Pr. Vasile Beni: Şi totuşi, şi cei din iad se pot mântui

 Un om care a ajuns în iad a început să zidească o biserică   Bisericuța din iad - Arhimandrit Sofronie Saharov

     Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră și în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porții lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar și câinii venind, lingeau bubele lui. Și a murit săracul și a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit și bogatul și a fost înmormântat. Și, în iad, ridicându-și ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam și pe Lazăr în sânul lui. Și el, strigând, a zis: Părinte Avraame, fie-ți milă de mine și trimite pe Lazăr să-și ude vârful degetului în apă și să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie! Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ți aminte că tu ai primit cele bune ale tale în viața ta, iar Lazăr, asemenea, pe cele rele; și acum aici el se mângâie, iar tu te chinuiești. Și, peste toate acestea, între noi și voi s-a întărit prăpastie mare, ca aceia care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată, nici cei de acolo să treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiți în casa tatălui meu, căci am cinci frați, să le spună lor acestea, ca să nu vină și ei în acest loc de chin. Și i-a zis Avraam: Au pe Moise și pe proroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraame, ci, dacă cineva dintre morți se va duce la ei, se vor pocăi. Și i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise și de proroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morţi. (Ev. Luca 16, 19-31)                                                    

    Dragii noştri credincioşi!

        Parabola Bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr, ca şi celelate rostite de Mântuitorul, are menirea de a-i face pe oameni să înţeleagă care este rostul vieţii pe pământ, cum trebuie să trăiască aici, pentru a-şi dobândi mântuirea dincolo.

       Este o parabolă eshatologică, pentru că accentuează îndeosebi asupra destinului omului după moarte, în eternitate, şi asupra elementelor care determină acest destin.

         Prima şi cea mai importantă învăţătură pe care o desprindem din această pildă este faptul că există o viaţă viitoare, o viaţă veşnică, că moartea nu înseamnă realmente sfârşitul existenţei noastre, ci doar trecerea la un alt nivel, la o altă formă de existenţă.

          La fel de important este faptul că această existenţă viitoare este determinată de existenţa noastră de aici, de felul cum ne-am trăit viaţa pe pământ, de modul în care am ştiut să ne pregătim sufletul, prin iubirea de Dumnezeu şi de aproapele, pentru a trăi în veşnicie întru această iubire, împărtăşindu-se cu toţi drepţii şi cu sfinţii îngeri de dragostea lui Dumnezeu în rai.

           Învăţăm că ceea ce pare bun aici, toată bogăţia şi toată slava pe care le avem pe pământ, nu folosesc la nimic dincolo, dacă nu le-am folosit cum se cuvine aici, la fel cum tot ceea ce pare rău, suferinţă, sărăcie pe pământ, se poate dovedi a fi cea mai mare avere, dacă ne păstrăm credinţa în Dumnezeu şi în mila Lui.

          Bogatul cel nemilostiv, care în toate zilele vieţii lui pe pământ se îmbrăca în haine scumpe şi petrecea cu prietenii, ignorându-l pe Lazăr ce cerşea la poarta lui şi ignorând astfel chiar pe Dumnezeu, Care ne porunceşte să-i ajutăm pe cei aflaţi în nevoie, atunci când moare pierde totul şi ajunge în iad.

        Săracul Lazăr, aflat în neputinţă şi sărăcie pe pământ, dar cu nădejde în Dumnezeu, chiar numele său însemnând în ebraică „Dumnezeu ajută”, atunci când trece dincolo este purtat cu alai chiar de către îngeri până în sânul lui Avraam. Situaţia de pe pământ se răstoarnă în lumea de dincolo, şi cel bogat aici se vădeşte a fi sărac şi chinuit, iar cel lipsit aici de bunuri pământeşti se bucură de toate bunătăţile cereşti.

        Greşeala cea mare a bogatului a fost că nu a avut milă de Lazăr, că nu a vrut să-i aline câtuşi de puţin suferinţa, că a fost nepăsător la nevoile aproapelui, cu toate că-i ştia situaţia….

     Ajuns în iad, el cere milă, demonstrând că e conştient de valoarea acesteia, dar pentru că nu a oferit milă cât a fost pe pământ, află de la Avraam că nici el nu mai poate fi miluit, pentru că „o prăpastie mare”, o distanţă de netrecut îi separă pe cei buni de cei răi în lumea de dincolo.

          Un om a ajuns în iad. Deși era un păcătos, îl iubea totuși pe Dumnezeu și voia să se roage și să fie cu El. Așa că s-a hotărât ca să-și zidească o bisericuță. A început el să măsoare locul, ca să-i pună temelia. Văzându-l un drac a venit și l-a intrebat ce face acolo. Omul i-a răspuns: "Vreau să zidesc o biserică în care să mă rog lui Dumnezeu".

       Dracul, când l-a auzit, s-a neliniștit: "Cum să zidești o biserică lui Dumnezeu în iad?!" A încercat să-l împiedice în fel și chip, dar omul a rămas statornic în hotărârea sa și și-a continuat lucrul. Au venit atunci și alți draci. Aceștia au încercat și ei să-l convingă de zădărnicia zidirii unei biserici, dar omul nici pe aceștia nu-i băga în seamă. În cele din urmă, l-au chemat pe însuși Satana. Acesta a căutat în tot chipul să-l încredințeze pe om că nu are rost ceea ce face, vorbindu-i când cu amenințări, când cu vorbe mieroase.

         În cele din urmă însă, văzând că nu poate face absolut nimic să-l oprească, s-a umplut de amărăciune și, împreună cu ceilalți diavoli, l-au luat pe sus și efectiv l-au dat afară din iad!

      Așa și noi, în iadul în care credem că trăim, să ne străduim să clădim constant "bisericuța" lui Hristos prin post și rugăciune și iadul ne va arunca afară, și cu ajutorul și mila lui Dumnezeu, ne va primi în Rai! Amin.

Pr. Vasile Beni