Olimpiu NUȘFELEAN: 1 Mai de luat în seamă

1 Mai a fost statornicită ca Ziua internațională a muncii, fiind, după expresia curentă, un omagiu adus muncitorilor și mișcărilor muncitorești din întreaga lume pentru lupta lor istorică în vederea obținerii unor drepturi sociale și economice. Desigur că ideologia comunistă a excelat în a-i conferi o aură politică, în lumina căreia se făcea tot felul de eforturi pentru idealizarea partidului unic și a conducătorului acestuia. Mișcarea (pseudo)revoluționară din `89 a spart balonul unor asemenea aspirații și a modificat așteptările unei asemenea sărbători. În România, 1 Mai a devenit o sărbătoare a relaxării, păstrîndu-se din tradiția recentă (!) doar micii și berea. Românii merg fie la mare, fie la munte, la pădure sau pe marginea șoselelor, dar cu toții cam la tradiționalul grătar… Momente de omagiere a zilei – ioc!

De 1 Mai, oamenii fug, care cu ce și încotro pot. Fug de clișee, de obligații, de virtuale solicitări, inclusiv de gîndul la muncă. Se relaxează cu toții, inclusiv și cei care își petrec viața prin baruri de fițe – spus generic. Trăim într-o țară liberă și democrată. Nu mai vrem să ne afirmăm într-o sărbătoare sechestrată de ideologie. Vrem să ne mișcăm liberi de toate și nimic mai mult. Dar 1 Mai este o sărbătoare cu totul liberă de tendințe obscure? E oare greșit să ne gîndim puțin la semnificație ei în actualitate?
Conducătorii țării se socotesc bine cînd ne mai acordă o zi liberă, sau asociază anumite zile cu semnificații precise pentru a mai relaxa agenda muncii. Motivul principal ar fi crearea unor posibilități de a ne mai elibera de stres. Pentru că sîntem, după cum se vede… cu ochiul liber, un popor stresat. Ciudat că se întîmplă asta într-o societate… liberă. Dar stresul nostru principal de la ce vine? De la muncă, voi zice imediat, deși unii dintre cititori vor zică că enunțul meu e un sofism. Păi munca ne stresează obligîndu-ne să mîncăm în grabă (înainte de a merge la „serviciu”), să alergăm cu copiii la școală, să ne îndurerăm că nu ne oferă destul bani pentru casă și mașină, să stăm pînă noaptea la șaibă, sau pe ordinator, să evaluăm constant relațiile cu șefii ș. a. m. d.
Cei care s-au bătut pentru instituirea zilei de 1 Mai (muncitoresc!...) au făcut-o pentru reducerea programului de lucru, în fabricile care, în vremea aceea, luau avînt. Pe data de 1 mai 1886, în Chicago, membrii Federației Sindicatelor din Statele Unite și Canadei (precursoarea Federației Americane a Muncii) au ieșit în stradă și au cerut introducerea unei rezoluții care stipula ca: „8 ore să constituie ziua legală de muncă”. Au fost lupte dure ale sindicaliștilor, care s-au extins. Se ajungea la ziua de muncă de 15 ore, ceea ce devenea inadmisibil. Social-democrații afiliați la așa-numita Internațională a ll-a au stabilit, la Paris, ca ziua de 1 mai să fie o zi internațională a muncitorilor. Europa a îmbrățișat această aspirație și a bătut-o în cuie. Nu intrăm în amănunte. Azi, bătăliile acestea își cam pierd semnificația în sfîrîitul de mici. Învățăm să ne batem mai mult pentru o zi de relaxare decît pentru o zi de muncă bine definită.
De fapt, șefii noștri chibzuiesc cum să ne mai îmbuneze cu o zi liberă, ca să mai uităm de grijile pe care tot ei ni le aduc pe cap. Nu se gîndesc cum să pună în balanță munca depusă de noi și stresul generat de viața marcată de munca propriu-zisă. Cărui patron – cînd e cazul, desigur – îi poți spune că ți-e cam greu să stai peste orele de program? Adunările de cetățeni se constituie mai ales în mitinguri electorale, nu pentru redefinirea conceptului (și condițiilor) muncii într-o societate aflată în progres continuu. Există o legislație a muncii, superioară, cred, celei din secolul al XIX-lea, dar cine mai are grijă de ceea ce face omul (obișnuit) la muncă?
Conceptul care definește „munca” e în transformare, poate în ameliorare, într-o societate în care inteligența artificială și roboții acoperă sfere tot mai largi de activitate, dar omul, beneficiar categoric al proprie munci, se vede lăsat tot mai mult la voia întîmplării, împins în tot felul de hățișuri existențiale. Un gînd despre rolul muncii în societatea de azi n-ar trebui să fugă de noi într-o zi definită ca fiind a muncii.