vorba și s-o spunem de-a dreptul că Dumitru Cerna ține ștacheta la cea mai înaltă altitudine. Mai vreți o dovadă? Iat-o: "Pavel Dan este prozatorul care te conduce nu întotdeauna cu blândețe, spre tine însuți, reamintindu-ți cine ești, de unde ești și cine-ți sunt părinții. Pierduți în iureșul Vieții, în aglomerările metropolitane, adesea ne uităm rădăcinile, unii suntem atinși de mancurtizare, ne înstrăinăm de noi și de ceilalți, ne sălbăticim, trăind și murind, în cele din urmă, departe de noi. Prozatorul Pavel Dan, asemenea Păsării lui Cinghiz Aitmatov (Doamne, ce mare scriitor acest kirghiz, inginer agronom la bază, autorul GEAMILIEI, "cel mai frumos roman de dragoste din lume!", cum l-a numit Lous Aragon, traducătorul lui în limba franceză - n. n.), cea de deasupra stepelor galbene, Sarri-Ozeki, ne ajută să trăim și să murim împăcați cu noi și cu ceilalți, reamintindu-ni-l, ca un adagio, și pe Eminescu, cel din "Odă (în metru antic)": "Ca să pot muri liniștit, pe mine/ Mie redă-mă!" (p. 12).
După "Cuvântul imtroductiv" al autorului, urmează nouă eseuri despre pastelurile din proza lui Pavel Dan, "veritabile poeme-pastel (cum le definește autorul) de o expresivitate cinematografică, frapantă, căreia îi lipsește doar muzica însoțitoare și de-o modernitate surprinzătoare."
Pavel Dan a debutat, se știe, la vârsta de 23 de ani, cu povestirea "Ursita", în "Darul vremii", nr. 2, aprilie 1930, revistă înființată și condusă de Victor Papilian, Iată și primul pastel din această proză. "Focul în vatră murea. Întunericul de afară intra pe nesimțite. Oamenii și lucrurile se scufundau ăn noapte, își pierdeau formele, se topean. /.../ Un val de vânt lovi fereastra, și para lămpii clipi fricoasă./.../ Afară fulgii dănțuiau fsntastic și stratul de zăpadă din fereastră urca mereu. Sus, pe crucea casei, o cucuvaie, țipând, părea un pui de diavol într-un picior, care aruncă săgeți în noaptea învrăjbită."
Mesajul lui Pavel Dan reprezintă, ne spune autorul, sforțarea de a exprima artistic aspirațiile interioare ale unei colectivități cu care se identifică profund, de a semnala forțele opresive și conflictele esențiale care constituiau drama tipică a țărănimii din acea epocă.
Un prim pastel, în nuvela "Uliana".
"În liniștea de după-amiaza târzie țâșni spre cerul senin și fierbinte încă sabia tăioasă a unui strigăt deznădășduit./…/ Fu o clipă lungă de liniște împietrită, când frunzele își opresc tremurarea și aerul încremenește. Într-o curte vecină, cocoșul urcat pe ruda carului își înalță creasta împreună cu un picior, făcând găinilor din preajmă-i semn să tacă.. Un porc care păștea legat de gât cu funia se opri, ascultă și o rupse la fugă în jurul priponului de mai-mai să se sugrume." (p. 20)
Interesantă mi se pare și ideea lui Dumitru Cerna de a însoți pastelurile cu mărturisiri proprii pe același subiect, "căci acesta este rostul unei re-lecturi, ea trebuie să te apropie cât mai mult de tine - , despre tot ceea ce mi-a amintit/ a stârnit în mine re-lectura din Pavel Dan". Și noi musai să-l credem, căci are dovezi incontestabile.
"Aveam patru ani și jumătate, era frig în casă și tata murea. El nu și-a luat adio așa cum tatăl din povestirea lui Pavel Dan ("Zborul de la cuib" – n. n.), «Rămâneți pustii, dragii mei», adică pustii, în sensul că fără mine, rădăcina de bază, ci i-a spus mamei cu glasul stins, cum nu l-a avut niciodată: «Fă, Stoiano, să-l dai pe Mituș la școală!" (Mituș fiind eu, așa cum mă alinta el, fiind fiul lui cel mai mic, al nouălea), după care a trimis-o pe mama afară să ia puțin aer, ca el, tata, să moară imediat, singur și fără lumânare, spre disperarea mamei. I-a aprins-o imediat cum a revenit în cameră, dar sufletul său era deja călător, urca muntele pe care nu l-a văzut niciodată. Toată viața i-am imputat ca fiind, așa credeam eu atunci, absența iubirii față de mine, aproape o jumătate de viață, până ce am devenit eu însumi părinte. Din acea clipă am încetat să-l mai învinovățesc și am început să-nvăț să-l iubesc." (p. 39-40).
Nuvela "Copil schimbat" este singura proză fantastică a lui Pavel Dan, ea debutând cu un superb pastel. "Casa noastră părintească era pe muchea unui deal mare, atât de mare că la poalele lui se tolăniseră în soare patru sate. // Când te uitai de pe podmolul dinspre apus, vedeai jos, în vatra câmpului, spinarea argintie a Mureșului, alături de coama neagră a căii ferate.. Mergeau amândouă liniștite, până ce departe, departe, se pierdeau în zarea fumurie a munților. Pe lângă noi trecea drumul care taie în două Câmpia Ardealului, drumul vechi, făcut de nevoie omului, nu de capete de ingineri. // Drumul nou, de piatră, se ținea jos, pe vale, lângă moșiile grofilor. Pe acolo se scurgeau, spre Ludoș bogățiile Câmpiei: grâul, turmele de vite; pe acolo duruiau întruna căruțe jidovești, ghiftuite cu lână, cu ouă, cu brânză și cu păsări; pe acolo alunecau ușor, în zile senine, trăsuri mândre, cu perini moi, să nu le fie rău domnilor dinlăuntru./.../ Pe drumul ăsta, odată, într-o vară, se ivi în deal un mocan cu cercuri." (p. 61-62)
Ar mai fi multe de spus despre pastelurile din proza lui Pavel Dan. Și o spune magistral Dumitru Cerna, în alte nuvele: "Cârjă", "Îl duc pe popa", "Intelectualii", "Priveghiul"etc., dar noi trecem mai departe căci cartea lui Dumitru Cerna mai conține trei interviuri: cu Constantin Cubleșan, Ioan Ciorca și Maria Vaida: împrejurările în care cei intervievați au aflat pentru prima oară despre Pavel Dan, despre magia pe care o degajă acest prozator ân spațiul transilvan, despre relația dintre un prozator român și tradiția populară, despre locul lui Pavel Dan în panoplia prozatorilor români, despre viitorul receptării prozei lui Pavel Dan etc., etc.
Ultima secțiune cuprinde două recenzii ale edițiilor "Ursita" și "Pavel Dan și Tulcea". Prima, apărută la Editura Mega din Cluj-Napoca, iar cealaltă la Casa Cărții de Știință.
O carte care îmbogățește bibliografia lui Pavel Dan, am zice noi în âncheierea acestor rânduri. Și pe care o datorăm scriitorului Dumitru Cerna.