Din "Fântâna darurilor"

Pr. Alin Ciprian Cîndea: Să iubim necondiționat

Dum, 09/29/2024 - 08:06

Pr. Alin Ciprian Cîndea, preot al Misiunii Greco-Catolice din Paris

View the full image

„Fiţi milostivi, precum şi Tatăl vostru este milostiv” (Luca 6,36). Prin acest îndemn Mântuitorul ne invită să deschidem poartă sufletului spre adevărata esență a iubirii creștine: iubirea fără așteptări, oferită tuturor, chiar și celor care ne rănesc sau nu ne pot răsplăti. Iubirea creștină nu se limitează la cei apropiați sau la cei care ne oferă ceva în schimb; ea se extinde chiar și asupra vrăjmașilor noștri.

Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Adevărata caritate este aceea care nu așteaptă nimic în schimb, căci îndurarea lui Dumnezeu este cea care ne oferă toate fără a ne cere ceva.” Să privim și noi cu ochii milostivului Tată Ceresc. El, care „este bun cu cei nemulţumitori şi răi”, ne învață că dragostea nu trebuie condiționată, nici binele, ci trebuie să fie un dar pur, total gratuit, ce izvorăște din inima transformată de harul divin.

Nu putem să-l iubim cu adevărat pe Dumnezeu dacă nu ne iubim aproapele, pentru că aproapele nostru este fața vizibilă a Domnului, față de care suntem chemați să fim milostivi, la fel cum Dumnezeu este milostiv față de noi. Așadar, iubirea adevărată nu este o emoție trecătoare, ci un act conștient și deliberat de a face binele, fără a aștepta nimic în schimb.

„Iubiți pe vrăjmașii voștri” (Luca 6,35) pare a fi una dintre cele mai dificile porunci ale Evangheliei. Tertulian, marele apologet al creștinismului timpuriu, scria: „Iubirea pentru vrăjmași este semnul distinctiv al adevăraților creștini, pentru că aceasta demonstrează că natura noastră umană, imperfectă și limitată, a fost transformată de iubirea lui Dumnezeu.” În această iubire pentru vrăjmași, creștinul își depășește limitele omenești, reflectând mila divină care nu face deosebire între cei buni și cei răi.

Iubirea este măsura prin care se cunoaște credința noastră. Dacă iubim doar pe cei care ne iubesc, ne arătăm limita umană, dar când iubim pe cei care ne disprețuiesc, ne apropiem de inima Tatălui Ceresc, care iubește fără măsură. Astfel, suntem chemați nu doar să iubim, ci să iubim la fel cum Dumnezeu ne iubește, fără a căuta răsplata imediată sau recunoașterea umană.

Această chemare la iubire milostivă este o invitație la sfințenie. Sfințenia nu constă doar în evitarea păcatului, ci în a trăi în iubirea care se dăruiește fără rezerve. Sfântul Ioan al Crucii spune: „La sfârșitul vieții, vom fi judecați după cum am iubit.” Așadar, fiecare act de iubire, fie el mic sau mare, este un pas pe calea mântuirii, o reflecție a iubirii infinite a lui Dumnezeu pentru noi.

Iubind necondiționat, devenim „fiii Celui Preaînalt” (Luca 6,35), asemănându-ne tot mai mult cu Dumnezeu, care „este bun cu cei nemulţumitori şi răi”. Acesta este modelul de iubire pe care creștinul este chemat să îl urmeze. Căci, în final, milostivirea ne aduce nu doar pace sufletească, ci și comuniune deplină cu Dumnezeu.

Fiecare act de iubire necondiționată ne conduce mai aproape de Adevăr, de Calea pe care ne-a deschis-o Cristos.