Preotul Vasile Beni: Necazul și suferința ne învață cum să ne rugăm. Când suntem sănătoși uităm sau nu ne facem timp să-I mulțumim Bunului Dumnezeu!

Cine i-a învățat pe cei zece leproși să se roage zicând: ,,Iisuse, Învățătorule, miluiește-ne!”. Răspunsul este simplu: necazul și suferința!

Când suntem sănătoși uităm sau nu ne facem timp să-I mulțumim Bunului Dumnezeu!

     Textul Evangheliei duminicii a 29-a după Rusalii: „În vremea aceea, intrând Iisus într-un sat, L-au întâmpinat zece bărbați leproși, care au stat departe și care au ridicat glasul, zicând: Iisuse, Învățătorule, miluiește-ne! Și, văzându-i, El le-a zis: Duceți-vă și vă arătați preoților. Dar, pe când ei se duceau, s-au curățit. Iar unul dintre ei, văzând că s-a vindecat, s-a întors, cu glas mare slăvind pe Dumnezeu. Și a căzut cu fața la pământ la picioarele lui Iisus, mulțumindu-I. Iar acela era samarinean. Și, răspunzând, Iisus a zis: Oare nu zece s-au curățit? Dar cei nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta, care este de alt neam? Și i-a zis: Ridică-te și du-te! Credința ta te-a mântuit!( Luca 17, 12-19).

                           Dragii noştri credincioşi!

 Una dintre cele mai înspăimântătoare boli care secera viaţa oamenilor în vechime era lepra, o boală molipsitoare care se manifestă prin putrezirea cărnii, astfel încât cel atins de lepră trebuia să stea izolat de ceilalţi oameni în aşa zisele ,,leprozerii” care erau, de obicei, la marginea cetăţii şi nimeni nu avea voie să se apropie la o distanţă mai mică de opt paşi de cel bolnav.

Această minune ne dă totuşi prilejul să ne întrebăm dacă şi în practică, în viaţa de toate zilele, în viaţa noastră, suntem dintre cei nouă sau ca acela unu? Cred că e cazul ca fiecare din noi, în glasul propriei noastre conștiințe, acolo unde se judecă drept, nefăţarnic şi nemincinos, să ne punem acum această întrebare şi să ne facem în taină, cu luciditate, cu sinceritate şi cu onestitate acest exa­men personal.

        Cum se comportă un om care are nevoie de ajutor? Sfânta şi dumnezeiasca Evanghelie ne spune cum cei zece leproşi „au ridicat glasul, zicând: „Iisuse, Învățătorule, miluiește-ne!” Şi noi, nu de puţine ori, am strigat către Domnul zicând: „Doamne, strigat-am către Tine, auzi-Mă, Doamne, când strig către Tine” sau „Ridicat-am ochii mei la ceruri de unde va veni ajutorul meu, ajutorul meu de la Dumnezeu Cel ce a făcut cerul şi pământul”.

     Este foarte important ca atunci când ne rugăm să fim stăruitori, insistenţi în rugăciunile noastre. Dacă ne gândim la părinţii Maicii Domnului, Sfinţii Ioachim şi Ana, dar şi la părinţii Sfântului Ioan Botezătorul, Zaharia şi Elisabeta care, deşi erau înaintaţi în vârstă şi nu aveau copii, au continuat să fie stăruitori în rugăciunile lor, împlinindu-se cuvintele Sfintei Scripturi că ceea ce este cu neputinţă la oameni este cu putinţă la Dumnezeu.    

Iar atunci când cererea noastră este mai mare sau mai importantă și efortul nostru de rugăciune să fie mai consistent, pentru că Mântuitorul spunea: „Cereţi şi vi se va da; căutaţi şi veţi afla; bateţi şi vi se va deschide. Că oricine cere ia, cel care caută află, şi celui ce bate i se va deschide” (Matei, 7-7,8). 

        Dreptul Iov s-a îmbolnăvit de lepră și a avut de trecut prin necaz, dar a rostit cuvinte memorabile: „Gol am ieșit din pântecele mamei mele și gol mă voi întoarce în pământ! Domnul a dat, Domnul a luat; fie numele Domnului binecuvântat!"… „Dacă am primit de la Dumnezeu cele bune, nu vom primi oare și pe cele rele?" Și în toate acestea, Iov n-a păcătuit deloc cu buzele sale” (Iov 2,10). 

         De ce trebuie să fim recunoscători bunului Dumnezeu? Împăratul şi psalmistul David vorbind de toate binefacerile primite de la Dumnezeu se întreabă în Psalmul 115, 3: „Ce voi răsplăti Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?”

     Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă că „Dumnezeu cere recunoştinţa noastră nu fiindcă are trebuinţă de ea, ci pentru a ne face vrednici de daruri mai mari din partea Lui. Cine mulţumeşte, acela câştigă mila Domnului, cu înzecit prisos, cu tot mai spornică dobândă”.

         Cât de recunoscători trebuie să-I fim fiecare Mântuitorului Iisus Hristos care, în timp ce a fost pe pământ alături de noi, a luat asupra-Şi toate neputinţele noastre: „Mergeţi şi spuneţi lui Ioan cele ce aţi văzut şi aţi auzit, că orbii văd, şchiopii umblă, leproşii se curăţesc, surzii aud, morţii înviază, săracilor li se binevesteşte“, (Luca 7, 22), ca, în finalul misiunii sale pe acest pământ, să se jertfească pentru mântuirea noastră.

            Noi suntem datori să-I mulţumim lui Dumnezeu pentru binefacerile revărsate asupra noastră, neîncetat: „Daţi mulţumire pentru toate, căci aceasta este voia lui Dumnezeu, întru Hristos Iisus, pentru voi” (I Tesaloniceni 5, 18), căci „Toată darea cea bună şi tot darul desăvârşit de sus este, pogorându-se de la Părintele luminilor, la Care nu este schimbare sau umbră de mutare“ (Iacov 1, 17).

           Până şi Natura, întregul Univers sunt recunoscătoare Creatorului, păstrând ordinea pe care Acesta a instituit-o. Şi animalele, şi păsările sunt recunoscătoare: „Boul îşi recunoaşte stăpânul şi asinul ieslea domnului său, dar Israel nu Mă cunoaşte, poporul meu nu Mă pricepe“ (Isaia 1, 3).

Concluzionând să nu uităm să-I cerem ajutorul Bunului Dumnezeu, dar totodată să-I și mulțumim pentru binefacerile primite.

Să-I mulțumim lui Dumnezeu că este bun și îndurat,

Și câte noi cerând la El, ne-a ascultat și ni le-a dat.

Prezența Lui e peste tot; ne vede și ne-aude.

Cerșind la bunătatea Lui, ne dă cu mult mai multe.

Ne vede gânditori de ziua următoare și ne întrebăm: Cum va mai fi?

Și El ne spune tare: Eu sunt cu voi în fiecare zi

Ne însoțește peste tot, de-a pururi cu noi este

Ne pune-n față ce dorim, și El ne dă de veste.

Ne-nseninează atunci când ne e lumea mai urâtă

Ne mângâie atunci când viața e mohorâtă.

Și poposește lângă noi, vorbind cu noi în șoaptă.

El ne ridică din nevoi, ne ceartă și ne iartă. Amin.

Pr. Vasile Beni