Povestea Cascadei Bistriței. Amintiri evocate de domnul prof. dr. Mircea Gelu Buta

                „Toate lucrurile care sunt pline de amintiri degajă o visare care te îmbată și care te face să mergi rătăcind mult timp.” (Victor Hugo)

            Domnul  prof. dr. Mircea Gelu Buta a oferit celor prezenți la Biblioteca Județeană Bistrița-Nădăud, în după-masa dogoritoare a zilei de joi, 20 iunie 2024, o frumoasă „rătăcire” pe cărarea și în căutarea „timpului pierdut”. Spun pierdut referindu-mă doar la un număr de ani, la acel timp rotitor, și nu la cel rostitor, cel care este esența ființării și a devenirii. În sala „Grigore Scridon” a Bibliotecii Județene, omul de cultură Mircea Gelu Buta, împreună cu doamna Felicia Voica, au creat un moment și un loc de întâlnire a multora dintre intelectualii Bistriței, oameni de valoare ai orașului nostru, cei care reprezintă Bistrița veche, autentică, și care au privit cu nostalgie înspre locuri, spații care rămân în memoria colectivă și în cea afectivă, cum este Cascada Bistriței. Evenimentul a fost organizat de către Biblioteca Județeană „George Coșbuc”, Bistrița-Năsăud, Rotary Club Bistrița și Asociația Culturală „Constantin Pavel”, Bistrița, iar tema acestuia a fost: „CASCADA BISTRIȚEI -Amintiri”. Gazda și amfitrionul activității culturale a fost domul director al Bibliotecii Județene, pr. Ioan Pintea.

            Directorul Bibliotecii Județene, pr. Ioan Pintea, îl numește pe domnul prof. Mircea Gelu Buta, în cuvântul de prezentare, un depozitar valoros al atâtor amintiri. Referindu-se la aducerea-aminte, face trimitere la zicerile Sfinților Părinți, arătând și faptul că mintea noastră este o expoziție a ceea ce ne-a marcat viața: oameni și anumite locuri. Iar dacă amintirea este și un modus vivendi oarecum, Cascada Bistriței semnifică tinerețe sau retrăirea acesteia pentru mulți dintre cei adunați la eveniment.

            Înainte de a face o incursiune în istoria locală a Bistriței la începutul sec. XX, domnul prof. dr. Gelu Buta mulțumește domnului director Aquabis, Ioan Șandru, și doamnei director Adina Neamțiu pentru sprijinul acordat și oferă spre audiție un cântec compus de către Sandy Deac, membru al trupei  „Desperado”,  pe versurile semnate de către domnia sa, „Odă Bistriței”.Cântecul s-a potrivit „mănușă” cu prilejul întâlnirii, fiindcă aducerea-aminte este precum o muzică ce vine de undeva, de departe, și se așează în eternitate. Prezentarea începe cu o imagine idilică a târgului Bistriței, format din case gospodărești, „printre care râulețul gâlgâie în jgheaburi de lemn, pe marginea străzii, și, dimineața, și seara, slujnicele bat rufele glumind cu cătanele ieșite la plimbare.” (Nicolae Iorga).

            Informațiile valoroase, interesante și neștiute pentru noi, cei care nu am avut bucuria de a gusta din farmecul acelor vremuri, despre sistemul de alimentare cu apă al orașului, despre aducțiunea de apă de la Cușma, despre construcția apaductului (Puntea Ghinzii) și despre aspectul central al evenimentului, adică barajul de beton, cunoscut de către bistrițeni sub numele de „Cascada”, ce a fost construit în anul 1906, pe albia râului Bistrița, în partea de sus a orașului, se împletesc într-un mod savuros cu evocarea zilelor în care tinerii Bistriței se „integrau cu natura, inima lor făcându-i să plutească în exaltări duioase.” Toți cei prezenți în sala de conferințe „Vasile Scridon”, în special cei aflați la a doua tinerețe, zâmbesc nostalgic, lăsându-se purtați de amintirile acelor zile însorite de vară în care grupuri de tineri, adulți și copii se îndreptau înspre Cascadă, deoarece aceasta, fiind o aglomerare de baraje, bazine, canale construite deasupra rupturii în marna albiei râului Bistrița la 3 km în amonte de oraș, a devenit locul preferat pentru plajă al bistrițenilor. Domnul prof. M. G. Buta se întreabă retoric, șăgalnic oarecum, ce îi atrăgea mai mult: bucuria scăldatului sau siluetele frumoaselor domnișoare pe care le admirau pe ascuns. Plaja, scăldatul, partidele de polo, de volei sau de tenis cu piciorul, precum și săriturile de la 7 metri în cascada Bistriței, făceau din zilele de atunci momente unice, în care se simțeau fericiți fără să știe uneori sau să se întrebe de ce. „Bucățile de cer” care se reflectau prin frunzișul copacilor și se reflectau în apa Cascadei, zilele însorite, nopțile lungi și „dragostea zvăpăiată” creau acele momente în care îți ești suficient ție însuți și „nu îți mai trebuie nimic în afară de ceea ce ești”.

            Pe lângă rolul în alimentarea cu apă a orașului, cascada a devenit sursă de inspirație pentru diferite domenii artsitice, cum ar fi pictura. Doamna Felicia Voica este artistul plastic ce a surprins frumusețea cascadei într-un minunat tablou, intitulat:„Cascada Bistriței.”

Făcând un salt peste timp  în zilele de astăzi, domnul director Ioan Șandru însoțește imaginile derulate pe ecran cu informații și explicații prețioase despre ceea ce a devenit cascada în prezent. Unii dintre invitați au ținut să poposească pe calea amintirii, rememorând, spre deliciul sau bucuria celorlalți, momente de neuitat legate de „Cascada Bistriței”. Toate evocările au avut același gust dulce al unor vremuri care, stocate în amintire, devin edevărate icoane ale timpului trecut. Domnul Radu Crișan a etichetat într-un fel edenic Cascada, numind-o un „Rai” al bistrițenilor de atunci.

Povestea adevărată a „Cascadei Bistriței” spusă de către domnul prof. dr. Mircea Gelu Buta și completată de către aleșii săi invitați dovedește că unele amintiri sunt mândria, bucuria noastră, altele sunt cinstea noastră, însă unele sunt mai frumoase și mai interesante decât toate poveștile, deoarece ne contopim cu ele și ne aduc surâsul fericirii pe buze.

„Amintirea e o seră a fericirilor trecute.” (Lucian Blaga)