Leo Butnaru: Momentul debutului în presă
Pentru orice scriitor, momentul când şi-a văzut pentru prima oară numele tipărit într-o publicaţie este unul de neuitat.
Ce amintiri aveţi despre momentul când v-aţi văzut, pentru prima oară, numele tipărit într-o publicaţie?
Anchetă realizată de Ilie Rad
– Ad hoc, răspunsul parcă mi-ar fi motivat și... manevrat de imaginea unei acolade sau a unui pandant, ce ar leaga acel început, debutul, de ziua de azi: adică, acum răspunde un scriitor, a cărei vârstă de... pensionare avusese de primă jalonare chiar acea întâmplare: publicarea primelor sale versuri pe 5 mai 1967 în ziarul republican, adică... important, „Tinerimea Moldovei”. Legile sovietice stipulau: pentru scriitor, primul pas spre pensia de peste deceniile, pe care le avea în față, era considerat chiar debutul absolut, indiferent de vârsta autorului. Iar eu eram încă elev în școala medie. Dat fiind că acea lege sovietică a mai avut valabilitate un timp în democratica, deja, independenta Republică Moldova, am profitat de ea în fixarea... prematură a vârstei de pensionare.
Dar cum a fost? În acea zi de vineri, 5 mai 1967 („Tinerimea...” apărea de 3 ori pe săptămână, miercuri, vineri, duminică; apoi, încă din studenție, aveam să fiu angajat cu jumătate de normă în acea prestigioasă redacție, pe atunci, respectând graficul scrierii și apariției ziarului); așadar, în acea zi, prin clasa noastră, a X-a C (conform ordinii alfabetului rusesc eram a X-a... V (B)!), dar și pe hol, prin curtea școlii, prietenul Costică Munteanu umbla entuziasmat, „victorios”, fluturând ca pe un drapel respectivul ziar, „concurenților” din clasele paralele adresându-li-se cu vădită superioritate: „Noi avem un poet, dar voi?!” Pentru mine o altă mare surpriză a fost și mandatul poștal, prin care îmi venise un... onorariu! De 7,2 ruble! Cu ele îți puteai procura cărți. Pentru ca puteți compara, iată unele exemple: în toamnă am devenit student la Universitate, la Chișinău achiziționând și unele volume din colecțiile bucureștene „Cele mai frumoase poezii”, „Poesis”, „Orfeu”, colecția editorială „Luceafărul”, unele din ele la următoarele prețuri: Ruben Dario (24 de copeici), Georg Trakl (22 cop.), Bertolt Brecht (24 cop.), Paul Celan (62 cop.), Arthur Rimbaud (33 cop.), Alain Bosquet (53 cop.)... Adică, acele excelente 6 cărți, pe care le am și azi în bibliotecă, m-au costat 2,18 ruble. Iar dacă mai plusai la 7 ruble-onorariu altele 3-4, puteai să te alegi cu o pereche de pantaloni evazați (pantaloni-clopot). Prima mea bursă la facultate a fost de 38 de ruble. Însă eu eram printre cei care, cu o atare remunerare, nu prea o scoteam la capătul lunii, fie și din motivul că nu departe de căminele universității se afla o celebră, pe atunci, cafenea „Trandafir” a semi-boemei. De unde, printre studenți, se iscau scrisori trimise acasă, la țară, cu... aluzia: „Dragi părinți, trimiteți ceva la dinți!”
S-a întâmplat ca, în pofida atâtor lucruri pierdute pe durata tinereții și a vârstelor ce i-au urmat, într-o mapă să se păstreze și decuparea acelor versuri de la început de florar 1967, fluturate a oarece izbândă prin clasa terminală a școlii. Ele mi-au înlesnit accesul la facultatea la care, pe lângă necesarele acte și, bineînțeles, eventuala trecere a examenelor, se cerea și o recomandare specială, girul din parte unei redacții. „Tinerimea Moldovei” mi-a oferit-o, iar mie îmi plăcea că studiam jurnalism și filologie, mai ales după ce întâlnisem la Kant ideea că filologia e „știință despre instrumentele erudiției”. Și a scrisului, a literaturii, aș mai adăuga.
Adaugă comentariu nou