Din jertfa ieromonahului Ioachim Bâznog: terenul pentru Biserica Ortodoxă „Schimbarea la Faţă”, Centrul Misionar de Tineret „Preot Ioan Bunea” și noua Biserică Ortodoxă „Sf. Mare Mucenic Gheorghe"
Pe teritoriul comunei Sângeorzul Român (astăzi Sângeorz-Băi, judeţul Bistriţa-Năsăud) a aprins din nou scânteia pentru renașterea ortodoxiei pe aceste meleaguri le-a avut ieromonahul Ioachim Bâznog[1], călugărit în Muntele Athos, fiu al acestei comune. El a fost acela care a declanșat procedurile pentru construirea bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”, pe actuala stradă a Cerbului, nr. 24, din Sângeorz-Băi. Primul pas pe care l-a făcut călugărul a fost acela de a întocmi şi trimite memorii către autorităţile centrale din Bucureşti (Ministerul Cultelor, Ministerul de Interne), autorităţilor centrale şi locale, precum şi Consistoriului Episcopal Ortodox din Cluj.
La data de 10 octombrie 1920, în memoriul trimis către Ministerul Cultelor, specifica că „noi, credincioşii români din Sângeorzul Român, vrem a ridica o bisericuţă, care s-a donat de comunitatea ortodoxă din Cuşma (sat în apropiere de Bistriţa) care şi-au construit o nouă biserică. Autorităţile locale ne pun piedici. Rugăm grăbirea primăriei din Sângeorzul Român privind sprijinirea ridicării bisericii... Rugăm grabnică rezolvare”[2]. Un alt memoriu, care reclama aceeaşi problemă, l-a trimis în data de 29 decembrie 1920. Răspunsul de la autorităţile centrale va veni abia pe data de 8 februarie 1921 în care se menţiona printre altele că „pentru scopurile bisericilor de a avea drept de expropriere nu se poate da nici pe seama confesiunii ortodoxe, dar nici pe seama altor confesiuni. În consecinţă, Biserica Ortodoxă din Sângeorzul Român să cumpere intravilanul pentru scopul propus”[3].
În 29 decembrie 1920, a trimis un alt memoriu către Consistoriul Episcopal Ortodox din Cluj în care făcea referire despre răspunsul primit de la Ministerul Cultelor. Văzând răspunsurile primite de călugăr, Consistoriul face un demers pe lângă acelaşi minister, care-i va răspunde negativ[4].
Văzându-se în această situaţie, ieromonahul Ioachim Bâznog a făcut demersurile necesare şi legale pe lângă Consistoriul Episcopal Ortodox, Protopopiatului Ortodox al Bistriţei, cât şi către autorităţile de stat, pentru a i se permite a face colectă în vederea strângerea de fonduri necesare pentru a cumpăra terenul pe care să construiască noua biserică. A primit aprobările, făcând colectă în toate provinciile țării, ajungând să strângă fondurile necesare.
A cumpărat un teren în zona Băilor cu suprafaţa de 1050 stânjeni, pe acest teren existând construită şi o casă. Acestea erau în proprietatea prim-pretorului de Gherla, Teodor Marţian. Valoarea tranzacţiei a fost de 70.000 de lei. Încheierea actului de vânzare-cumpărare, precum şi predarea-primirea terenului cu casa aferentă, s-a făcut în prezenţa martorilor Solomon Cârcu, Iosif Cunta şi Grigore Ogâgău. Toate acestea au fost trecute în patrimoniul Episcopiei Ortodoxe din Cluj. Despre acest fapt a înştiinţat pe protopopul ortodox al Bistriţei, Grigore Pletosu, care, la rându-i, a informat Consistoriul că „ieromonahul Ioachim Bâznog a cumpărat în regiunea Băilor o casă şi terenul aferent cu gândul ca să fie construită o biserică...”[5]. Pe acest teren nu va fi lăsat să construiască biserica de către autoritățile locale și județene.
Totuşi, în anul 1937, pe acest teren va reuşi să ridice biserica cu hramul „Schimbarea la Faţă” părintele Ioan Bunea.
Tot pe acest teren, cumpărat prin jertfa ieromonahului Ioachim Bâznog, în data de 26 Aprilie 2012, Înalt Preasfinţitul Părinte Arhiepiscop şi Mitropolit Andrei, înconjurat de un sobor de preoţi, a pus piatra de temelie la Centrul Misionar pentru Tineret „Preot Profesor Ioan Bunea”. Menirea acestui centru este de a oferi un climat corespunzător în vederea desfăşurării de activităţi non-formale care să permită o perpetuare a educaţiei spirituale a tinerilor.
La data de 6 august 2019, de sărbătoarea „Schimbării la Față”, Î.P.S. Părinte Andrei, Arhiepiscopul Vadului, Feleacului și Clujului și Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, s-a aflat în mijlocul comunității din Sângeorz-Băi, prilej cu care a pus piatra de temelie pentru noua biserică din orașul-stațiune. Lăcașul de cult va purta hramul „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe”, ocrotitorul spiritual al orașului. Inițiatorul acestui demers este preotul Paul Gavriloaie, directorul Centrului Misionar.
Iată că ieromonahul Ioachim Bâznog, pe lângă aceea că a fost acela care a renăscut Ortodoxia pe aceste meleaguri, a lăsat moştenire terenul necesar construirii bisericii de către părintele Ioan Bunea, rămânând loc și pentru biserica nouă, dar şi pentru acest centru misionar care s-a construit, rămânând în amintirea poporului, simplu şi drept-credincios, ca unul căruia i s-a descoperit din plinătatea darurilor primite de la Dumnezeu, pe care nu le-a ţinut „sub obroc”.
[1] Date privind biografia ieromonahului Ioachim Bâznog le găsiţi în: Alexandru Dărăban, Ieromonahul Ioachim Bâznog din Sângeorz-Băi, Bistriţa, Editura Charmides, 2009; Alexandru Dărăban, Ieromonahii Antonie şi Ioachim Bâznog, Brăila, Editura Sfântul Nicolae, 2013.
[2] Arhiva Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului (A.A.V.F.C.), Adresa nr. 2647/10 din 10 octombrie 1920.
[3] Idem, Adresa nr. 39557/1920.
[4] Idem, Adresa 8002/1921.
[5] Idem, Adresa Protopopiatul Ortodox al Bistriţei nr. 2521/763 din 6 septembrie 1921.
Adaugă comentariu nou