Ion Radu Zăgreanu: Târâșul toamnei

Drumuri ruginii

peste pădurea din deal.

Târâșul toamnei.

Anul acesta (2024) toamna a coborât cromatic peste păduri parcă mai grăbită. Sezonul culorilor formidabile de pe chipul codrilor a descălecat ex abrupto. Năvalnica  aglomerare a nuanțelor abia sesizabile ale îngălbenirii frunzelor părea a fi alungată  din urmă de alte tușe cromatice mai accentuate, de la o zi la alta.

Apoi s-a instaurat acea lentoare a curgerii galbenului, ea zăcând peste păduri timp mai îndelungat, cedând cu parcimonie ruginiului. Toamna a pășit muindu-și tălpile în culorile curcubeului, navetând de la galbenul incipient spre feluritele adieri ale ruginiului,  contaminându-se de la amurgurile roșiatice ale norilor, spre maro, spre cenușiu, agonizând înspre gurile flămânde ale negrului.

Mersul culorilor peste păduri mă duce cu gândul la imaginea trenului din poezia ,,În vie” a lui Ion Pillat: ,,Târâș, un tren de marfă, pe-al Argeșului pod.” Armata cromatică autumnală a înaintat peste păduri într-adevăr printr-un fel de ,,târâș”, lăsând în spatele ei culori bătând pas de defilare într-o ordine prestabilită: în față trupele galbenului, apoi cele ale ruginiului, la urmă soldații bătrâni ai maroului, ai cenușiului, grăbiți să îmbrace grelele armuri ale negrului.

Un octombrie, sârguincios ca un școlar, a pregătit zi de zi calea oniricului noiembrie, cum numea regretatul critic literar Eugen Simion, această lună. Misiunea lui va fi mult mai ușoară și concluzia bacoviană. ,,Grăbite trec frunze liberate.”,  (,,Note de toamnă”), va fi urmată de hora lor, ele vor încăleca pe rafalele vântului plecând într-o dulce risipire.

Privind pădurea, din partea ei de jos, spre culmi, ai impresia că o palmă uriașă, cu podul ei începând de la liziera pădurii, s-a așezat peste ea. Cele cinci degete  par niște cărări peste pădure. Sub ele, podoaba vegetală a naturii este mai ruginie, pe alocuri se prelinge spre maro și înspre un calm cenușiu.

Toamna mângâie pădurea și ,,degetele” ei cu lumini de curcubeu mai încetinesc o vreme aprinderea cromatică a peisajului silvan.

Doar, din ,,Evanghelia” lui George Bacovia, din capitolul...versetul... citește sentențios: ,,Buciumă toamna./ Agonic- din fund-” (,,Pastel”) și dansul labișian al curcubeului peste păduri se va scurge printre arborii ei, deschizând porțile ariergardei ruginiului, curtat de ibovnicii maroului, ai cenușiului și apoi  ai negrului greu.

Când ,,pictorii” autumnali ai pădurii se vor retrage de pe dealuri, ,,Evanghelia” bacoviană se va împlini și toamna  ugerelor grele de ploi, a vânturilor ,,frământate” în noapte, ale poetului englez P.B. Shelley (,,Bocet”), vor pune la subsuoara toamnei termometrul tristeților și frumoasele culori ale pădurii se vor topi și vor renaște din lanțul curcubeului, în toamna viitoare.

                                                                                   Ion Radu Zăgreanu