Pelerinajul invizibil (II)

,,să ne vedem aici, să aduceți fiecare de mână și alți frați și surori, iubiți ai voștri, la izvorul milelor și al mângâierilor de la Nicula;” (Episcopul Iuliu Hossu - 1948)

 

În fiecare an,

în ziua de 14 august,

începând cu anul 1949,

pelerini invizibili

urcă spre Mănăstirea Nicula,

pe drumul șerpuind rebrenian,

prin mijlocul satului.

Ei trec prin tunelul olfactiv

,,săpat” de localnici

în aerul prăvălit

de la Mănăstire

peste buchetele de busuioc

din fața porților.

În fruntea lor, Episcopul Iuliu Hossu

cu Biblia de la Blaj

în mâinile sale oprite

în lațul cătușelor,

cu gratiile închisorii din Sighet,

în spate,

ca niște uriașe aripi,

deschide cu lacrimi și cu sânge

drumul spre Mănăstirea Lui,

ca o intrare în altar,

grăbit să retrăiască

,,sufleteasca îmbrățișare

cu zecile de mii”,

a credincioșilor.

În urma Lui,

sufletele pelerinilor

culeg ,,Setea de mângâiere”

a Măicuței Preasfinte.

,,-Sunt prezent și anul acesta

și până la sfârșitul veacurilor

la izvorul milelor

și al mângâierilor de la Nicula”,

le spune Episcopul.

Șirul pelerinilor

udă sonor,

cu alese cântece mariane,

dealurile pe care se odihnesc

pădurile  bătrâne, lanurile de porumb, turmele de oi.

La poarta Mănăstirii,

starețul Leon Manu,

fugit din închisoarea din Gherla,

îi întâmpină pe pelerini.

Episcopul întărește

cu o lacrimă de sânge

zidurile vechii Biserici greco-catolice,

în pântecele căreia sălășuiește

icoana făcătoare de minuni

a Maicii Domnului.

Mai sus de Biserică,

chiliile călugărilor greco-catolici,

lăsate în intenționată ruină,

primesc binecuvântarea

rămânerii lor în picioare,

ca o dovadă că adevărul

nu poate fi falsificat.

,,-Ne-au cotropit Mănăstirea

frații noștri,

,,cu secea și cu ciocanul”.

         Au clădit aici

          Biserică mare

a cărei răsuflare,

într-o zi a divolului,

va spulbera Biserica noastră.

Probabil că vor și ei

să se adape la izvoarele Romei,

fiindcă doi Papi

au declarant Mănăstirea Nicula

loc al indulgențelor plenare”,

adaugă Episcopul,

pregătit pentru Liturghia durerii.

Copacii bătrâni,

de pe dealurile preajmei,

recunosc glasul Arhiereului,

mai păstrează în trunchiurile lor

testamentul eternului său crez:

,,Credința noastră este viața noastră”.

În după-amiaza zilei de 15 august,

pelerinii invizibili

pleacă spre casele lor.

Episcopul deschide catalogul

,,tăriei în credință”

și-i trece pe urmașii săi

în rubrica absențelor,

trimite aburii ultimei sale dorințe,

 ca un nor roditor

și peste cei care

au zăvorât trecutul

după zidurile Clujului:

,,Lupta mea s-a sfârșit!

Lupta voastră continuă!

Duceți-o până la sfârșit!”

Apoi Episcopul

se retrage în visele celor

care mai păstrează în ei

dorul de Nicula.

 

                     Ion Radu Zăgreanu