Părintele Radu Liviu Roșu: Rugăciunea și meditația - ghidul abstinenței de zi cu zi

”Deși nevoile mele mă determină să mă rog, atunci de-abia ajung conștient de nevoia mea cea mai mare: de a mă întâlni cu Dumnezeu Însuși” – Philip Yancey

Rugăciunea a preocupat de-a lungul timpului mai ales pe oamenii duhovnicești dar nu numai. Adeseori s-au ridicat întrebări ”Ce este rugăciunea și cum se naște ea?” ”Avem nevoie de rugăciune?” ”Mă pot ruga mereu?” ”Este necesară o practică constantă a rugăciunii?”, etc. Rugăciunea pentru orice om este convorbirea personală și conștientă cu Dumnezeu, înălțarea spiritului și a inimii către Dumnezeu, sursa însemnătății și a puterilor sale, oglinda sufletului și exemplele ar putea continua.

Este felul nostru de a intra în legătură cu Dumnezeu. Rugăciunea este funia care ne ține agățați de Dumnezeu, este înălțarea mintii și a inimii către Dumnezeu.

Rugăciunea se naște din conștientizarea faptului că lumea în care trăim nu este pur și simplu bidimensională, hotărnicită între categoriile timpului și spațiului. Ea se naște atunci când descoperim că în lume există profunzimi, că nu suntem înconjurați numai de realități văzute și că suntem înconjurați și de realități nevăzute. Această lume nevăzută este atât prezența lui Dumnezeu, realitatea absolută, sublimă, cât și adevărul nostru cel mai profund.

Primul lucru când începem rugăciunea este recunoașterea a ceea ce suntem, că avem nevoie de Dumnezeu și că nu putem trăi o viață normală fără El. Rugăciunea noastră trebuie să fie urcușul nostru smerit spre Dumnezeu, momentul în care ne întoarcem cu fața către El, de aceea este necesar să dăm dovadă de evlavie, de predare totală în mâinile Lui, să ne apropiem cu frică, cu atenția și cu seninătatea noastră.

Când începem rugăciunea îi cerem, de fapt, lui Dumnezeu să facă ceva cu noi ca să devenim capabili de a-L întâlni, iar întâlnirea are un rol central pentru rugăciune. Totul este întâlnire, atât în Scriptură cât și în viața de zi cu zi.

Această întâlnire are întotdeauna doi poli: întâlnirea cu Dumnezeu și în El cu creația, și întâlnirea cu omul, în adâncimile sale înrădăcinate în voința creatoare a lui Dumnezeu. Ea este personală deoarece fiecare dintre noi trebuie să o trăiască el însuși, nu o putem trăi la a doua mână. Este unică pentru că fiecare suntem irepetabili, iar fiecare persoană îl cunoaște pe Dumnezeu în felul său propriu.

În rugăciune este necesar să fim sinceri deoarece sinceritatea ne aduce o inimă curată și senină. Este una din condițiile esențiale ale rugăciunii. Reculegerea vine în completarea rugăciunii, deoarece ne oferă o perspectivă a zilei pe care o trăim și ne îndeamnă să reflectăm serios la modul nostru de a ne comporta în relația noastră cu Dumnezeu și cu semenii.

În practicarea rugăciunii avem nevoie și de umilință, care provine din latinescul ”humus” și înseamnă pământ roditor, fertil. Fără umilință, rugăciunea se transformă în autosuficiență și duce la mândrie și îngâmfare, la fel cum s-a petrecut în Pilda Vameșului și Fariseului, când rugăciunea fariseului s-a transformat într-o îndreptățire în fața lui Dumnezeu, ceea ce a atras mânia Lui. Doar o rugăciune umilă aduce roadele bogate.

Pe de altă parte, rugăciunea trebuie făcută cu multă râvnă și nu de musai, pentru a duce la îndeplinire o sarcină. Râvna și dorința intensă de a ne ruga ne ferește de formalisme care ne îndepărtează de Dumnezeu, deoarece o rugăciune formală nu aduce roade.

