În secolul V, prima migraţie a strămoşilor noştri către Spania (17)

Conform Micului Dicţionar Enciclopedic, ediţia a II-a, revăzuta şi adăugita din anul 1978, în dreapta substantivului feminin migraţie se precizează: "...deplasarea în masă a unor triburi sau a unor persoane de pe un teritoriu pe altul, determinată de factori economici, sociali, politici sau naturali". Ceea ce s-a întâmplat mai ales în timpul Comunei Primitive şi a Evului Mediu, cazuri izolatate întâmplându-se şi mai târziu, confirma justeţea celor explicate de către acest dicţionar explicativ în vechiul spaţiu al Daciei. Aşadar, migraţii ale populaţiei ce au trăit în vechea Dacie au avut loc încă din secolul V, mai exact începând cu anul 456 când goţii (geţii) au ajuns în Peninsulă Iberică plecând din zona de curbură a Carpaţilor ceea ce rezulta şi din lucrarea Istoria despre regii goţilor, vandalilor şi suevilor, scrisă de către Sfântul Isidor din Sevilla (560 - 630), dar şi din unul dintre cele 20 de volume scrise de regele Alfonso X El Sabio. În una din aceste lucrări este prezentată chiar şi o hartă a traseului pe care l-au urmat goţii (geţii), trecând Dunărea, traversând Bulgaria şi Grecia de astăzi, apoi Peloponezul după care îşi schimba direcţia de înaintare, urca înspre nord până la poalele Alpilor, după care coboară prin cizma italiană până în Sicilia, urmează coasta vestică a Italiei, trec Alpii şi Pirineii îndreptându-se spre centrul Penisulei Iberice, până în centru, zona Madrid - Toledo de astăzi. Aici, găsind un relief adecvat pretenţiilor lor, de podiş - munte, se pare că s-au aşezat definitiv strămoşii noştri daci întemeind o provincie numai a lor - Carpetania. Numai că documente scrise aparţinând carpilor, locuitori ai Carpetaniei, nu au rămas întrucât aceştia nu cunoşteau scrisul. Această hartă se poate vedea şi consulta la Muzeul de Arheologie din Madrid, la etajul dedicat goţilor (geţilor), deci şi dacilor, harta atribuită vizigoţilor, ramura gotică a celor ce s-au stabilit în Spania. Din când în când pe hartă se poate vedea şi câte un semn al blazonului nobil, lupul, animal venerat din timpurile cele mai străvechi ale dacilor. Despre Alfonso X El Sabio nu cred că mai este cazul să prezint alte date istorice, decât faptul că acesta a fost primul din Spania care în timul domniei sale (1252 - 1284) a renunţat definitiv la limba latină şi pe care a înlocuit-o cu limba castiliană.

Sfântul Isidor de Sevilla, unul dintre părinţii apuseni ai bisericii, arhiepiscop spaniol remarca în lucrarea sa Istoria despre regii goţilor, vandalilor şi suevilor ca "goţii locuind lângă împărăţia scitică unde sunt munţi înalţi, ei stăpâneau aceşti munţi împreună cu alte neamuri de unde alungaţi de navala hunilor au trecut Dunărea şi s-au supus romanilor. Dar neputând suporta nedreptăţile acestora, mânioşi, năvălesc în Tracia, pustiesc Italia şi apoi se îndreaptă asupra Galiţiei şi trecând fără împotrivire Munţii Pirinei ajung până în Spania unde şi-au aşezat sălaşul vieţii şi imperiul lor. Roma însăşi a ajuns să primească jugul triumfului getic". Ce ar mai fi de adăugat la toate aceste dovezi, însă neinsusite şi de către politicieni, înalte feţe bisericeşti? Doar că istoria adevărată este una iar cea scrisă şi impusă alta. Păcat ca istoricii români nu au luptat mai mult pentru aflarea adevărurilor istorice şi din perioadele mai tulburi ale omenirii. Iar noi, ceilalţi care încă mai putem umbla prin lume, în cazul de fata Spania, ar fi bine să ajungem la Biblioteca Naţională din Madrid unde să ne închinăm şi să depunem un buchet de flori la statuile din piatră ale lui Alfonso X El Sabio, rege al Spaniei şi urmaş al lui Deceneu, respectiv San Isidoro de Sevilla, sfântul arhiepiscop hispanic, care nu sunt alţii decât un rege înţelept şi un bătrân erudit care au ţinut cu tot dinadinsul să lase lumii adevăruri istorice care ne interesează, în special, pe noi românii.

 

 

Vasile Tabără

Senior editor

(Va urma)