Părintele Vasile Beni: Timpul, gândul și moartea sunt trei lucruri ce nu pot fi oprite

Doi evrei s-au certat pentru o bucată de pământ şi pentru că nu s-au înţeles au mers la Rabin să le facă dreptate. Iar Rabinul le-a spus: ,,Pământul nu este al nostru, ci noi suntem ai pământului”.     

Textul Evangheliei la Duminica 26-a după Rusalii: ,,Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belşug ţarina. Şi el cugeta în sine, zicând: Ce voi face că nu am unde să adun roadele mele? Şi a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele şi mai mari le voi zidi şi voi strânge acolo toate roadele mele şi bunătăţile mele; şi voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăţi strânse pentru mulţi ani; odihneşte-te, mănâncă, bea, veseleşte-te. Însă Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Şi cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Aşa se întâmplă cu cel ce-şi adună comori pentru sine însuşi şi nu se îmbogăţeşte în Dumnezeu”(Lc.12,16-21).

                                       Dragii și bunii noștri credincioși!

        Am dat ca titlu la meditația textului evangheliei de astăzi că timpul, gândul și moartea sunt trei lucruri ce nu pot fi oprite pentru că: timpul se scurge, gândul ne poartă pretutindeni, iar moarte ne oprește.

             Nimic nu poate garanta omului că va mai trăi un an sau o zi. Numai Dumnezeu ştie momentul în care sufletul nostru va fi luat la ceruri, de aceea trebuie să fim pregătiţi în orice clipă pentru a ne încheia socotelile cu această viaţă, mai ales că nu luăm nimic cu noi dincolo, indiferent de rangul şi de bogăţia pe care o avem.

     Vrednicul de amintire și de pomenire, Mitropolitul Bartolomeu spunea într-una din predicile sale că: „Moartea este singura noastră certitudine dintr-o viaţă de om!”  Pentru că, fie că vrem, fie că nu vrem, fie că ne place, fie că nu ne place, cu toții ne îndreptăm spre viața veșnică pentru că ,,Rânduit este omului odată să moară și după aceea să fie judecat ne spune Sfânta Scriptură (Evrei 9,27), iar poetul Mihai Eminescu în versuri zice: „De-am fi din zei coborâtori / C-o moarte toți suntem datori /Pentru că toți se nasc spre a muri /Și mor spre a se naște”. Pe cărările întortochiate ale vieții întâlnim atâtea semne și indicatoare, care la urmă se sfârșesc cu crucea de la mormânt.

„Așa e scris în cartea vieții / De la întâiul leagăn la morminte 

Să treacă lutul prin durerea morții / Iar sufletul să meargă înainte”.

       Viața este un dar de la Dumnezeu, dar pe care la vremea rânduită ni-l cere înapoi. „Vreme este a te naște, vreme este a muri” (Eclesiast 3,2). Vorbind despre viață, Petre Țuțea spune: „De la o vreme fiecare zi în plus este un cadou”.

        Viața în general și viața în particular este punctată, din vreme în vreme, cu momente mari și unice. Unul din aceste momente unice este moartea. Dacă ascultăm vântul, acesta ne șoptește „că viața este suflare de vânt”(Eclesiastul 2,17).

          Dacă urmărim umbra, ea ne arată ,,că umbră trecătoare este viața noastră”(Înțelepciunea lui Solomon 2, 5).

   Dacă privim florile, ele ne spun cu Iov din Biblie: „Omul… ca și floarea, el crește și se veștejește..și e fără durată”(Iov 14, 2).

     Dacă ne aruncăm privirea spre cer, stelele ne asigură că și ele vor cădea, cum spune evanghelistul: „Și stelele vor cădea”( Marcu 13, 25).

     Dacă ne aruncăm privirea peste firele de iarbă: „Tot trupul, ca iarba câmpului…se usucă”(Isaia 40, 6).         

    Despre acest moment unic Mihai Eminescu zicea: „Vreme trece, vreme vine…..Rând pe rând ne ducem toți”.

    Despre acest timp unic, Constantin Noica spunea: „Nu te poți sustrage timpului tău”.

   Referindu-se la acest timp cu care nu ne putem târgui sau negocia, Jack London își intitulează o scriere a sa: „Timpul nu așteaptă”.

         Pentru toate există un timp: un ceas merge și se oprește, un tren ajunge în stația finală și se oprește, o clepsidră se golește de nisip, o carte se termină de citit, o haină se învechește și se rupe, un fruct cade de pe ram, un om moare, și exemplele pot continua.

      În Bizanț, când urma să-l încoroneze pe împărat, îi aduceau patru pietre de diferite culori și îi ziceau să aleagă, din care voia, ca să-i zidească mormântul.

La Roma când se alegea noul papă, îi aduceau înaintea lui o bucată de câlți și o ardeau, zicând: „Așa trece slava lumii acesteia”.

Persanii spun că omul în viața sa pe pământ nu poate scăpa de patru lucruri: de ani, de păcate, de datorii și de moarte.

     Pe un vas de lut descoperit la mănăstirea sfânta Ecaterina din muntele Sinai sunt gravate următoarele cuvinte: ,,Ceea ce faci pentru tine trece, ceea ce faci pentru alții rămâne”.  

  Inspirat de destinul omului, un pictor a pictat un tablou alegoric, în care moartea cu un clopoțel în mână, trece printre oameni, lângă care se oprește și sună, acela o urmează fără împotrivire și de aceea Sfânta Scriptură ne sfătuiește: „Nu te lăuda cu ziua de mâine, că nu știi la ce poate da naștere”(Pilde 27,1).

         Concluzionând aș spune despre călătorul care vrea să ajungă la muntele Athos că trebuie să treacă prin orașul Uranopolis, care se traduce  Poarta Cerului, apoi să părăsească pământul și să se urce pe vapor. Creștinul care vrea să câștige fericirea veșnică, trebuie să aibă faptele bineplăcute înaintea lui Dumnezeu.

Vă doresc șă fiți binecuvântați, să avem un post cu mult folos și să nu uităm ca sus să avem inimile!

Pr. Vasile Beni