De obicei când ne rugăm este necesar să credem că Dumnezeu ne ascultă rugăciunea, chiar dacă nu o împlinește întotdeauna după cum ne așteptăm noi. Avem mare nevoie de credință și de încredere pentru ca rugăciunea noastră să devină stăruitoare și să nu o abandonăm dacă Dumnezeu ”întârzie” să răspundă la ea.

De aceea este necesar să perseverăm în rugăciune, și nu putem face aceasta decât depășindu-ne obstacolele interioare. Exemplul cel mai elocvent este Paraliticul din Evanghelie care contrar condiției sale nu și-a pierdut credința și a mers mai departe cu nădejde și rugăciune sperând să fie vindecat.

Pentru ca rugăciunea să fie făcută cu gândul și inima la Dumnezeu avem nevoie de anumite momente de pregătire, deoarece, spre exemplu, nu este indicat să ne punem la rugăciune după ce am stat două ore pe rețelele de socializare, sau după ce am vizionat vreun film de acțiune, deoarece riscăm ca mintea noastră să nu se poată aduna pentru a simți rugăciunea.

În acest sens este necesar să recurgem la meditație care nu este altceva decât pasul nostru în lumina soarelui. Meditația este un proces  mental activ care ne aduce în starea de rugăciune și de contemplare a lui Dumnezeu și mai ales ne aduce mintea în realitatea prezentă.

A fi și a sta cu Dumnezeu înseamnă să fi conștient de acest lucru și să nu-ți lași mintea să colinde prin alte locuri. Mântuitorul Hristos spune: ”Rămâneți în mine și eu în voi. După cum mlădița nu poate aduce rod de la sine dacă nu rămâne în viță, tot la fel nici voi” (In 15,4).

În viața noastră de zi cu zi sunt o mulțime de situații în care nu avem altceva de făcut decât să așteptăm, iar dacă suntem disciplinați vom putea să ne concentrăm repede asupra gândurilor noastre. Este necesar să învățăm să facem aceasta obligându-ne gândurile să se alipească de un singur subiect și să lase orice altceva la o parte. Acest lucru se face prin exercițiu și antrenament, de obicei acest lucru ne conferă o stare de nerisipire a minții, în ciuda activității pe care o desfășurăm.

Adesea reflectăm asupra unui anumit aspect și trecem cu ușurință la altul, ceea ce este greșit de vreme ce am văzut că este nevoie de mult timp pentru a ne aduna în noi înșine. Alegând un text zilnic asupra căruia să medităm până când vom fi epuizat toate posibilitățile intelectuale și emoționale, și mulțumită citirii și recitirii cu luare aminte vom reuși să ne însușim o nouă atitudine.

Adesea, meditația constă doar din examinarea textului, răsucirea acelor cuvinte adresate de Dumnezeu nouă, iar în acest proces chiar dacă ni se pare că nu am găsit o bogăție intelectuală deosebită, noi ne-am schimbat. Nu este dobândirea unei capacități mentale superioare,  nici a unei performanțe intelectuale, nici o mostră de gândire fermecătoare.

Meditația trebuie să fie o cugetare sinceră sub călăuzirea lui Dumnezeu și îndreptată către El. Ar trebui să ne ajute să extragem concluzii despre cum trebuie să trăim. Meditația ne este de folos mai ales la predarea în mâinile lui Dumnezeu.

Indiferent de ce alegem pentru meditație este necesar să stabilim un obiectiv adevărat pentru că scopul meditației este de a înțelege un adevăr. Meditația este o activitate de gândire, în timp ce rugăciunea este respingerea oricărui gând. Este o neghiobie să cugeți despre Dumnezeu și să uiți că te afli în prezența  Lui, de aceea este o primejdie de a înlocui această întâlnire cu Dumnezeu cu meditarea la El.

Rugăciunea este în mod fundamental a sta față în față cu Dumnezeu, străduindu-te conștient a sta adunat în tine și cu totul nemișcat în prezența Sa – nu este ușor. Această statornicie poate fi dobândită de omul pentru care iubirea de Dumnezeu este totul, și care se abandonează pe sine lui Dumnezeu

Prețuiți viața și alegeți să nu vă pierdeți!!

Cu Har și Bucurie, al vostru umil prieten, Pr. Roșu Radu Liviu!